S-a terminat colocviul nostru. Prezentări excelente, multe informații, prea multe parcă. Lucrările vor fi supuse evaluării și cele care vor trece proba cântarului vor intra în volumul colocviului, în seria Bibliotheca Ephemeridum Theologicarum Lovaniensium.

Am după colocviu am dat o fugă până la Brugge, capitala provinciei Flandra de Vest. N-a fost să fie vreme bună. A trebuit să-mi iau o umbrelă din gară, fiindcă începuse să plouă. Jale mare, nu fiindcă aș fi putut să mă aleg cu o răceală, ci fiindcă mi-am dat seama că nu voi mai putea face fotografii în voia cea bună.🙂

Până la urmă tot am sclipuit eu câte ceva, dar picurii de ploaie tot mi-au venit de hac și, în unele cazuri, mi-au stricat fotografiile.

Mai jos „best of” din seria „it could have been much worse”.