Spicuiri din lecturile de vacanță.*

Un excelent citat din C.S. Lewis, despre oamenii mici și oamenii mari, fiecare cu propriile ispite.

Hm, mă tem că mi-e mai frică de „oamenii mari” decât de „oamenii mici”.

Altfel spus, șoarecii îmi repugnă, dar de șobolani am oroare.🙂

***

Se pare că există o regulă generală în universul moral care ar putea fi formulată astfel: „Cu cât mai sus, cu atât mai expus pericolului”. „Omul mediu de pe stradă” ‒ uneori infidel soţiei, uneori cherchelit, întotdeauna un pic egoist, la răstimpuri (în limitele legii) cam coțcar în afaceri ‒ este cu siguranță, după standardele obişnuite, un tip „inferior” omului al cărui suflet este cuprins de o Cauză măreaţă, căreia îi subordonează apetiturile, averea şi chiar siguranţa sa. Dar tocmai din acest al doilea om se poate confecționa ceva de-a dreptul diavolesc; un inchizitor, un Membru al Comitetului pentru Siguranţa Publică.

Marii oameni, potenţialii sfinţi, nu oamenii mărunţi, sunt cei care devin fanatici fără milă. Cei care sunt cel mai dispuşi să moară pentru o cauză pot lesne deveni cei dispuşi în grad maxim să ucidă pentru ea. Se poate observa că acelaşi principiu funcționează într-un domeniu care (prin comparaţie) este atât de puțin important, anume critica literară; cea mai brutală lucrare, cea mai înveninată ură față de toţi ceilalţi critici şi față de aproape toţi autorii ar putea veni de la cel mai onest şi dezinteresat critic, de la omul care este preocupat de literatură cu maximum de pasiune și onestitate. Cu cât miza este mai mare, cu atât este mai mare ispita de a-ți pierde cumpătul cu privire la joc. Nu trebuie să supraestimăm caracterul relativ inofensiv al oamenilor mărunți, senzuali, frivoli. Ei sunt nu deasupra, ci dedesubtul unor ispite.

*în jargonul „conțăcesc”, vacanță = „concediu de muncă”.🙂