Se dau următoarele situații:
Policarp, episcopul Smirnei, a fost ars pe rug cam pe la 155 d.Hr. Martiriul lui Policarp, primul martirologiu creștin, reprezintă una dintre cele mai cunoscute scrieri din corpusul Părinții apostolici, care ar trebui să facă parte din lista de lecturi a oricărui creștin care vrea să fie și nițel cult. Nu depăn aici toată istoria acestui martir (altminteri interesantă), ci o evoc doar pentru finalul său: în urma incinerării sale au rămas numai oasele (calcinate, îmi imaginez) pe care alți creștini le-au adunat și le-au depozitat „unde se cuvenea” (ὅπου καὶ ἀκόλουθον ἦν), expresie prin care probabil ar trebui să înțelegem un mormânt.
Un fost prezbiter penticostal a murit recent la vârsta de 103 ani. Era bătrân, dar n-a murit de moarte bună, ci a murit incinerat, fiindcă a lăsat nesupravegheată o veioză. Nu știu toată povestea, dar de la veioza respectivă a izbucnit un incendiu din care bătrânul nu s-a putut salva. Probabil că s-a asfixiat în somn de la monoxidul de carbon rezultat. Presupun că a rămas din el cam cât a rămas și din Sergiu Nicolaescu: câțiva pumni de cenușă, resturi carbonizate.
Mărturisesc că n-am simpatie pentru crematorii și incinerări, dar că nu mă omor nici după înmormântările clasice românești cu sicriul descris și cu morții pe care vine lumea să-i „vadă”. („Ai văzut mortul? Cum arată?” „Cum să arate? Cam cât de bine poate să arate un mort!”). Că tot veni vorba, eu unul am să las prin testament ca la înmormântarea mea să se închidă sicriul. Cei care vor să vadă imagini cu mine pot să scotocească pe blog. Cred că cele postate acolo mă arată mai în formă decât voi fi vreodată la propria mea înmormântare.
Dacă Sergiu Nicolaescu mi-ar fi cerut părerea, i-aș fi spus că e „creștinește” (adică mai în ton cu uzanța de secole) să fie înhumat și că incinerarea nu dă bine (teologic și procedural). „Țărână ești și în țărână te vei întoarce”. Evident, dacă regizorul ar fi fost un hermeneut abil ar fi putut să mă combată cu ideea că în sens larg și cu incinerarea tot în țărână te întorci, dar nu atât de literal (și ceremonios) ca în cazul îngropării normale.
Dar Sergiu Nicolaescu nu mi-a cerut părerea, așa că urmează să fie incinerat „într-un cadru restrâns” (zice o publicație) sâmbătă, la ora 12.00.
Biserica Ortodoxă oftează adânc că nu-și poate trece în palmares slujba cu mare alai a unei celebrități de talia lui Nicolaescu. Ca și când defunctul n-ar fi avut bani să-și permită, la o adică, o slujbă somptuoasă, „Biserica s-a oferit să acopere cheltuielile de înmormântare a regizorului Sergiu Nicolaescu pentru ca mormântul său să devină loc de omagiere pentru numeroşii admiratori care i-au apreciat filmele de excepţie realizate de-a lungul unei cariere prodigioase” (citat din comunicatul Patriarhiei).
Alte voci din perimetrul ortodoxiei oftează mai cu năduf. „A nimici singura şi cea mai rezistentă dovadă a trecerii noastre pe aici, înseamnă a alege să desconsiderăm această lume, să îmbrăţişăm nihilismul, atitudine ce ne plasează duhovniceşte în vecinătatea sinuciderii.” Nu comentez afirmația aceleiași voci cum că S.N. ar fi „creat multe valori, de talie mondială” (!) fiindcă încă n-am descoperit acele valori. De „mondială” să nu mai vorbim!
În orice caz, nici eu nu-mi pot reprima un oftat: Dacă „singura şi cea mai rezistentă dovadă a trecerii noastre” prin viață sunt oasele dintr-un mormânt, atunci cred că am cam făcut umbră pământului degeaba.
Enfin, Gigi Becali teologhisește mai aferat decât toți: „Dacă-l incinerează pe Sergiu Nicolaescu îl trimit direct în iad, căci la șapte ani, atunci când se mântuie sufletul, nu i se mai poate face slujbă din cauză că e incinerat.”
Toată această discuție se învârte în jurul unui aspect marginal: formalitățile. Pentru Becali (care exprimă aici concepția ortodoxului mediu binevoitor), mântuirea e o chestiune „procedurală”. Ai parastasul de șapte ani, ești mântuit. Nu ai parastase la intervale regulate, ești condamnat la focul iadului din cauză de „viciu procedural”.
Comunicatul BOR, articolul din Adevărul și declarațiile pline de bune intenții ale lui Becali ocolesc miezul chestiunii: importantă pentru mântuirea unui om este credința acelui om și modul în care s-a concretizat ea în viața respectivului. Dacă un om a trăit după preceptele lui Hristos și a lăsat în urmă parfumul unei vieți hristice, contează mai puțin dacă va avea înmormântare „potrivit normelor în vigoare” sau, dimpotrivă, incinerare.
Cei care cred că Dumnezeu are nevoie de o mică „bază de pornire” (în speță, oasele) ca să poată „opera” învierea unui om au o părere cam nedemnă despre Cel care poate să cheme lucrurile din nimic. Nu întâmplător am început această postare cu două cazuri privitoare la creștini care au sfârșit arși. Evident, cei doi (și miile de martiri arși pe rug în istoria Bisericii) nu și-au dorit asta. Sergiu Nicolaescu și-a dorit. Dar mă tem că nu e asta singura diferență dintre el și Policarp, episcopul Smirnei. Dar nu-mi șade mie să comentez cu privire la ele. Le va fi aflat el singur deja, în locul în care se află.
4 Ianuarie 2013 at 6:05 pm
Observ ca imediat dupa apostoli a aparut institutia Episcopului. Banui ca a fost o eroare a bisericii primare, o paganizare, sau apostazie, de vreme ce nu stiu sa existe Episcop Baptist de Cluj si nici Episcop Penticostal de Bucuresti.
Vaisamar: Penticostalismul românesc a avut instituția „supraveghetorului” (=episcopului) și probabil va reveni la ea sau la terminologia care cuprinde și „episcop”. Există o dezbatere în acest sens și vom auzi probabil și de „episcop de București” etc. Instituția episcopului e biblică. Atât doar că în NT episcop nu e chiar ce e episcopul astăzi. Nici numele „președinte” nu e chiar biblic, dar se întâlnește la Eusebiu de Cezareea, de pildă.
Apoi, tu validezi o chestiune care recunosti ca teologic nu da bine, cu doua cazuri exceptionale. Firescul este altul. Martiriul este exceptional, si nu se poate face regula din incinerarea involuntara a martirului. Dupa cum nu se poate sustine normalitatea incinerarii pe baza accidentului pricinuit de o veioza.
Vaisamar: Nu mi-am propus să validez sau să invalizez ceva. În opinia mea, a fi creștin are de-a face cu altceva. Martiriul are și el o componentă voluntară, la urma urmei. Zeci de martiri din Eusebiu sunt presați să renunțe la Hristos, dar nu vor. Vor să fie martirizați. Eusebiu pomenește de multe „martiraje suicidare”. Ceva ce pe noi ne-ar scandaliza, probabil. Pe Eusebiu nu-l scandalizează.
Evanghelicul de prima generatie, convertit de la ortodoxie, sau traitor si influentat cultural de ea, va spune ca incinerarea este mare pacat. Fiul lui insa o va privi cu ingaduinta, iar nepotul va cere sa fie incinerat, din motive de eficienta.
Vaisamar: cultural vorbind, evanghelicul convertit de la hinduism, trăitor cultural în ea, va privi incinerarea ca pe ceva natural. Avem aceeași situație. Un mediu cultural și social care determină o practică. Misionarii sunt puși în fața unei dileme.
Poate ca evanghelicii privesc cu acest aparent dezinteres trupul din cauza ca au neglijat perspectiva sacramentala Vechi si Nou Testamentala. Moise a fost inhumat de insusi Dumnezeu (unde sa mai pui ca insusi arhanghelul s-a certat cu Diavolul de la trupul lui! la ce atata stres cu niste celule moarte?). Isus a fost pregatit pentru inhumare prin inmiresmare si stergerea picioarele cu parul de o femeie. Iuda a fost foarte eficient, ca si incineratorii de azi, el se gandea la chestiuni tehnice, cati saraci s-ar fi putut hrani din banii aia. Cristos insa e mai mistic: cica femeia aceea il pregateste pentru mormant, si mai ciudat, gestul femeii va fi amintit oriunde va fi propovaduita evanghelia. Chiar, la evanghelizari e mentionat ce a facut femeia asta?
Cât de sacramental vrei să fii? Sau cât de „biblic”? Samson s-a sinucis odată cu filistenii și nu pare condamnat pentru acest gest. Putem fi la fel de „biblici” ca el? Practica îmbălsămării înainte de îngropare e biblică, dar nu știu vreun evanghelic care să dispună folosirea ei pentru rude sau pentru sine. Și apoi, cât de mult vrem să imităm ce face Isus în acest moment? Înseamnă oare că tot ce i s-a cuvenit lui Isus mi se cuvine și mie? Mă îndoiesc. Femeia în mod cert nu știa ce semnificație are gestul ei. Ceea ce pentru ucenici părea o risipă, în schema largă a lucrurilor capătă o semnificație foarte importantă: pregătirea pentru îngropare. Isus apără gestul femeii fiindcă el nu este lipsit de noimă (nu fiindcă Isus iubește extravaganța de dragul extravaganței, cum fac teleevangheliștii).
Spui ca e „uzanta” de secole. Adica, sa-i spunem pe nume, e in tot cu traditia bisericii. Si exista fundamente serioase. Fundamente care sunt inaccesibile omul ce gandeste ca tot ce conteaza pentru mantuire e o credinta spirituala, volitiva, cerebrala.
Vaisamar: Nu spun că tot ce contează pentru mântuire e credința spirituală. Cred că ce contează este credința relațională și credința „întrupată” în fapte. Or, dacă îl evaluăm pe defunct după aceste standarde, aș spune că incinerarea e cel mai mic lucru de care să se îngrijoreze, când apare la judecata lui Dumnezeu. Până acolo mai sunt serviciile făcute ideologiei comuniste etc.
Nu rezisti sa te iei de Biserica Ortodoxa, ca si cum ai sti care ii sunt intentiile. La chestia asta ii zice cumva, imi scapa. Prezumtiv?
Vaișamar: BOR a arătat destul de limpede care îi sunt intențiile cu privire la S.N. Citește comunicatul și o să vezi.
Formalitatile, pe care le consideri marginale (la fel ca „eficientul” Iuda?) au fost foarte bine vazute de Isus. In atat ca a zis ca gestul femeii va fi amintit oriunde se va spune evanghelia.
Vaisamar: De-acord, când vine vorba de persoana Mântuitorului, nimic nu poate fi socotit „un moft”. Dar oare și când vine vorba de noi? Nu știu ce valoare o fi avut mirul respectiv. Poate un economist ar putea să ne dea suma actuală. Să zicem că ar fi vorba de 10.000 de dolari. Mă îndreptățește pe mine asta să cheltuiesc 10.000 de dolari pe propria mea înmormântare? Nu cred.
Ceva nu e in ordine aici.
Vaisamar: În niciun caz nu vreau să fiu eu cel care face sau (mai rău, care dă) ordine. 🙂
4 Ianuarie 2013 at 8:34 pm
Am preferat să răspund „interliniar” pentru că e mai ușor de comentat.
4 Ianuarie 2013 at 9:23 pm
Multumesc, Vaisamar. Regret putin tonul enervat dar nu regret continutul interpelarii mele.
5 Ianuarie 2013 at 9:02 pm
Referitor la „gestul femeii va fi amintit oriunde se va spune evanghelia”.
E puțin pretențios a zice: „Poate un economist ar putea să ne dea suma actuală. Să zicem că ar fi vorba de 10.000 de dolari”. Nu sunt economist (cu toate ca am ceva cunoștințe în materie de economie – ce-i drept așa „nițica”), ci mă ajută cunoștințele în algebră și cursurile valutare. Contravaloarea (după cursurile valutare la zi) în $ la suma (în dinari) pusă în discuție ar fi 70676 $ … după calculele mele 🙂
5 Ianuarie 2013 at 9:08 pm
Cei drept mă ispitesc calculele biblice de genu…Spre ex., averea lui Solomon o evaluam (matematic – anul trecut) la aprox. 88 000 000 000 $ :)) Sau vrei calculele din Pilda robului nemilostiv? Eu le-am facut nu ca pe un moft…ci ca pe o necesitate in studiul biblic.
4 Ianuarie 2013 at 8:21 pm
Reblogged this on Persona and commented:
Man Contac abordeaza si el (asa cum am facut si eu, AICI) in contextul mortii lui Sergiu Nicolaescu (sa aiba Dumnezeu mila de sufletului lui!) chestiunea controversata a incinerarii.
Merita citit.
4 Ianuarie 2013 at 8:46 pm
Reblogged this on In asteptare…fac totul cu pasiune….
4 Ianuarie 2013 at 8:58 pm
„importantă pentru mântuirea unui om este credința acelui om și modul în care s-a concretizat ea în viața respectivului. Dacă un om a trăit după preceptele lui Hristos și a lăsat în urmă parfumul unei vieți hristice, contează mai puțin dacă va avea înmormântare „potrivit normelor în vigoare”.
Cit de putin conteaza modul in care omul este inmormintat, nu ai cum sa stii. Biserica istorica are ceva de zis in acest aspect, deci e bine sa iei aminte.
4 Ianuarie 2013 at 9:04 pm
Evident, în cazul în care alte circumstanțe nu împiedică la modul obiectiv îngroparea (un avion prăbușit în ocean, o explozie de proporții etc.). Aici știm cât de puțin contează. Deloc!
4 Ianuarie 2013 at 9:26 pm
Gresesti de la bun inceput prin faptul ca aduci in discutie doua cazuri in care cei inplicati nu au ales personal nici cum sa moara , nici cum sa fie inhumati,,, Asa ca discutia ulterioara – in aceste cazuri nu-si are sensul !
4 Ianuarie 2013 at 9:30 pm
Policarp a stiut cum va muri. A avut un vis premonitoriu (perna i-a luat foc). Evident că ar fi putut alege cum să moară. Magistratul care l-a anchetat l-a pus în fața unei alegeri. Citiți „martirologul” și o să vă lămuriți. Obiecția pe care mi-o aduceți se regăsește la finalul postării.
5 Ianuarie 2013 at 1:15 am
Este evidenta – cu tot respectul – neintelegerea situatie lui Policarp ( ptr ca ati ales acest exp.) ! El , Policarp , NU a ales cum sa moara ! A ales sa creada in D-zeu si a ales sa moara pentru credinta sa ( cred ca acelasi rezultat l-ar fi avut tortionarii sai si daca l-ar fi inecat, taiat cu fierastraul, sau aruncat in arena ), dar orice alt lucru cred ca e discutabil… In plus, faptul ca acest martir crestin ( si nu numai el ) a fost ars pe rug nu cred ca face ca procedeul pagan al incinerarii sa fie acceptat in cultura crestina si mai ales in contextul biblic ( pasaje care vorbesc despre metoda de inhumare sunt multe in Sf Scriptura si daca e necesar voi putea reveni cu exemple si referintele necesare … ).
Nu cred ca trebuie sa amestecam victimile unor abuzuri sau ale unor accidente cu oameni care accepta de buna voie sa foloseasca aceasta metoda ( fie dintr-o anumita convingere religiosa – clar noncrestina – fie dintr-un alt motiv – boli contagioase, etc. )
5 Ianuarie 2013 at 1:41 am
Eu as spune sa va concentrati pe mesajul de ansamblu al postarii mele, nu pe o fateta a lui.
4 Ianuarie 2013 at 11:00 pm
Reblogged this on "Politichie" actuala.
4 Ianuarie 2013 at 11:59 pm
[…] https://vaisamar.wordpress.com/2013/01/04/a-fi-sau-a-nu-fi-incinerat-despre-ceea-ce-conteaza-in-cele-… […]
5 Ianuarie 2013 at 9:32 am
Cred ca se face prea mult caz de disparitia lui Sergiu Nicolaescu ( Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace ). Fiind in gratiile comunistilor, Nicolaescu a avut mai multe oportunitati si mai multi bani la dispozitie pt a face film decit alti colegi de breasla care nu au fost atit de versatili fata de regimul comunist .Eu nu tin minte sa fi „crescut” cu filmele sale, asa cum afirma altii. Dimpotriva, in acele timpuri „bataia” pe bilete de cinema era pt Glissamdo, de exemplu, nu pt aventurile lui Miclovan….Omul a marcat cinematografia romaneasca de dinainte de 1989, dar atit ; nu trebuie sa exageram. In ceea ce priveste incinerarea, cred ca iarasi se discuta inutil, cit timp este dreptul legal al fiecaruia de a-si alege modalitatea de a-si organiza ultimul drum ( incinerare sau ingropare ). Si nu cred ca daca un crestin alege incinerarea ,incalca perceptele Bibliei . Din aceasta perspectiva, atitudinea BOR mi se pare exagerata si inadecvata fata de realitatea anului in care ne aflam .Crestinismul trece in ultimii ani printr-o scadere de popularitate , pe de-o parte datorita invaziei Europei de catre milioane de ne-crestini si pe de alta parte datorita faptului ca atit Biserica Catolica cit si Biserica Ortodaxa refuza sa-si adapteze conduita la realitatea vremurilor moderne .Din pacate sint din ce in ce mai multi oameni care nu mai gasesc la preot raspunsul la problemele lor existentiale .O mai mare suplete in gindirea si conduita Bisericii nu ar face decit sa creasca increderea si numarul credinciosilor.
Indiferent daca sint incinerat sau ingropat, sufletul meu tot catre Dumnezeu se va duce – asta nu intelege BOR.
7 Ianuarie 2013 at 12:08 am
te trezisi sa comentezi… slab de tot… si in ton cu vuvuzelele care fac pete pe imagine… pete pline de invidii….
5 Ianuarie 2013 at 10:06 am
[…] Un fleac, ar zice şi el, văzȃndu-ne preocupările funeste legate de soarta rămăşiţelor sale pămȃnteşti. Dar cine să ȋl contrazică acum? […]
5 Ianuarie 2013 at 10:21 am
Nu este corect sa intorci cuvintele impotriva celui care le-a spus absolutizand ceea ce nu a fost intentionat. Imi amintesc de o intamplare in care cineva spune „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din *toţi* pomii din grădină?” Nu era vorba de *toti* …
„Înseamnă oare că *tot* ce i s-a cuvenit lui Isus mi se cuvine și mie?” Nu asta am sugerat eu. Ce este evident din Scriptura este trupul nu poate fi tratat cu neglijenta nici inainte si nici dupa moarte. Lui Iacov i-a pasat foarte mult chiar si de lutul in care i se vor odihni oasele. Lutul tarii promise i se parea mai altfel decat lutul Egiptului. Nu era totul o apa si-un lut pentru Iacov. Nici pentru Dumnezeu, care a trimis pe insasi arhanghelul sau dupa trupul lui Moise. Nici lui Cristos si celor care l-au pregatit pentru inmormantare. Nici primilor crestini care venerau literal „ramasitele” pamantesti ale martirilor. Asta am vrut sa spun. Nu ca ar trebui sa replicam noi detaliile, ci sa pricepem ca trupul are valoare neechivoca si nu poate fi tratat cu neglijenta. Incinerarea nu e totuna cu inhumarea. Sarutul pe obraz nu e totuna cu sarutul pe gura. Gesturile noastre arata ceea ce credem dincolo de ele. Incinerarea arata ce credem despre trup: ca e neimportant.
Apropo de martiri, acolo nu e sinucidere. E drept ca unii crestini, ca sa fie siguri de locul in rai, alergau ei insisi sa fie martirizati. Pana acolo incat Biserica a trebuit sa faca regula ca martiriul e autentic doar daca e inevitabil. Biserica nu incuraja sinuciderea.
Minimalizezi grav importanta trupului prin cuvintele „Cei care cred că Dumnezeu are nevoie de o mică „bază de pornire” …”. Pe aceasta logica, avea nevoie Dumnezeu de istorie? Dar de oameni? Dar de Diavol? Dar de ingeri? Dar de materie? Nu putea el, in logica ta, ca un Mare Vrajitor, ca sa pocneasca din degete si sa creeze direct Noul Ierusalim cu sfintii, fara sa mai fie atata suferinta in lume? Dumnezeu are nevoie de „baza de pornire” a istorie, a spatiu-timp, a trupului, a trupului lui Cristos, ca sa faca ceea ce face. Cata vreme in Dumnezeire salasluieste Cristos ca Dumnezeu-Om-Intrupat, cu trup de carne si oase (da, asa scrie in scriptura, ca trupul invierii are carne si oase) atunci omul sa nu indrazneasca sa minimalizeze importanta trupului omenesc.
5 Ianuarie 2013 at 11:29 am
Pe logica aceasta, egiptenii care îmbălsămau trupul uman și ale căror mumii se păstrează de mii de ani, sunt mai în duhul Scripturii (așa cum o interpretezi tu) decât evreii tipici, care acceptă să li se descompună trupurile.
Trupul lui Moise a fost îngropat de Dumnezeu dintr-un alt motiv decât cel pe care îl bănuiești tu: israeliții ar fi făcut un cult pentru el, ceea ce e inacceptabil.
Nu știu dacă rămășițele lui Policarp erau venerate în sensul în care sunt venerate astăzi „moaștele”. Da, erau considerate prețioase. Dar ar fi cam mult să spunem că erau „venerate”.
Nu mă refeream la martiri care mergeau să se predea, ci la femei care, pentru a evita să fie prinse de urmăritori, au sărit într-un râu, preferând să se înece decât să fie prinse și martirizate (eventual și violate). Eusebiu are destul de multe cazuri de acest fel, pe care le prezintă fără să le dezaprobe. Biserica a descurajat martiriul voluntar fiindcă au fost unii care s-au dus plini de curaj să moară ca martiri și apoi au cedat, semănând îndoială și în inimile altora. Dacă acești martiri voluntari ar fi bravat și s-ar fi ținut tari până la capăt, nu cred că Biserica ar fi descurajat practica. Ea a fost descurajată pe fondul consecințelor pe care le producea.
În sens teologic absolut, Dumnezeu nu are nevoie de nimic. Nici de diavol, nici de istorie, nici de noi. Da, trupul înviat e din carne și oase, dar ajungerea la această stare nu ține de felul în care a murit un om, ci de puterea și suveranitatea lui Dumnezeu. Așa spune Apocalipsa, când spune că „marea a dat înapoi morții ei”. Nu înseamnă că acele trupuri stau intacte pe fundul mării, așteptând să fie „livrate”.
Dar un om care își donează trupul pentru ca el să fie folosit în scopuri medicale, ce spune despre trupul lui? Probabil știi câte întrebuințări există în medicină pentru un trup omenesc mort. Fiecare oscior și tendon poate fi „reciclat”. Ce spune asta despre trup? Că e important sau că e neimportant?
5 Ianuarie 2013 at 1:15 pm
Nu văd care-i problema cu incinerarea. Nu scrie nicăieri în Scripturi cum trebuie să fie îngropat un cadavru. Tevatura despre incinerare din ultimele zile nu e nici măcar o falsă problemă. Ne-am habotnicit peste măsură…
5 Ianuarie 2013 at 1:33 pm
Mai scrie câte ceva. Despre înmormântarea lui Isus, de pildă.
6 Ianuarie 2013 at 11:54 pm
chiar faci ccomparatii intre Isus si S.N?????? era nevoie sa Il folosesti ca exemplu ptr ceea ce fac majoritatea crestinilor (ingropare) in dauna putinilor (incinerarea)?
5 Ianuarie 2013 at 2:00 pm
Păi, atunci să ne dea și pe noi cu toate alifiile și uleiurile (dar numai cu cele de care a beneficiat Isus!) și să ne înfășoare în pânză. Apoi să ne pună într-un mormânt săpat în stâncă și să prăvălească o piatră (foarte mare) la intrare. Ce am vrut să spun în intervenția anterioară e că Scriptura nu normativizează maniera în care trebuie „administrat” un cadavru.
5 Ianuarie 2013 at 2:43 pm
Cel putin in ce priveste implicarea BOR situatia este mai banala decat va inchipuiti. Tot timpul cand au fost decese de personalitati cu cereri in raspar cu invatatura si practica Bisericii au existat tensiuni. Amintiti-va de sinuciderea sotiei lui St.Augustin Doinas sau cazurile mai recente: Madalina Manole, Malina Olinescu. Nu stiu daca ati observat, dar pe basilica.ro aparea si un articol (republicat) privind practica BOR in privinta incinerarilor cu hotararile sinodale aferente. Acolo erau tratate si exceptiile. Tocmai pentru a nu mai exista, iarasi si iarasi, discutii si acuze. Asta este, carcotasi vor exista intotdeauna…
5 Ianuarie 2013 at 3:46 pm
Știu că au existat dezbateri încă de la începutul sec. XX, când a apărut în București primul crematoriu. Am parcurs la un moment dat revista „BOR” de la momentul înființării până prin anii 1950, deci nu sunt străin de aceste dezbateri.
5 Ianuarie 2013 at 3:14 pm
‘Nu ca ar trebui sa replicam noi detaliile, ci sa pricepem ca trupul are valoare neechivoca si nu poate fi tratat cu neglijenta. Incinerarea nu e totuna cu inhumarea. Sarutul pe obraz nu e totuna cu sarutul pe gura. Gesturile noastre arata ceea ce credem dincolo de ele. Incinerarea arata ce credem despre trup: ca e neimportant.’
Văd că tot argumentul împotriva oricărei incinerări se bazează pe procese de intenție ( las deoparte teologiile apocrife becaliene ). Și prost făcute, în particular. Sergiu Nicolaescu ( și mulți alții ) a vrut să fie incinerat fiindcă îi era scârbă de perspectiva viermilor. Un pic exagerat aș zice, o fobie, sigur. Dar neglijență față de trup ? Chiar din contră.
5 Ianuarie 2013 at 3:49 pm
Fobie față de viermi? 🙂 Pe asta n-am știut-o.
O să devin macabru, dar „micul naturalist” din minte (i.e. când eram mic am vrut să mă fac naturalist „când o să fiu mare”) se întreabă: ce se întâmplă efectiv cu trupul uman pus în sicriu, având în vedere că el e totuși oarecum etanșeizat. Descompunerea e făcută de bacterii, nu? Nu de viermi. De întrebat un legist.
5 Ianuarie 2013 at 6:27 pm
Aminteai despre batranul de 103 ani care a sfarsit intr-un incendiu… Nu prea se face legatura dintre el si S.N. (care era deja trecut din viata).
„Ceea ce conteaza in cele din urma”: sau Conteaza?
5 Ianuarie 2013 at 8:50 pm
apreciez echilibrul cu care abordati problema. Da,Dumnezeu nu are nevoie de mai putin sau mai mult lut pentru a crea dupa voia Lui ce doreste…Sa nu uitam ca este Creatorul.Va atrag atentia asupra unui fapt :Domnul Becali nu l-as numi ortodox mediu,suparam ortodoxii ,sunt multi oameni seriosi…
6 Ianuarie 2013 at 12:11 am
Emanuel, inainte sa mai scriu ceva, se cuvine sa-mi cer iertare. Te rog sa ma ierti, am „sarit la beregata” impulsiv si te-am comparat intr-un mod in care nu trebuia sa o fac. Din moment ce te atac pe tine e clar ca sunt pe o pista gresita, chiar daca as avea dreptate formal, sau teologic. Nu asa „ar face Isus”. Asa ca inca o data, iertare.
6 Ianuarie 2013 at 8:57 am
Genul acesta de dezbatere trebuie să existe. Nu trebuie să-ți faci reproșuri fiindcă intri în dialog teologic cu altcineva. Nu m-am simțit jignit sau „atacat la beregată” de comentariile tale. De altfel, aș fi ipocrit să mă plâng că sunt „maltratat” când și eu sunt destul de incisiv, în general.
6 Ianuarie 2013 at 12:14 pm
Vezi de asemenea că în VT respectarea demnității trupului neînsuflețit nu se face numai prin înhumare, ci și prin incinerare; e.g., arderea trupurilor lui Saul și Ionatan de către propria armată, profeția lui Amos despre necesitatea practică a arderii trupurilor celor uciși în timpul asediului. Dar teologhisirea subiectului ar trebui să mai ia în calcul și alți factori, e.g., de mediu, suprapopulare a planetei, spațiu de înhumare limitat, refolosirea mormintelor (nu doar în metropole!), costuri de concesiune (după 10? ani), etc.
6 Ianuarie 2013 at 2:09 pm
[…] Sursa: https://vaisamar.wordpress.com/2013/01/04/a-fi-sau-a-nu-fi-incinerat-despre-ceea-ce-conteaza-in-cele-… […]
6 Ianuarie 2013 at 3:52 pm
Capitolul 15, cartea 4 din Eusebius’ Ecclesiastical History redă în întregime istoria martiriului lui Policarp? (Ma refer la http://www.amazon.com/Eusebius-Ecclesiastical-History-Pamphilus/dp/1565633717/ref=pd_sim_b_6)
6 Ianuarie 2013 at 11:50 pm
Bre!!!!
Cum de cultul de tine nu a descoperit NICI o valoare culturala a lui S.N?? ca daca esti sincer, a avut! Poate si tu ai crescut cu o parte din filmele lui…daca ai puterea sa recunosti….
sau si tu esti de parere ca acriturile care isi spun regizori ai generatiei noastre chiar au valoare cu aburelile lor de filme, de la care iesi nauc de cap?!!! si ale caror filme numai conotatii sexuale si porcareala dau!!! ca doar asta se cere…..
macar omul asta, asa criticat cum e, a filmat bataliile la locul unde au avut ele loc in realitate, a folosit costumatie si arme cat mai aproape de realitate…. si pana la urma, fiecare mai mistifica in filmele sale (chiar si americanii si englezii)… dar omul asta chiar a avut valoare fata de alte acrituri romanesti!!!
Ai devenit si tu ieftin si ai dat cu oistea in gard, in loc sa iti vezi de treaba….
chiar era nevoie sa teologhisesti pe aceasta tema?! si inca asa de ieftin….
7 Ianuarie 2013 at 12:02 am
mai intereseaza-te, si afla istoria reala din spatele filmului „Mihai Viteazul”, care era cat pe ce sa aibe o distributie de exceptie (fapt care ar fi adus in mod sigur Oscarul!), si numai Ceausescu a „impiedicat” asta, dintr-un exces de nationalism…si mai afla ca acest film este considerat al treilea mare film istoric in ierahiile mondiale…. si atunci… poate nu ai fi asa ieftin…. in ce nu cunosti sau te depaseste, ar fi mai bine sa te abtii!!!
7 Ianuarie 2013 at 9:18 am
Deh, n-a’nvățat toată lumea carte ca ‘mneata.
7 Ianuarie 2013 at 12:37 pm
pai atunci, fii mai rezervat in ce spui, si nici nu fi mistocar cand ti se cere asta! 🙂
7 Ianuarie 2013 at 12:11 pm
„…. căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” Gen.3:19. Am tot vazut argumentatia inhumarii bazata pe versetul asta! Dar is niste lucruri pe care Dumnezeu i le spune lui Adam. Evei cum ar fi trebuit sa i le spuna Dumnezeu? Din coasta lui Adam ai fost luata si acolo te vei intoarce? 🙂
8 Ianuarie 2013 at 12:41 pm
Subiectul este interesant si mica facultate de teologie de la Vaux sur Seine a avut un colocviu in urma cu citiva ani in care s-a discutat si subiectul acesta, dupa care s-a publicat o carte. Nu am timp sa prezint argumentele, o voi face poate pe blogul meu, m-am procopsit si eu cu un blog de Craciun, dar voi spune ca am asistat la inmormitarea doamnei Monica Lovinescu aici la Paris. Inmormintarea s-a derulat in mod traditional in biserica ortodoxa cu sicriul si preoti in jurul lui. Cu o predica, simpla. Totul a fost simplu mai putin prezenta lui Paul Goma care se vroia remarcat.Preznet un grup relativ mic de oameni. La iesire aud insa „soapte” ca a fost incinerata si ca urna va fi transportata la Bucuresti. Cred ca intr-o decizie de felul acesta trebuie sa tinem seama si de ceea ce transmitem celor care vin dupa noi. Se stie ca incinerarea era practicata in Roma pagina si ca Crestinii isi inmormintau mortii in vederea invierii. In actul acesta nu se judeca sau decide soarta celui care a plecat ci speranta celor care au ramas.
8 Ianuarie 2013 at 3:03 pm
cu rectificarea ca Maria Lovinescu a fost INCINERATA, nu inmormamtata!
in rest, comentariu pertinent…. nu sunt neaparat adept al incinerarii (mai ales dupa ce am vazut procedeul!), dar trebuie sa invatam sa fim rezervati in problemele controversate..cam atat!
8 Ianuarie 2013 at 6:42 pm
am sa fiu la fel de rezervat pe cat e concitadinul meu Timotei si il voi contrazice totodata. controversele merita discutate,si in cazul meu,urmarite 🙂
e o placere sa citesti pareri pertinente si argumentate,chiar daca nu esti de acord cu ele.doar prostia e dogmatica pana la capat.
Ce treaba are incinerarea dlui regizor cu realizarile lui,nu despre valoarea creatiei dumnealui se discuta.
Articolul asta imi face impresia ca sunt in biserica 🙂
8 Ianuarie 2013 at 7:26 pm
Va displace in biserica? 🙂
8 Ianuarie 2013 at 8:41 pm
Dimpotriva, biserica ,in special cea de natura protestanta modeleaza caracterul unui om ; mie imi place asa cum e,cu toti „protestantii” ei. Iar articolul acesta cu comentariile lui,si altele asemanatoare, modeleaza mintea. Deci spun ca faceti o treaba buna,si imi face placere sa va urmaresc pe toti care va aduceti aportul.
8 Ianuarie 2013 at 10:30 pm
Nu ne aducem aportul, că e pleonasm. Avem un aport sau aducem o contribuție. Iaca am mai modelat oleacă nu doar mintea, ci și „esprimarea”. Să nu fie cu bănat. 🙂
8 Ianuarie 2013 at 8:14 pm
ce treaba au realizarile regizorului cu incinerarea?
pai se amintise articol ceva despre valori… citez: „Nu comentez afirmația aceleiași voci cum că S.N. ar fi „creat multe valori, de talie mondială” (!) fiindcă încă n-am descoperit acele valori. De „mondială” să nu mai vorbim!”