Bolile de CV nu sunt dureroase, dar sunt cronice și, pare-mi-se, ușor transmisibile, precum gripa.

Fie politicianul român cât de mic, tot vrea, la mica „ciupeală”, o diplomă de master, de doctorat, de ce-o fi.

Iar cu puzderia de universități particulare pe metru pătrat în România, oricând poate „pica” ceva.

Când nu pică din România, un curs de vreo două săptămâni în străinătate e pus să figureze ca program de licență. În țara lui Papură Vodă merge și așa. În România nu se moare din „descurcăreală”. Dimpotrivă!

Din nefericire și în educație peștele tot de la cap se împute!

Un fragment dintr-un articol care merită citit integral.

Observ că la demnitari şi politicieni e o adevărată modă să se împăuneze cu titluri academice şi universitare, cu masterate şi doctorate. De fapt, n-au nicio nevoie practică de aşa ceva: pot fi parlamentari ori miniştri şi fără studii înalte. (Exemplul cel mai elocvent fiind chiar actualul premier: ar trebui să-şi blesteme ziua când s-a hotărât să-şi dea doctoratul, i-a adus doar un mare scandal de plagiat; dacă nu ţinea neapărat să aibă titlul de doctor, putea fi un premier ceva mai onorabil…). De unde vine, la politicienii români, această preocupare de a apărea în faţa lumii cu tot felul de ornamente academice pe care, de altfel, în activitatea lor de toate zilele, nu dau doi bani? Să fie vreun complex de inferioritate, să fie vreo formă de mândrie prostească a unor inşi care au ajuns repede şi pe nepregătite peste limita lor de incompetenţă şi acum le bâzâie în cap, în momentele lor de auto-sinceritate, vorba strămoşească “dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mir ce m-a găsit”? Într-o ţară în care, an de an, toate guvernele au încălcat legea, alocând Educaţiei mai puţini bani decât prevăd reglementările în vigoare, această afişare de CV-uri “dăştepte” arată cinism şi lipsă de respect faţă de ceea ce înseamnă cu adevărat ştiinţa de carte.

Citeste mai mult: adevarul.ro/educatie/universitar/cv-ul-demnitarii-romani-1_50db5f42596d7200913c5318/index.html

Anunțuri