Ziceți voi cum știți, dar eu zic așa: ministrul Daniel Funeriu a fost șansa învățământului românesc. Schimbările introduse de el, care ținteau în direcția creșterii calității „producției științifice” a personalului didactic din eșalonul superior al mediului universitar (conferențiari, profesori) au fost ciopârțite binișor de succesorii lui. Atât de bine, încât sunt de nerecunoscut.

Din galeria de rateuri recente promovate în fotelul Educației se remarcă emininkele Liviu Pop (căruia posteritatea îi va purta recunoștință pentru diligențele făcute premierului cu scopul de a mușamaliza „legal” un plagiat a cărui „grosime” nu va fi ușor de bătut în următoarele decenii. Victor Ponta își face iluzii că subiectul plagiatului îl va bântui și peste 20 de ani. Eu sper să nu-l bântuie decât până când ajunge în scaunul ministerial un om integru care va lua o măsura legală de bun simț: retragerea titlului dobândit printr-un furt care s-a dovedit atât de golănesc și de primitiv, încât, la vederea lui, plagiatorii connaisseurs (caracterizați de savoir faire) trebuie să fi simțit că le crapă obrazul de rușine.

Dar recunoștință eternă trebuie să-i purtăm și dnei Adronescu. Modificările introduse de domnia sa ne întorc în frageda pruncie a democrației românești post-decembriste. Grației generozității fostei ministrese vom vedea din nou urcând cu elan pe scara învățământului românesc conferențiari care nu deosebesc dreapta de stânga și autorul de editură, profesori universitari a căror „operă” se rezumă la o singură carte de negăsit în biblioteci, semidocți și sfertodocți titrați care îți provoacă migrene atunci când îi auzi prezentând referate în limba lor maternă și cefalee cu accese de panică atunci când îl prezintă într-o limbă de circulație internațională. Dacă, desigur, se întâmplă să știe o limbă străină măcar cât să o poată utiliza pentru a încropi un text cu veleități științifice.

Din nefericire pentru învățământul românesc, impostura a cangrenat nu doar doctoranzi și coordonatori de doctorat, comitete și comiții care ar trebui să depisteze și să stopeze putregaiul, ci și organisme de validare, ministerul însuși. Altminteri nu se poate explica de ce Ponta suspină înduioșător când își aduce aminte de prigoana cumplită la care a fost supus anul trecut. Câtă vreme în fruntea țării stau asemenea „plagiatori mai votați”, semne de însănătoșire nu se văd. Din contră, pecinginea se lățește, se adâncește. Cât o să crească în acest ritm numai bunul Dumnezeu știe. Dar nu ne spune, ca să nu ne apelpisim cu totul. Și poate că e mai așa: ce nu știm nu ne poate face inimă rea. Că doar și Scriptura spune: „cine ştie multe are şi multă durere.” În context e vorba de înțelepciune, dar mă tem că se aplică și în legătură cu numeroasele nefăcute din această mare și mirabilis menajerie care este (și va fi încă multă vreme) sistemul de învățământ românesc.

Magister dixit!