Am aflat astăzi, cu imensă stupefacție, că un student care scrie de 10 la examenul de licență ajunge să ia 8,5 doar fiindcă un profesor din comise nutrește bănuiala că studentul respectiv a copiat.

Ceilalți membri ai comisiei vor să-i dea nota 10, dar profesorul suspicios se opune. Simte nu știu ce junghiuri prin diverse părți ale forului său interior care îl încredințează că e vorba de fraudă. Nu poate dovedi, dar simte „în măruntaie” că rezolvarea subiectului este prea bună ca să fi fost scrisă toată din capul studentului. Candidatul trebuie să fi copiat de undeva. Dar de unde? Fiindcă deocamdată nu s-a publicat în românește nimic care să semene cu ce a scris candidatul. Căutările pe internet sunt fără niciun rezultat.

În realitate, n-a fost vorba de nicio fraudă, după cum știu foarte bine, fiindcă se întâmplă să cunosc acest caz „de la sursă”.

Absolventul cu pricina a scris în mod conștiincios o teză de licență pe o temă de literatură veche. S-a documentat, a citit, a verificat. Cu această ocazie, a demontat, prin studiu asiduu, câteva clișee și „mituri” despre tema aleasă.

La proba scrisă a fost pus să aleagă între două subiecte, dintre care unul era legat taman de tema licenței pe care o realizase. Evident, a ales subiectul pe care îl cunoștea mai bine și l-a tratat în toată complexitatea lui, depășind cu mult de nivelul așteptat de „comiție”.

Și de aici problema. Modul în care a tratat absolventul problema a părut prea bun, neverosimil de bun. Între mediocrități, o rezolvare cu adevărat bună devine imediat suspectă.

Și n-ar fi fost o problemă că devine suspectă; dar este scandalos când – din cauza unor suspiciuni nefondate – rezolvarea primește 8,5 în loc de 10, cum s-ar fi cuvenit. Cu un argument de felul următor „Dacă tot a copiat, măcar să nu-mi fie ciudă că i-am dat 10”.

Presupun că, dacă respectivul student ar fi înșirat cuminte banalitățile cuprinse în curs, fără să interacționeze critic cu ele, ori chiar să pună sub semnul întrebării ceea ce este eronat, ar fi luat nota 10. Dar  așa, fiindcă a luat subiectul prea în serios și l-a tratat cu rigoarea intelectuală pe care se presupune că ți-o imprimă trecerea prin universitate, a luat numai 8,5. Aferim Universitate din București!