Învățământul românesc a avut șansa unei convalescențe pe vremea lui Funeriu. După plecarea lui, situația a devenit din nou ulceroasă și canceroasă.

Un interviu cu Daniel Funeriu AICI.

Ce ne facem cu învățământul românesc? Cei 20 de ani în care nu s-a zidit temeinic, principial, corect, sunt o bombă cu efect întârziat.

Adrian Papahagi are o propunere.

Mai jos câteva fragmente dintr-un articol pe care îl puteți citi integral AICI.

***

„Scădem nivelul științei și al excelenței umane pentru a le adapta la capacitățile promoțiilor tot mai largi de studenți sau reintroducem selecția severă a acestora, cu prețul dureros al îndepărtării multora? Învățământ de mase sau de elite: aceasta este dilema universității actuale.

Voi încerca în rândurile care urmează un diagnostic rapid al universității românești. Precizez că exclud din plecare învă­țămân­tul tehnic, medical și artistic, referindu-mă doar la ceea ce medievalii numeau uni­versitas studiorum, iar lumea anglofonă cheamă „arts and sciences“ – cu alte cu­vinte, știința pură și ma­te­riile înscrise „Cultului Ide­ii“. Nu mă va interesa co­relarea producției de po­se­sori de diplomă cu, horri­bile dictu, piața forței de muncă, ci doar calitatea stu­diilor universitare actuale și impactul ei asupra ni­ve­lului general al națiunii.

Empiric vorbind, orice pro­fesor deplânge, an după an, precaritatea intelectuală a tinerilor trimiși de liceul românesc în amfiteatrele uni­ver­sității. În primă instanță, această situație e imputabilă exploziei numărului de stu­denți. Școala românească oferă un în­vă­țământ de masă, iar rezultatul său nu poa­te fi decât cultura de masă. Nu ne putem împotrivi, până la urmă, progresului so­cial înscris în logica democrației, al cărui produs este „omul-masă“ descris de Or­tega Y Gasset (La rebelión de las masas, 1930). Învățământul de masă nu produce elite, ci știință și cultură de masă, care „poa­te fi însușită cu cele mai modeste capacități fără efort intelectual sau mo­ral, la un preț foarte scăzut“, pentru a-l cita pe Leo Strauss (What Is Liberal Edu­cation?, 1959). O educație liberală, adică în mod veritabil superioară, trebuie să ofere, în ordinea spiritului, antidotul la cul­tura de masă, adică eliberarea de vulga­ritate. Rezultatul ei nu este specialistul, ci o ființă umană completă, educată întru vir­tute și înțelepciune. Aici, Pârvan se în­tâlnește profetic cu Leo Strauss sau cu dis­cipolul său Allan Bloom: universitatea tre­buie să aibă un singur scop – eliberarea de vulgaritate și zidirea, morală și inte­lectuală, a marilor oameni sau, cu un ter­men antipatic, a elitelor. Nu lumpen-in­telectualitate, ci aristocrație a minții și a virtuții.”

Anunțuri