Citesc cu mare interes și cu multă uimire propunerile de revizuire a Constituției propuse de Uniunea Baptistă.

Cea mai mare calitate a acestor propuneri este că ele există. Prin contrast, penticostalii încă n-au reușit să-și facă auzită (necum „implementată”) propunerea de revizuire a DEX-ului. De Constituție nu vorbim. We go with the flow, pe unde trece conducta sau firul apei.

Din comunicatul de presă deduc că Uniunea Baptistă nu se ferește de cuvinte tari, căci primul principiu (pardon de pleonasm) este cel al „garantării absolute a libertății religioase” (subl. mea). Ei, „absolute” e un termen cam tare. Numai Dumnezeu garantează în sens absolut. Să nu cerem statului să fie Dumnezeu, că s-ar putea să dăm peste Necuratul.

În același registru al „sublinierilor apăsate” intră și „principiul autonomiei reale a cultelor”. Bun, dar cum probezi că autonomia e „reală” sau că e numai „închipuită”, cum probabil se sugerează că ar fi autonomia de acum?

Mai greu de înțeles e „principiul egalității cultelor între ele, în fața legii și a autorităților”. Cum vine asta? Statul să garanteze că două culte sunt egale între ele? Adică Martorii lui Iehova sunt egali cu BOR și cultul mozaic este egal cu Biserica Romano-Catolică? Că ele trebuie să fie egale în fața legii înțeleg. Dar egale între ele? Este evident de la o poștă că două corpuri socio-religioase nu pot fi egale între ele din simplul motiv că ele sunt inegale (ca mărime, istorie, influență, arie de răspândire etc.).

Precizez că scriu paragraful de mai sus în calitate de creștin minoritar, membru al unui Cult Creștin care nu este egal cu BOR, oricât m-aș strădui eu să le văd egale.

Cred că ajunge să spunem că toate cultele trebuie să fie egale în fața legii. Dorința cuiva de a fi egal cu altcineva care în mod clar e mai mare îmi evocă ambiția broaștei din fabulă de a trece drept taur.

Mai greu de priceput este cum pot fi ținute împreună două principii care par să se bată cap în cap, anume principiul separării bisericii de stat și principiul sprijinului datorat de stat cultelor religioase (art. 29 din Constituția României).

Deci: pe de o parte vrem ca România să fie un stat laic (asta înțeleg prin separarea Bisericii de stat), iar pe de altă parte considerăm că separația nu ar trebui să împiedice statul în activitatea lui de sprijinire a cultelor.

Bun, și dacă le sprijină, cum le sprijină? În mod egal? Că doar se vrea ca ele să fie egale între ele și în fața legii. Oare cum se așteaptă Uniunea Baptistă să fie traduse în practică aceste principii?

Nu am eu o amplă cultură politico-religioasă, dar cred că am minimul necesar pentru a sesiza că „ceva nu pușcă” (vorba ardeleanului) când tragi linie sub aceste principii.

Fiindcă tot am pomenit de art. 29 din Constituție, să atragem atenția și asupra gândirii sucite care a produs acest articol.

ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

De ce formulăm negativ aceste drepturi?

Cum se împacă ideea că „libertatea credinţelor religioase nu poat fi îngrădită sub nici o formă” cu ideea de la (3) conform căreia cultele se organizează „în condițiile legii” (adică având parte de îngrădirile pe care le pune Legislativul)? De ce se spune că nimeni nu poate fi constrâns, în loc să se afirme că omul este liber să adopte etc.?

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (s.mea).

Cum adică? În condițiile cărei legi? De ce această formulare limitativă?

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

Cultele religioase sunt autonome, dar statutul lor trebuie adoptat prin hotărâre de guvern, iar recunoașterea în funcție a conducătorilor religioși se face prin decret prezidențial!

(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.