O domniță aflată la ananghie (teologică), pe care cavalerul venit să o salveze n-a scos-o la liman (ba încă pare să o fi încurcat și mai tare. 🙂 ), îmi trimite următoarea întrebare de baraj:
(1) Apostolul Ioan spune în Evanghelie, capitolul 20, versetul 22, că Isus, după Înviere, li se arată ucenicilor și suflă peste ei Duh Sfânt.
(2) Dacă ne uităm în Ioan 16, versetul 7, Mântuitorul le spune ucenicilor că le va trimite Mângâietorul și că le este de folos ca El să plece, pentru că așa Mângâietorul va veni. (Înțelegem de aici ca Duhul Sfânt va fi trimis după înălțarea lui la cer, ceea ce se și întâmplă în Fapte).
(3) Episodul Cincizecimii cu Pogorârea Duhului Sfânt peste ucenici.
Cum împaci toate aceste trei pasaje? Pentru că mie mi se pare că ceea ce spune Ioan în capitolul 20 versetul 22 face notă discordantă cu celelalte două pasaje. Mi s-a părut neconvingătoare explicația că Duhul Sfânt se coboară pe bucăți, gradual… De ce suflă Mântuitorul Duh Sfânt?
Avem o problemă de teologie, cum procedăm?
Înainte de a intra în fondul problemei ar trebui să conturăm nițeluș pneumatologia Evangheliei după Ioan.
Discuția ar trebui să aibă în vedere următoarele patru „teze”:
(1) În Evanghelia după Ioan „apa” este un simbol al Duhului.
(2) Când vorbește despre „plecarea” Sa, Isus se referă atât la moarte, cât și la înălțare
(3) Când vorbește despre „glorificarea” Sa, Isus se referă la răstignire, momentul care inaugurează simbolic epoca Duhului.
(4) Evenimentul din Ioan 20:22 reprezintă „Cincizecimea” ioanină. Ea nu trebuie să fie pusă în opoziție cu Cincizecimea lucaniană din Fapte.
Să le luăm pe rând.
(1) În Evanghelia după Ioan, „apa” este un simbol al Duhului.
Lui Nicodim i se spune (Ioan 3:5) că cel care nu se naște din „apă și Duh” nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Nașterea din „apă și Duh” este, în opinia mea, un alt fel de a vorbi despre „nașterea de sus” (3:3). Nu cred că „a vedea” și „a intra” trebuie considerate etape distincte. În limbaj biblic, „a vedea” implică ideea de participare (prin contemplare). Această naștere „de sus” este „naștere din Dumnezeu” (1:13). Ea nu are de-a face cu descendența fizică, („sânge”), instinctul cărnii („voia firii”) sau voia unui om. Carnea produce carne și nu este de niciun folos (6:63). Prin contrast, Duhul este cel care dă viață (6:63). El este cel care, într-un mod tainic, săvârșește nașterea de sus. În acțiunea lui misterioasă, Duhul este asemenea vântului, care suflă încotro vrea. Nu-l vezi, dar îi auzi „glasul”.
Asocierea dintre apă și Duh este reluată în Ioan 7:37‒39. Isus îi cheamă la El pe cei care însetează. Din „pântecele” celor care cred în El vor curge râuri de apă vie. Această apă vie (menționată și în Ioan 4, în discuția cu femeia de la Sihar) este pusă de autor în legătură cu Duhul pe care aveau să-l primească cei care cred în Isus. Declarația Mântuitorului este profetică; ea vizează un eveniment viitor, fiindcă la momentul acela Duhul încă nu fusese dat (7:39), întrucât Isus încă nu fusese glorificat (=răstignit).
[Nu pot să nu insist, într-o paranteză, asupra similarității versetelor următoare: „Cine crede în Mine, precum a spus Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (7:38) și „Apa pe care o voi da Eu va deveni în el izvor de apă care va țâșni în viața veșnică” (4:14)].
În fine, ajungem și la Răstignire (înțeleasă de Ioan drept Glorificare). În 19:30 ni se spune că Isus a luat oțetul și apoi a spus: „S-a săvârșit”, apoi a plecat capul și „(Și-)a dat duhul”. Foarte interesantă expresia lui Ioan. Autorul nu spune ἐξέπνευσεν, exepneusen („și-a dat ultima suflare”), ca Marcu și Luca, nici ἀφῆκεν τὸ πνεῦμα, apheken to pneuma („a slobozit duhul”), ca Matei, ci „a dat duhul”. E un semnal subtil că ceea ce fusese anunțat în 7:39 începe să se împlinească. Cititorul alert va mai lua notă de o precizare importantă, câteva versete mai jos: când un soldat străpunge coasta lui Isus, din ea țâșnesc apă și sânge.
Cele două elemente au, prin excelență, valențe curățitoare. Sângele evocă purificarea pe care o aduce jertfa. Apa evocă acțiunea curățitoare a Duhului. Glorificarea lui Isus inaugurează „epoca Duhului”.
Cele două „motive teologice” sunt prezente și în 1 Ioan 5:6:
Acestea este cel care a venit cu apă şi sânge, Isus Hristos; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul.
(Va urma)
25 martie 2013 at 11:36 pm
Bine articulat răspunsul la această problemă teologică. Sunt de acord că apa simbolizează Duhul Sfânt în Evanghelie pentru că sunt multe texte care arată acest lucru, dar am o nelămurire cu privire la Ioan 3. Dacă apa simbolizează Duhul, cum înţelegem afirmaţia lui Isus în care spune: dacă nu se naşte cineva din apă şi din duh nu poate vedea Împărăţia? Conform acestei interpretări versetul ar suna cam aşa: dacă nu se naşte cineva din duh (apă) şi din duh nu poate vedea Împărăţia… Sună redundant… Sau poate această simbolistică a apei nu se aplică în toate pasajele ioanine… Sau poate fi vorba de o altă interpretare mai interesantă… aştept cu interes continuarea…
25 martie 2013 at 11:42 pm
Nu e redundant. Nicodim nu înțelege „nașterea de sus” (v. 3). El crede că ar fi o naștere din nou biologică. Și se întreabă cum poate fi posibil așa ceva, d.p.d.v. fizic (v. 5). Iar Isus explică folosind alți termeni (naștere din apă și Duh, care face posibilă intrarea în Împărăție).
26 martie 2013 at 12:05 am
de ce nu e redundant? se poate explica mai detaliat de ce nu. Dacă nu este redundant de ce apar doi termeni cu acelaşi înţeles unul lângă altul… trebuie măcar să existe un motiv. Este oare o accentuare, sau chiar o etapizare? Asta ar fi interesant… Oricum răspunsul nu are legătură cu Nicodim pentru că Nicodim nu înţelege nimic din tot ce îi spune Isus, cu atât mai puţin să înţeleagă subtilităţile afirmaţiei precum semnificaţia apei. Deci soluţia nu trebuie legată de neînţelegerea lui Nicodim, ci de semnificaţia termenilor pentru destinatarii Evangheliei…
26 martie 2013 at 12:15 am
Apar doi termeni din același motiv pentru care apar doi termeni în „foc și pucioasă”, când de fapt vorbim de un singur lucru: sulf aprins.
Evanghelia nu a fost scrisă pentru Nicodim, ci pentru noi. Nu contează că nu a priceput Nicodim. Nu el e important. Important e să priceapă destinatarii evangheliei. Evident, Nicodim e important pentru că ilustrează mentalitatea „așa nu”.
26 martie 2013 at 8:45 am
cred că nu ați lămurit problema, mai degrabă o ocoliți, dar cred că pe viitor veți veni cu soluții mai clare… un bun cărturar așa face… și dumneavoastră sunteți un bun cărturar și un bun cercetător.
26 martie 2013 at 9:18 am
Eu nu caut să lămuresc nicio problemă. Pentru că, așa cum o văd eu, ea nu este o problemă. Eu nu am de ce să-mi dau mie soluții mai clare la o problemă pe care nu mi-o pun. Nu e nimic de ocolit, ci textul trebuie luat ca atare. Altminteri, putem găsi probleme peste tot. Adică: ce fel de apă e cea pe care i-o promite Isus samaritencei, că doar Isus nu avea găleată, iar fântâna era prea adâncă? De unde putea Isus să ia apă? Și femeia samariteancă și-o fi spus în sinea ei despre Isus: „Of, cu evreii ăștia n-o scoți la capăt! Cum ridici o problemă, ei o ocolesc pur și simplu!” 🙂
26 martie 2013 at 4:48 pm
:))
26 martie 2013 at 9:10 am
Este drept că expresia foc și pucioasă este o expresie formată din doi termeni pentru a arăta un singur lucru și anume judecata lui Dumnezeu. Dar chiar dacă acești doi termeni arată un singur lucru totuși cei doi termeni sau cele două realități sunt diferite, sulful este sulf iar focul este foc. Iar dacă facem analogia cu textul din Ioan înseamnă că și aici vorbim tot de două elemnte distincte: apa și duhul care realizează același lucru nașterea din nou. Întrebarea rămâne ce este apa? duh sau pur și simplu apă… după analogia care ați făcuto cu focul și pucioasa rămâne să înțelege că sunt doi factori diferiți care realizează același lucru.
26 martie 2013 at 10:37 am
Oricum Isus mentioneaza explicativ dupa acest pasaj in care este mentionata apa si ca ce este nascut din carne este carne, si ce este nascut din duh este duh.
Cu alte cuvinte Domnul Isus ii spune lui Nicodim: Procrearea are de-a face cu partea fizica a omului (cu carnea), pe cand lucrarea despre care vorbesc Eu are de-a face cu lucrarea spirituala a lui Dumnezeu, in om. Domnul Isus nu explica diferenta dintre apa si duh ci intre duh si carne.
27 martie 2013 at 9:13 am
Privitor la nasterea din apa, putem lua in considerare profetia lui Ezechiel 36; 25-27, unde se vorbeste despre o curatire cu apa curata si punerea Duhului.
Cred ca apa reprezinta „sangele stropirii” si nu Duhul.
27 martie 2013 at 4:03 pm
Un model genial de raţionare incorectă, pe tema Duhului Sfânt, se poate găsi la John F. MacArthur, în Charismatic Chaos, p.215: “un studiu aprofundat al Scripturii conduce credibil la concluzia că ceea ce a spus Isus în Ioan 20:22 a fost pur și simplu o promisiune a Duhului Sfânt; ucenicii nu au primit Duhul Sfânt la acel moment”.
5 aprilie 2013 at 8:40 pm
IN PRIMUL RAND SCRIETI ,,IISUS ,,CU 2 I ,isus in traducere inseamana magar dac e scris cu un i ,nu va mai complicati mintea pt a intelege tainele daca nu stiti sa csrieti
5 aprilie 2013 at 8:50 pm
Măgar e cel care vehiculează prostii solemne în genul celor enunțate de dvs.
30 noiembrie 2015 at 11:57 am
Referitor la Ioan 20:22 (negasind continuarea lui „va urma”), intreb: ar putea fi oare o imagine in oglinda a episodului din Geneza 2:7 ?
Dumnezeu sufla – suflare de viata – suflet viu
Domnul Isus sufla – Duh Sfant – readucerea din moarte la viata
30 noiembrie 2015 at 1:07 pm
„Va urma” numai când „va urma” un concediu în care să pot scrie tot ceea ce-mi doresc. Numai că „voia noastră” arareori se împlinește pe pământ.
Da, legătura cu Geneza este posibilă. Și începutul Evangheliei după Ioan trimite la Geneza.