Postez mai jos, în două „reprize”, câteva gânduri pe care le-am împărtășit la capela studenților. Poate vor fi utile unei anumite categorii de cititori.

Remb

Pilda din Luca 17:7‒10 ne pune înainte un tablou: cel al robului care se întoarce de la câmp, de la arat sau de la păscut oile și căruia stăpânul nu doar că nu-i mulțumește, ci îi cere să lucreze „ore suplimentare”. Îi poruncește să pregătească cina, să se încingă și să-i slujească la masă. Tabloul înfățișat de Isus era o realitate curentă în societatea palestiniană a primului secol. Între cei care au auzit pilda erau probabil și oameni mai înstăriți, care aveau robi, de vreme ce Mântuitorul le cere să-și imagineze un scenariu în care unul dintre robii lor vine acasă de la câmp.

Ce ne învață această pildă?

 (1) Există o ierarhie a obiectivelor noastre. În capul listei cu obiective este și trebuie să rămână Hristos.

(v. 8) Găteşte-mi să mănânc, încinge-te, şi slujeşte-mi pînă voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu. (Luca 17:8)

(2) Chiar și când facem din prioritățile lui Dumnezeu prioritățile noastre, n-am făcut nimic extraordinar. Dumnezeu nu devine dator în raport cu noi.

(v. 9) Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred.

(3) Așteptarea ca Dumnezeu să ne spună „mulțumesc” aici pe pământ este nejustificată. Există oameni care așteaptă ca Dumnezeu să le spună „mulțumesc” sau „apreciez munca ta”. Și uneori Dumnezeu le „mulțumește” într-o manieră extraordinară. Dar El nu este obligat să facă acest lucru. Relația dintre noi și Dumnezeu este de așa natură, încât Dumnezeu este liber în relație cu noi. Dragostea lui Dumnezeu este suverană și liberă. Te-a iubit și m-a iubit fiindcă aceasta este buna lui plăcere, nu fiindcă există în ființa mea ceva care să-l atragă sau să-l oblige.

Nu pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică, şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna Lui Faraon, împăratul Egiptului (Deut. 7:7-8).

 Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpânirea ţării (Deut. 9:5).

 Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel! (Ier. 18:6)

Veți spune: cum, dar nu suntem fii? Nu pentru asta s-a jertfit Hristos? Ca să ne aducă înfierea? Oare relația noastră cu Dumnezeu nu este prin excelență cea dintre un tată și fiul lui?

Ba da! (În paranteză fie spus, unul dintre studenții mei lucrează în prezent cu mult sârg la o teză de licență despre înfiere, arătând rolul și importanța acestui concept în gândirea Apostolului Pavel.) Nu încape îndoială că suntem fii, că suntem membri în familia lui Dumnezeu.

(Va urma)

Anunțuri