Încerc zilele astea să definitivez studiul despre NT de la Bălgrad pe care l-am prezentat la Leuven în noiembrie 2012.

Sunt uimit de ignoranța care domnește în breaslă cu privire la trăsăturile vădit protestante ale acestei lucrări. Sper, deocamdată, că e vorba de ignoranță, și nu de rea voință.

Trist este când ignoranța apare în lucrări altminteri extrem de erudite.

De pildă, citesc în I.I. Croitoru, Ortodoxia și Apusul în tradiția spirituală a românilor. Unitatea Ortodoxiei și apărarea credinței ortodoxe în fața propagandei protestante din secolul al XVII-lea, vol. 2, Târgoviște, Cetatea de Scaun, 2012, p. 508, că „în Predosloviia la Faptele Sfinților Apostoli se apăra cultul Sfinților”.

Ei, și acum să vedem cam cum se apără cultul sfinților în predoslovia cu pricina. Redau mai jos textul prefeței.

Cultul Sfintilor

Precum se vede, probele incontestabile ale susținerii cultului sfinților ar fi cele două expresii subliniate cu roșu!

Dar oare un scriitor reformat / protestant n-ar putea folosi expresiile respective?

De bună seamă că nu, zice dl. I.I. Croitoru. Decât dacă se convertește la ortodoxie, știut fiind că Biserica Răsăriteană are un monopol pe expresii ca cele de mai sus.

Mai mult, o simplă căutare în comentariile lui Calvin scoate la iveală un aspect înfricoșător și scandalos deopotrivă! După toate aparențele, Calvin era un criptoortodox! Judecând după citatele de mai jos, aș putea băga mâna în foc că avea ascunse, pe undeva, și niște moaște. Adeziunea lui Calvin la „cultul sfinților” ar fi, deci, „scheletul din dulap” care a zăcut nedescoperit atâta amar de vreme!

Găsiți mai jos o salbă de citate care îl incriminează pe Calvin.

Fapte 10:41

Therefore, let us assure ourselves of this, that the holy apostles were chosen by the holy decree of God, that by their testimony the truth of Christ’s resurrection might stand. Whosoever is not content with this approbation, let him take away and overthrow if he can that inviolable decree of God, which Peter commendeth to us in this place.

1 Cor. 16:9

We see, then, how this holy man sought everywhere Christ’s glory, and did not select a place with a view to his own convenience or his own pleasure; but simply looked to this — where he might do most good, and serve his Lord with most abundant fruit; and in addition to this, he did not merely not shrink back from hardships, but presented himself, of his own accord, where he saw that he would have to contend more keenly, and with greater difficulty.

1 Tes. 3:5

Paul’s intention was to stir up the Thessalonians to perseverance. And, assuredly, this must have been a most powerful excitement, when they learned that the holy Apostle felt so great consolation and joy from the advancement of their piety.

Col. 4:7

That the Colossians may know what concern he has for them, he confirms them, by giving them, in a manner, a pledge. For although he was in prison, and was in danger of his life, making care for himself a secondary matter, he consults for their interests by sending Tychicus to them. In this the singular zeal, no less than prudence of the holy Apostle, shines forth;