Continuarea de AICI.

Celor care se întreabă de ce mai suntem robi ‒ de vreme ce Noul Testament ne prezintă ca fii ai lui Dumnezeu ‒ trebuie să li se pună în vedere că Scriptura vorbește adesea în termeni paradoxali. Mesajul ei conține tensiuni hermeneutice. Suntem în același timp fii și robi.

Celor care se consideră numai fii trebuie să li se aducă aminte că sunt robi.

Celor care se consideră numai robi trebuie să li se aducă aminte că sunt fii.

Celebra pildă din Luca 15 ilustrează prefect tensiunea dintre cele două realități. Fiecare dintre cei doi fii are despre sine o percepție deformată.

Fiul risipitor:

  • Se vede pe sine doar ca fiu.
  • Vede numai beneficiile care decurg din statutul de fiu. Este revendicativ. Îşi cere drepturile: „Sunt fiu, mi se cuvin. Vreau aceste drepturi chiar acum.”
  • Trebuie să mănânce pâinea amară a exilului ca să-și dea seama că până și statut de rob în casa tatălui său este un privilegiu.

Fiul „nerisipitor”:

  • Se vede pe sine doar ca rob.
  • Vede numai îndatoririle și corvezile care decurg din statutul lui de „rob”. Nu este revendicativ. Este, în schimb, resentimentar, chiar ranchiunos. Resentimentarul nu cere, dar în sinea lui este convins că i se cuvin multe. Fiul nerisipitor e un om conștiincios și știe că e un om conștiincios. Mai știe că i s-ar cuveni măcar un ied pentru strădaniile lui. A fost la locul lui, și-a văzut de treburi, nu s-a abătut de la calea virtuții.
  • Fiului nerisipitor trebuie să i se aducă aminte că este fiu și că toate bogățiile din casa tatălui său sunt ale sale.

Rembrandt

Poate și noi oscilăm între acești doi poli: suntem când revendicativi și risipitori precum primul fiu, când virtuoși pe  dinafară, dar măcinați de ranchiună în interior.

Indiferent care dintre cele două tentații ne împresoară, nivelul de bază la care trebuie să ne întoarcem mereu este cel rezumat de Isus prin cele două cuvinte: „rob nevrednic”. Rob lipsit de merite. Toate activitățile noastre (studii mai înalte sau mai modeste, licențe, masterate, doctorate, evanghelizări, predici, rugăciuni, dărnicii, zile de post și nopți de veghe) trebuie făcute ca  sarcini care ne-au fost încredințate de Stăpânul nostru.

Dar cum știm ce ne poruncește Stăpânul? Uneori știm foarte direct, din Scriptură. Alteori porunca îmbracă forma vocației.

Dar și atunci când am făcut tot ce ține de vocație, n-am făcut de fapt nimic meritoriu. Am făcut ceea ce eram datori să facem.