Am găsit recent în Magazinul istoric pentru Dacia, 1846, transcrierea diplomei de confirmare în scaunul arhieresc a lui Simion Ștefan, editorul primei traduceri a NT în limba română (1648).

Nu-mi explic de ce istoriografia modernă îl numește mitropolit, când el era socotit arhiepiscop. Așa și semnează de fapt în actele oficiale.

Nu e o ironie că, la cuțite fiind cu biserica ortodoxă de rit grec, biserica reformată maghiară se numea pe sine ortodoxă?

Cum ar suna oare: „Cultul Creștin Penticostal Ortodox” sau „Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste Ortodoxe”? 🙂

Trecând la lucruri mai serioase, să vedem cum sună prima parte a textului.

Că Ilie Iorest ar fi fost încărcat cu atâtea câte i se pun în cârcă am motive să mă îndoiesc. Când te judecă un sobor aflat sub autoritate politicească poți să fii și Isus Hristos, că în final ești scos vinovat. În orice caz, judecata istoricului ar trebui așezată pe documente mai temeinice (dar presupun că arhiva soborului respectiv a pierit în negura vremurilor).

În transcrierea de mai jos am păstrat unele grafii specifice sec. 19, când a fost publicat textul tradus din latinește.

***

Noi, Giorgiu Rakoți etc., facem cunoscut tuturor celor ce se cuvine că deși noi din autoritatea noastră și din plinimea potestății principale (care o essercităm în guvernarea acestui principat dat nouă din cer prin grația lui Dumnezeu), după moartea și eșirea din viață a onorabilului Giorgiu Bradi, fostului arhiepiscop în Alba-Iulia al tuturor bisericilor din Transilvania de ritul grecesc, sârbesc și românesc, socotiserăm să punem, să înaintăm și să așezăm în dregătoria acelui episcopat pe un anume Ilie Forest, ca să-l guverneze în mod cuviincios după oarecare instrucțiuni prescrise lui; cu toate acestea, Ilie Forest nebăgând de seamă la statul său cel bisericesc, în urma căruia trebuia, ca episcop al bisericilor de prezisele rituri, să strălucească în acele biserici prin santitatea vieții curate, purtării oneste și a evlaviei, peste toți ceilalți preoți supuși dregătoriei sale celei episcopale, și să pășească înaintea lor cu bun essemplu, ca o făclie arzătoare, s-a aflat că prin purtările și patimile sale cele rele a căzut în adânc și s-a spurcat cu diverse pete urâte, și a înnegrit dregătoria sa cea episcopală cu blăstemății nespuse de o vieață desfrânată, din care causă s-au făcut diverse plângeri de către preoții ritului aceluia despre immodestia și despre mai multe fărădelegi ale lui; în fine, făcându-se sinod general de toți protopopii și preoții românilor de ritul grecesc și sârbesc, s-a adus înainte în acel sinod general după formele cuviincioase care se observează în sinodul lor și, aflându-se vinovat de toate erorile și fărădelegile blestemate cu care se pâra, din mai multe mărturii ale persoanelor capitulare și ale altor oameni vrednici de credință, culese și produse în fața sinodului, s-a judecat prin glasul comun al acelor preoți să se depărteze din dregătoria sa episcopală, și ca se nu spurce cu ver o pată nici dregătoria de preot comun, să se desbrace cu totul de preoție și să se dea magistratului civil spre pedeapsa cuvenită. Și fiind vorba de alegerea altui episcop în locul lui, și venind în gura tuturor acelor preoți ca să se aleagă episcop onorabilul bărbat Popa Ștefan Simoniu (lat. Popa Stephanius Simonius) din Alba Iulia, ne-au rugat îndată pe noi, ca și noi să binevoim a-i da grațios acea dregătorie bisericească și a-l întări în acel episcopat. Noi, cunoscând că cererea lor e dreaptă și consunătoare cu adevărul, noi cei ce de la începutul principatului nostru am căutat și am îngrijit ca să guvernăm și să ținem în dreaptă și cuviincioasă ordine toate staturile cele încredințate de la Dumnezeu guvernului nostru, și să nu lăsăm pe nimeni a se liniști de ver un mijloc pentru ținerea lui, am hotărât, mai ales după recomândarea reverendissimului domn Ștefan Gelei, Episcopul bisericilor ungurești ortodoxe (calvinești) din țara noastră Transilvania, și Popa primar din Alba-Iulia, om preveghetoriu, și a altor credincioși ai noștri însemnați, care ne-au recomandat modestia, buna purtare, viața onestă și maniera în mărturisirea religiuni a lui Stefan Simoniu, să dăm acelui Ștefan Simoniu și să-i întărim episcopatul peste toate bisericile de ritul grecesc din comitatele Albei din Transilvania, Crastei, Solnicului de mijloc, Dobâci, Clujului, Turzii, și al Cetății de Baltă, și din districtele Cioarei, Bârsei și al Bistriței, și din toate scaunele săcuești și săsești (afară de bisericile Alămorului, Orăștiei, Hațegului, Huniadoarei, Iliei, Crișului și trei protopopiaturi din țara Făgărașului, în care nu va putea să aibă nicio putere, fără numai câtă i se va îngădui de către domnul episcop ortodossu [calvinesc] unguresc), însă cu aceste condițiuni traduse din limba ungurească în cea latină.

(va urma)

Anunțuri