Citind astăzi un studiu despre NT 1648 am realizat că tipografii au marcat greșit un anumit termen care trebuia glosat (în finalul epistolei 1 Corinteni).
La 16:22 citim o glosă interesantă: „lăpădat de la Dumnezău în veaci”. Termenul marcat cu trei „obeli” deasupra este maranatha.
E vorba, evident, de o greșeală. Termenul care ar fi trebui să fie glosat este „blăstămat”.
Mai jos imaginea relevantă (preluată de pe Dacoromanica).
Interesant este că și în Beza 1580 întâlnim aceeași greșeală. Litera m, care marchează glosa, precedă termenul maran-atha.
Prin comparaţie, în ediţia Beza 1575 nu întâlnim această eroare. Litera m, care marchează glosa, este mai aproape de termenul anathema.
Vaisamar 
16 mai 2013 at 8:06 pm
WordPress m-a sabotat, deci mi-am pierdut comentariul. Mă întrebam dacă „maranatha” nu putea fi interpretat de traducător ca un teonim, deci glosa să se refere la întreaga secvenţă „blăstămat, maranatha”. Dar nu pot să-mi dau seama în ce măsură era cunoscut termenul de cărturarii vremii.
16 mai 2013 at 8:09 pm
În edițiile vremii era cunoscut. La Beza există o glosă similară, pentru „anathema”. „Maranatha” înseamnă „Domnul nostru vine” sau „vino Doamne” (în funcție de cum separi cuvântul: Maran atha sau Marana tha).
17 mai 2013 at 5:58 am
Interesant, nu ştiam că apare şi la Beza. Începe să se risipească negura care acoperă geneza acestui text 🙂
17 mai 2013 at 9:35 am
Da, e destul de sigur că NT 1648 a luat integral „summele capetelor” dintr-un NT Beza, probabil 1580. De altfel, există o sumedenie de calcuri după traducerea LATINĂ! a lui Beza. Glosele sunt și ele în bună măsură tributare acestei ediții.