Sunt nespus de intrigat de înțelesul enigmatic al termenului „detunătură” din Is. 41:15 (Biblia de la București).

Textul din ediția Frankfurt 1597 zice (exact ca în edițiile moderne):

ἰδοὺ ἐποίησά σε ὡς τροχοὺς ἁμάξης ἀλοῶντας καινοὺς πριστηροειδεῖς καὶ ἀλοήσεις ὄρη καὶ λεπτυνεῖς βουνοὺς καὶ ὡς χνοῦν θήσεις.

Tradus pe limba omului modern:

Iată, te-am făcut asemenea roților carului care treieră ‒ noi, ca de ferăstrău ‒ și vei treiera munții și vei mărunți dealurile și ca pulberea le vei face.

Nu mai avem manuscriptul autograf al lui N. Milescu, dar avem o variantă ușor revizuită, așa-numitul Ms. 45.

Iată, am făcut pre tine ca roatele carului, trierînd noao în chip de detunătură şi vei triera măguri şi vei mărunţi dealuri şi ca ţărna le vei pune.

Acest Ms. 45 a fost editat în Muntenia, sfârșind prin a fi publicat în Biblia de la București, al cărei text poate fi citit mai jos. De remarcat că editorii au mutat adjectivul noao lângă roate, făcând exprimarea mai firească.

Iată, am făcut pre tine ca niște roate noao de car, trierînd în chip de detunătură şi vei triera măguri şi vei mărunţi dealuri şi ca ţărăna le vei pune.

Dacă citim cu atenție textul grec și cele două traduceri românești (Ms. 45 și Bibl. 1688) observăm că secvenței în chip de detunătură îi corespunde gr. πριστηροειδεῖς.

Conform lexicoanelor de specialitate, sensul lui πρῖστηροειδής este „dințat ca ferăstrăul”.

Bun, și atunci de unde a ieșit „detunătura”?

Din nefericire, DLR-ul nu pomenește textul din Isaia în colecția de exemple de la „detunătură”. Cred și io. Unde să-l clasifici?