Alături de alți 5 participanți la școala de vară, am decis că trebuie neapărat să facem o vizită la Magdalen College. Acest prestigios așezământ educațional are o arhitectură frumoasă, un parc de cerbi unic și o splendidă potecă, așa numita Addison’s Walk, care șerpuiește pe lângă râul Cherwell pe o distanță suficient de lungă încât să creeze impresia că te plimbi într-o pădure. Dacă mă gândesc bine, „the other place” (i.e. Cambridge) nu are nimic de acest calibru. Așadar, din acest punct de vedere, o bilă albă pentru Oxford.

Spre deosebire de colegiul „omofon” (Magdalene) din Cambridge, cel oxonian (fondat în 1458, de William of Waynflete, episcop de Winchester) este mult mai întins, mai bogat și mai influent. Vizita mă interesează îndeosebi fiindcă de acum îmi voi putea reprezenta mai bine „geografia” din scrisorile lui C.S. Lewis ori din jurnalul acestuia.

Anul trecut am reușit să mă strecor (cu permisiunea portarului) în curtea de la intrare, în capelă și pe culoarele „mănăstirești” din „Cloister”. Ora închiderii porților era aproape și nici eu nu aveam la dispoziție prea mult timp. Acum avem timp berechet să ne plimbăm, mai ales că nici turiștii nu dau năvală.

Mai jos sunt câteva fotografii făcute cu prilejul vizitei. De la intrare se poate ajunge imediat în capelă. Drumul continuă în Cloister, unde e și sala de mese. Ajungem la New Building, clădirea în care a locuit și C.S. Lewis, apoi ne plimbăm pe Addison’s Walk. În stânga e râul și în dreapta e parcul cu cerbi.

Precum se vede lesne, vegetația dă o notă foarte pitorească locului. Fără imensul platan sădit la 1801, fără gazonul impecabil, fără copaci, arbuști, tufișuri și numeroasele flori ornamentale, colegiul și-ar pierde mult din farmecul pe care îl are. Toată stima pentru mentalul englezesc, care nu rabdă să vadă un petec de pământ neacoperit cu vegetație. Admițând prin absurd că universitățile românești ar ajunge vreodată să recupereze, sub raportul prestigiului academic, distanța de ani-lumină în raport cu cele britanice, tot ar rămâne înapoiate la capitolul landscape. Din nefericire, acest aspect e ultimul la care se gândesc arhitecții care girează planurile urbanistice în pururi veșteda, prăfuita și cenușia noastră țărișoară.