continuarea de AICI.

Referirea la „părinți” (v. 4) este susceptibilă de mai multe interpretări. Este vorba de patriarhi? Sau poate de prima generație de creștini? Eu unul înclin să cred că „părinții” avuți în vedere sunt „Protopărinții”, adică Adam și Eva. Argumentul pentru această interpretare îl găsesc în referirea la „începutul zidirii” și în versetele care urmează. Discursul batjocoritorilor ar putea fi parafrazat după cum urmează: „De când ‘au adormit’ (i.e. murit) Părinții noștri, de la începutul zidirii, lumea a rămas la fel. Nimic nu se mai schimbă.”

Apostolul Petru contracarează această poziție: scepticii pierd din vedere că istoria lumii n-a fost lipsită de evenimente care depășesc ordinea obișnuită a lucrurilor și care funcționează ca „semnale” pentru istoria finală a lumii. Un astfel de eveniment-semnal este potopul. Cerurile au existat din vechime, iar pământul a fost „închegat” (συνεστῶσα) din apă și cu ajutorul apei, prin cuvântul lui Dumnezeu (v. 5). Prin acestea (δι᾽ ὧν = ceruri/apă) lumea din vechime a fost inundată și a pierit (v. 6).

Potopul reprezintă un contraargument important că lumea n-a avut un curs liniar de la începutul zidirii. Cerurile din vechime au contribuit la nimicirea lumii, în vremea patriarhului Noe. Prin contrast, în scenariul după care se va petrece sfârșitul lumii cerul nu mai este instrument de judecată pentru pământ, fiindcă ambele sunt „tezaurizate” (cum să traducem transparent participiul τεθησαυρισμένοι?) pentru foc, fiind păstrate pentru ziua în care vor fi judecați și nimiciți oamenii nelegiuiți (v. 7).

Urmează un scurt interludiu (v. 8-9) despre răbdarea lui Dumnezeu. Ceea ce pare a fi întârziere este de fapt manifestarea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, care dorește ca toți să vină la pocăință.

În versetul 10 autorul revine la ideea principală: în Ziua Domnului cerurile vor trece cu mare vuiet (ῥοιζηδὸν), elementele (στοιχεῖα) se vor „desface” (λυθήσεται) arzând, iar pământul și tot ce este pe el va fi dat la iveală (εὑρεθήσεται).

Versetul pune numeroase probleme.

Care e înțelesul gr. stoicheia? E vorba de cele patru elemente (apă, aer, foc, pământ) care, potrivit mentalului antic, compun realitatea sublunară? E vorba de corpurile cerești?

Și apoi, care este lecțiunea originară? „Pământul va fi mistuit în flăcări” (κατακαήσεται, cum avem în Cornilescu) sau „pământul va fi dat la iveală” (εὑρεθήσεται, cum zice ediția critică Nestle-Aland 27)? Editorii înșiși au marcat lecțiunea din NA27 cu {D}, sugerând că certitudinea în acest caz este imposibilă.

Versetul 11 conține o exortație morală implicită: dacă realitatea prezentă se va „desface” (dizolva), purtarea noastră ar trebui să fie sfântă, caracterizată de evlavie.

Cerurile sunt menționate din nou: dacă în v. 10 ni s-a spus că ele „vor trece”, acum aflăm că cerurile vor arde și se vor „desface” (λυθήσονται), iar elementele (στοιχεῖα) arzânde se vor topi.

Îmi permit aici o paranteză pe o notă personală: în vremea juneții, când antenuțele mele de cititor al Scripturii erau încă verzulii, citeam cu mari neliniști metafizice că „cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului” (versiunea Cornilescu). Îmi imaginam, vezi bine, că inclusiv îngerii, săracii (căci dacă nici ei nu au trupuri cerești, atunci cine?) se vor topi de căldura apocaliptică a acestui incendiu universal.

Despre „elemente” autorul ne-a spus în v. 10 că se vor „desface”. Acum aflăm că ele se vor topi (τήκεται).

Incendiul cosmic descris în v. 10-12 are ca rezultat (v. 13) „ceruri nou și un pământ nou”, în care (ἐν οἷς) va locui dreptatea. De remarcat că pronumele „care” este la plural. Dreptatea va caracteriza nu doar pământul, ci și cerurile.

Versetul 13 ridică niște întrebări importante:

(1) Realitatea veche a fost mistuită și înlocuită cu o alta, nouă sau, dimpotrivă, realitatea veche a fost purificată, trecută printr-un soi de katharsis la scara întregului cosmos?

(2) De ce este nevoie ca cerurile „să treacă” și să se „desfacă” arzând? Oare nu pământul este cel cuprins de păcat și nelegiuire?

Răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în scrierile iudaice intertestamentare. 1 Enoh ar fi un bun punct de plecare. Dar despre aceste lucruri veți citi altădată.🙂