Nu cu mult timp în urmă citeam stupefiat un comentariu postat pe FB de un tânăr (născut în capitalism) care, pe fondul actualei crizei de locuințe, descoperea marele avantaj al comunismului: construirea de locuințe ieftine, pentru toată lumea.

Nici eu nu am locuință personală, dar nu pot disjunge această măreață binefacere comunistă de crimele aceluiași sistem, ale cărui principale fibre genetice sunt ura și încălcarea flagrantă a poruncii a zecea: „să nu poftești averea aproapelui tău”.

Andrei Pleșu comentează filmul Sunt o babă comunistă într-un text publicat pe blogul său. Redau mai jos un fragment.

Un lucru trebuie spus, totuşi: cu toate relele sale, capitalismul n-a produs niciun Gulag. Nu Sighet, nu Siberia, nu Piteşti, nu foametea ucrainiană, nu revoluţia culturală maoistă, nu genocidul practicat de khmerii roşii. Cei care vorbesc de ”blocuri” şi ”metrou” ar face bine să-şi amintească şi de Canal, de de Valea Jiului, de Braşov, de cele două ceasuri de televiziune omagială, de cozile la alimente elementare, de frig, întuneric, frică. ş.a.m.d. Un singur „derapaj” e de reproşat, după părerea mea, filmului: fiica Emiliei, emigrată în America, revine pentru scurt timp în ţară, să-şi prezinte partenerul american. Aflăm că e însărcinată, că o duc greu în Statele Unite, că n-au bani de chirie. Şi atunci părinţii din România, aşa săraci şi nostalgici cum sunt, îşi amanetează apartamentul lor de bloc şi-şi salvează astfel copilul cu ”un pumn de dolari”. Care va să zică la noi se mai găsesc încă oameni de omenie care să contrabalanseze ”duritatea” americanilor. Care va să zică tot noi, aşa prăpădiţi cum sîntem, putem, la o adică, să-i salvăm pe americani. Cam roză şi ţanţoşă sugestie!

Citeste mai mult: adev.ro/ms4kmy