coperta1

Editura Polirom se pregătește să publice un volum cu documente despre politica represivă a lui Antonescu față de cultele neoprotestante. Nu înțeleg cum de nu sunt menționați penticostalii, care au avut și ei parte de prigoana antonesciană.

Și apoi: de ce cultelor neoprotestante trebuie să le facă temele o organizație care se ocupă de Holocaust? Chiar atât de mare să fie dezinteresul pentru istorie printre înaltele obraze bisericești neoprotestante?

Una peste alta, mi-a fost dat cândva să aud un coreligionar vorbind despre Antonescu în termeni elogioși. Deh, miopia istorică e boală grea.

Mai jos informațiile despre volum preluate de pe site-ul Polirom.

***

Volum aparut in coeditare cu editura Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania „Elie Wiesel”

In anii 1940-1944, statul roman a dezvoltat o politica speciala fata de denominatiunile neoprotestante si credinciosii lor: baptisti, adventisti de ziua a saptea si crestini dupa Evanghelie. Masurile de ordin legislativ, administrativ si politienesc ale regimului s-au transformat intr-o persecutie care a culminat cu interzicerea celor trei organizatii religioase, inchiderea caselor de rugaciune si pedepsirea oricaror manifestari publice ale credintei. Acest aspect al istoriei tarii a fost neglijat de cercetatori, iar comunitatile religioase afectate au cultivat cu timiditate memoria sa traumatizanta. Arhivele romanesti pastreaza insa numeroase materiale referitoare la aceasta chestiune. Volumul reuneste 513 documente semnificative pentru politica statului roman fata de neoprotestanti in perioada respectiva, care pot constitui punctul de plecare pentru cercetari monografice si studii speciale.

(via R.G.)