Săptămâna trecută am fost la Paris pentru o conferință a Bibliotecilor Teologice Europene, organizată de BETH în cooperare cu Asociația Bibliotecilor Creștine din Franța.

Multe și foarte interesante lucruri s-au dezbătut și discutat în aceste zile. Poate am să dedic acestui important eveniment o postare separată. Deocamdată mă ocup de chestiuni mai culturale. În prima parte a zilei de miercuri am reușit să ajung la Luvru și să vizitez câteva galerii din acest imens labirint cultural parizian. Evident, „rezumatul” propus de mine îi va înfuria pe cunoscători. Mă tem însă că fiecare dintre noi a fost cândva începător.

Luvrul e unul dintre cele mai căutate obiective turistice, dar n-aș fi mirat să aflu că sunt singurul român aflat în viață care în locul cocoțării de rigeur în „Aifăl Tower” a preferat o vizită la muzeu.🙂 Dacă ajungeți la Paris, așteptați-vă să stați la coadă. Dacă aveți șansa de a fi însoțit de o persoană care are prioritate, puteți intra fără să așteptați.

Dacă n-ați făcut orientare turistică în vremea juneții, veți găsi topografia muzeului năucitoare. Dacă, asemenea mie, ați făcut orientare turistică, dar fără folos, efectul va fi același.

Nu-mi doresc să-i fac pe prietenii mei englezi invidioși, dar trebuie să recunosc că la capitolul mărime și diversitate, Luvrul bate Muzeul Britanic la orice oră din zi și din noapte. Dar să subliniem apăsat că MB se poate lăuda că oferă intrarea gratuită, ceea ce instituția de pe malul drept al Senei de bună seamă că nu-și poate permite.

Ca și când puhoaiele de turiști n-ar fi fost și așa suficient de gălăgioase, ne-am trezit la un moment dat cu o alarmă falsă. Din fericire, nu s-a creat busculadă, așa că, după o primă încercare de a părăsi muzeul, turiștii îngrijorați au fost întorși de la ieșire.

De unde începi după ce ai trecut prin piramida de sticlă? Greu de zis. Am parcurs doar câteva galerii, pus în dificultate de multitudinea opțiunilor.

În galeriile de artă italiană, starul principal este, evident, Mona Lisa, căreia vizitatorii nu-i lasă nicio clipă de respiro.

Din numeroasele fotografii făcute la Luvru (și în afara lui), am selectat câteva. Ultimele, făcute pe strada care trece prin fața muzeului, ilustrează elocvent spiritul francez. Contestatar, protestatar, egalitar, revendicativ. Imaginile vorbesc de la sine.