Prima zi a conferinței BETH a avut loc la Institutul Catolic din Paris, instituție de învățământ fondată în 1875 care în prezent are 6 facultăți.

Cel mai plăcut eveniment al zilei a fost concertul de muzică clasică organizat în Biserica St. Saint-Joseph-des-Carmes, construită în timpul Mariei de Medici, la începutul sec. 17, pentru ordinul carmeliților desculți.

Cupola bisericii, pictată în trompe-l’œil, îl înfățișează pe profetul Ilie aruncând mantia peste Elisei. De altfel, prima piatră de la temelia clădirii a fost pusă de ziua Sf. Ilie.

De pe site-ul ICP aflu că în timpul Revoluției franceze, în august 1792, biserica a servit ca temniță pentru „preoții refractari” (cam 160) care au refuzat să depună jurământul de loialitate față de constituția civilă a clerului. Pe 2 septembrie, după un proces trucat, circa 115 preoți și episcopi au executați în grădina bisericii. Locul martiriului a fost consacrat ca memorial.

Am aflat ulterior că Biserica Sf. Iosif a carmeliților a figurat în programul „Zilele patrimoniului”. Asta înseamnă că e considerată suficient de valoroasă pentru a fi introdusă în circuitul turistic parizian.

Închei scurta paranteză istorică. Deși concertul a inclus compoziții alese pe sprânceană (de ex., Ravel, „Ma mère l’oye”, „Tablourile” lui Mussorgsky), după 15 minute n-am mai rezistat. Pasiunea pentru muzică, oricât de mare, nu ține locul orelor nedormite. Or, eu îmi începusem ziua la 3.30, iar la ora 10 seara aveam ochii mai roșii decât ochiul de ciclop al lui Sauron. Cu regret, a trebuit să plec, ca să nu pic de pe scaun în plin concert. Am descoperit că n-am fost singurul invitat care a plecat în prima parte. Oare ce-o fi fost în mintea organizatorilor când s-au gândit să pună concertul în prima zi, știind că vor avea invitați care vin din afara Franței?

Mai jos câteva fotografii. Câteva cadre surprinse în curtea ICP și câteva fotografii din biserică.

Anunțuri