Cu verva-i bine cunoscută, colegul Ciprian Terinte pune (delicat și pastoral) biciul criticii de text pe cititorul indolent al Scripturii care socotește că, pentru a fi fost cu adevărat inspirați, scriitorii sacri ai Scripturii trebuie să fi funcționat ca niște mașini de scris (ori, cum zice o năstrușnică teorie mai nouă, ca niște poștași!).
Dacă acolo „unde dă mama crește”, ce se întâmplă acolo unde „dau” părinții duhovnicești? Cum o fi nu știm, dar rău nu poate pentru ca să fie.