Bibliothèque Mazarine, numită astfel după fondatorul ei, cardinalul Mazarin, este una dintre cele mai frumoase biblioteci pariziene. N-am vizitat decât vreo trei, așa că s-ar putea să mă pripesc, dar nu se poate spune că nu am termen de comparație, fiindcă am văzut alte două așezăminte „livrești”: Biblioteca Adunării Naționale și Biblioteca Senatului. (În paranteză, întrebare: Oare corpurile legiuitoare de pe plaiurile dâmbovițene au biblioteci? Mă feresc să ghicesc, dar n-aș fi mirat să aflu că în măgăoaia ceaușistă numită Palatul Parlamentului nu există nicio bibliotecă).

Înainte de a posta galeria de fotografii de la Biblioteca Mazarină, socotesc de cuviință să inserez câteva fotografii din prima zi a conferinței organizate în comun de BETH (Bibliothèques Européennes de Théologie), respectiv ABCF (Association des Bibliothèques Chrétiennes de France).

Am avut plăcerea de a conversa la conferință cu un catolic din Olanda care, aflând că sunt român, mi-a spus că a fost coleg cu „votre patriarche” la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg, la sfârșitul anilor ’70. Evident, se referea la patriarhul Daniel. L-am lămurit că sunt pentecôtiste și l-am întrebat dacă mai ține legătura cu fostul său coleg. Am aflat că l-a vizitat cu vreo doi ani în urmă, cu prilejul unei conferințe organizate la București. Patriarhul i-a arătat, cu acel prilej, macheta catedralei Mântuirii neamului. Oftez din toți rărunchii. În România avem sute de milioane de euro pentru catedrale de beton care servesc în principal la gonflarea amorului propriu al neamului, dar, când vine criza, tăiem prioritar din bugetul alocat bibliotecilor.

La finalul zilei vizităm Biblioteca Mazarină, aflată în aripa dreaptă a unei clădiri care găzduiește Institutul Franței. La capătul culoarului de la intrare se află impozanta statuie a lui Mazarin, pe numele lui adevărat Giulio Mazarini, inițial nunțiu papal, apoi cardinal și important ministru sub Ludovic al IV-lea.

Biblioteca Mazarină se poate lăuda că a fost prima biblioteca publică din Franța. Cardinalului i se mai datorează și fondarea în 1661 a „Colegiului celor Patru Națiuni”, așezământ educațional pentru tinerii gentilomi proveniți din cele patru provincii anexate de Franța după războiul de 30 de ani: Pignerol, Alsacia, Artois și Roussillon.

În timpul Revoluției, capela în care fusese îngropat Mazarin a devenit depozit de cereale (unde am mai văzut noi așa ceva în sec. XX?), iar colegiul a devenit loc de arest.

În 1805 Napoleon a trecut sediul colegiului în posesia Institutului Francez. Și așa a rămas până astăzi.

Acum să vedem galeria de fotografii. Ghidul nostru este însuși directorul bibliotecii. În mod normal, nici pasăre măiastră nu fotografiază cărțile rare care ne-au fost arătate nouă.