Parcurg acum (în mare viteză) comentariul la Isaia atribuit lui Vasile cel Mare.

Citez din traducerea în românește făcută de amicul meu Alex Mihăilă (PSB, vol. 2, serie nouă, p. 47):

Jertfele arse aduc ceva plăcere și folos demonilor din cauza iubirii de plăcere și pasiunii pentru sângele fumegat prin ardere, care astfel este asimilat în alcătuirea lor printr-o asemenea sublimare. Căci toți se hrănesc în întregime cu abur, nu prin mestecare și stomac, ci prin întreaga lor ființă precum părul animalelor, unghiile și cele asemenea care primesc hrana. De aceea se agită cu lăcomie în jurul miresmelor și se desfată de fumul de tămâie ca fiind potrivit spre hrana lor. Și poate că există și o oarecare însușire în animale [apropiată de proprietățile trupurilor demonice. Iar cei care pricep voințele lor furnizează drept hrană ceva anume fiecăruia ca fiind mai potrivit.

Sunt extrem de intrigat de această concepție. Demonologia căreia îi dă glas autorul (prezumat a fi Vasile cel Mare) mi se pare pe de-a-ntregul păgână. Dacă memoria nu mă înșală, nu există nimic în Biblie care să semene cu așa ceva, anume cu ideea că demonii se hrănesc cu fumul jertfelor. Nu cunosc suficient de bine iudaismul intertestamentar ca să fac o comparație cu ce găsim acolo. Dacă cineva are vreo idee, sunt dornic să mă luminez.

Mai curios aș fi dacă există idei similare la Părinți.