Dănuț Mănăstireanu lansează pe blogul său o dezbatere interesantă și ridică o întrebare care mă preocupă și pe mine:
Știe cineva când aproximativ a fost folosit pentru prima dată în limba româna termenul de „neoprotestant” și în ce context, respectiv cu ce sens – la cine anume se referea – și cu ce scop?
Problema a fost ridicată cu alt prilej și de Otniel Vereș într-o postare de pe site-ul pe care îl administrează. Vezi detalii AICI.
Strict cu referire la termenul „neoprotestant” aș face următoarele observații.
Pentru dicționarul-tezaur al limbii române (DLR, republicat în 2010 în 19 tomuri) termenul „neprotestant” încă nu s-a inventat. Litera N a fost publicată în 1971. Dar să nu deznădăjduim. Poate în secolul următor filologii de la Academie vor afla că în România există vreo 600.000 de creștini care uneori sunt numiți „neoprotestanți”.
Intuiția filologică îmi spune că termenul „neoprotestant” era folosit frecvent încă din perioada interbelică. Dar deocamdată nu o pot verifica sistematic. La Biblioteca Academiei există un vraf de broșuri interbelice despre „secte” în care sunt sigur că se întâlnește și acest termen. Dacă vreodată un confrate neoprotestant va vrea să facă o teză de licență pe acest subiect, îi pot oferi și alte indicații prețioase.
Cert este că cea mai timpurie ocurență despre care știu e cea din prefața Bibliei Galaction-Radu (1938).
Nu comentez afirmația nițel tendențioasă despre „aceeași Biblie” tipărită de vlădici și imaginea falsă proiectată asupra trecutului religios al românilor (transilvăneni) aflați în pragul sec. 18. Mă tem că mariajul religios fericit al celor două biserici „nebântuite de turburări iscate din pricina credinței” – despre care face vorbire Galaction – ar putea fi descris foarte bine cu ajutorul unui status întâlnit frecvent pe FB: „it’s complicated”. Ce merită observat însă e că pentru Galaction „secte” sunt nu doar cele „neoprotestante”, ci și cele „protestante”! Cum ar veni: Luther, Calvin? Niște sectanți! Anglicanii cu care purta negocieri ecumenice patriarhul Miron Cristea, uneori prin intermediul lui Galaction însuși? Sectanți și ei. Nu facem discriminări. Îi urâm pe toți la fel.
Termenul „neoprotestant” e folosit și de T. Arghezi. Volumul în care apare cuvântul a fost publicat în 1962, dar n-ar fi exclus să fie vorba de un articol publicat în interbelic și reluat într-un volum din ediția Opere. Fiindcă nu am acces la versiunea tipărită, mă mulțumesc să semnalez fragmentul pe care îl pot citi cu Google Books.
Tudor Arghezi – 1962.
La Geneva, unde l-am ascultat întîia oară, într-o sală de concerte, consacrată duminica unui cult neoprotestant, cu cîntări de psalmi şi orgă, nici un local nu era încăpător pentru publicul enorm, sedus şi flămînd să asculte o elocvenţă fără …
31 octombrie 2013 at 10:51 pm
am lasat un comentariu, (parere personala) pe blogul lui:
Dănuț Mănăstireanu
Poate ajuta la ceva, mai cititi si: http://www.academia.edu/2156821/_Neo-Protestant_Romanians_in_Vojvodina_between_religious_and_ethnic_identity_
31 octombrie 2013 at 11:33 pm
Reblogged this on Persona and commented:
Manu Contac incearca un raspuns la intrebarea legata de termenul ‘neoprotestant’.
1 noiembrie 2013 at 12:04 pm
Pana una alta ai ocazia sa vezi folosinta unui alt termen cunoscut si drag tie
http://stiintasitehnica.com/stiri/adevarul-live-despre-platforma-microsoft-si-sanse-pentru-dezvoltatori/index.html
Sami
1 noiembrie 2013 at 12:24 pm
Evanghelist???
2 noiembrie 2013 at 12:14 pm
Daca nu ma insel termenul s-a folosit, si am citit undeva dar nu imi vine in minte referinta, referitor la noul vague care se manifesta in primul rind cu Karl Barth: In primul rind pentru ca el este cel mai mare. Daca am sa gasesc referinta am sa revin. Evqnghelicii fiind in cazul acesta aparte.
Daca e vorba de folosirea termenului in romaneste atunci cred ca sunt altii care pot sa raspunda mai bine. Aici in Franta termenul e rar folosit. Termenii folositi aici sunt Protestants historiques et les évageliques desi unii recunosc ca intre cele doua exista acest néo protestantisme.
2 noiembrie 2013 at 12:50 pm
Mă refer la termenul „neoprotestant” pe tărâm lingvistic românesc. Cred că e o creație autohtonă, independentă de utilizarea acestui termen în alte limbi (germană, engleză, italiană, franceză).
4 noiembrie 2013 at 1:07 am
Un american m-a corectat odată spunând că ele este neoprotestant, fiind baptist.
4 noiembrie 2013 at 1:06 am
„Ce merită observat însă e că pentru Galaction „secte” sunt nu doar cele „neoprotestante”, ci și cele „protestante”! Cum ar veni: Luther, Calvin? Niște sectanți! Anglicanii cu care purta negocieri ecumenice patriarhul Miron Cristea, uneori prin intermediul lui Galaction însuși? Sectanți și ei. Nu facem discriminări. Îi urâm pe toți la fel.”
Cred și eu că este greu de clarificat distincția protestant-neo dacă și termenul sectă este greșit înțeles, mai ales dacă oferă ocazia victimizării.
De unde și până unde „îi urâm pe toți la fel”? Pe oameni? Sau erezia? Să nu îmi spui că Luther și Calvin au fost un fel ortodocși care doar priveau lucrurile dintr-un unghi diferit. O altă perspectivă. Intelectual la fel de valabilă și demnă de respect teologic.
Teologia nu este filosofie. Mântuirea nu se negociază cu nuanțe teologice. Ce este adevăr mântuiește. Ce nu este adevăr, dezbină, secționează, naște secte, ucide fiindcă este de la tatăl minciunii, ucigaș de oameni încă de la început.
Cine nu urăște erezia, nu Iubește adevărul.
6 noiembrie 2013 at 9:35 pm
Reblogged this on misucroitor.
8 noiembrie 2013 at 5:24 pm
Adevarul este ca Luther si Calvin s-ar rusina de ”neoprotestanti”
8 noiembrie 2013 at 11:02 pm
Și unul de celălalt.