Nu m-am învrednicit să citesc Marele cuvânt catehetic decât foarte recent, în traducerea făcută de T. Bodogae. Versiunea românească e fluentă, dar am senzația că nu e foarte exactă în raport cu originalul. Verificând următorul pasaj (din cap. 35) mi-am reconfirmat impresia că traducerile din seria PSB veche sunt inutilizabile într-o lucrare științifică. Cine vrea să le citeze în lucrări de erudiție ar face bine să lucreze cu traduceri din serii precum Sources Chrétiennes etc.

Iau câteva exemple.

Grigorie scrie despre „restaurarea (τὴν ἀποκατάστασιν) la o stare fericită și dumnezeiască, separată de orice tristețe (κατηφείας)”. Ultima secvență (cu italice) a fost omisă de traducătorul român.

Tradus exact, Grigorie spune că „nu toate cele care primesc prin înviere întoarcerea la existență se întorc la aceeași viață…” T. Bodogae falsifică textul astfel: „Nu toți câți și învrednicesc de înviere prin Botez ajung să și guste îndată din acea viață…”

Ar mai fi câteva exemple din acelaşi paragraf. Îmi imaginez că la o cercetare amănunţită ar ieşi la iveală zeci de probleme. Mai remarc aici doar că Bodogae nu s-a putut hotărî cum e mai bine să traducă secvența ὕδωρ μυστικόν („apă mistică”), așa ca a tradus-o în două feluri: „apă mistică” și „apa cea plină de taină”.

În orice caz, scopul postării de față nu este să prezinte o evaluare a versiunii românești, ci să prezinte pasajul clasic în care găsim doctrina apocatastazei, pentru care este cunoscut Grigorie al Nyssei. Învățătura aceasta este respinsă de Biserica Ortodoxă, așa că Sf. Grigorie i se iartă (nu fără o oarecare jenă) această abatere de doctrină care în cazul lui Origen s-a dovedit impardonabilă.

Traducerea de după textul grec îmi aparține. Nu sunt bun cunoscător de greacă patristică așa că accept cu bucurie diortosiri de la capete mai luminate. Precizez că am tradus gr. loutron prin „îmbăiere”, însă termenul se referă la botez, nu la o simplă îmbăiere.

μὴ δύνασθαι δέ φημι δίχα τῆς κατὰ τὸ λουτρὸν ἀναγεννήσεως ἐν ἀναστάσει γενέσθαι τὸν ἄνθρωπον, οὐ πρὸς τὴν τοῦ συγκρίματος ἡμῶν ἀνάπλασίν τε καὶ ἀναστοιχείωσιν βλέπων· πρὸς τοῦτο γὰρ δεῖ πάντως πορευθῆναι τὴν φύσιν οἰκείαις ἀνάγκαις κατὰ  τὴν τοῦ τάξαντος οἰκονομίαν συνωθουμένην, κἂν προσλάβῃ τὴν ἐκ τοῦ λουτροῦ χάριν, κἂν ἄμοιρος μείνῃ τῆς τοιαύτης μυήσεως· ἀλλὰ τὴν ἐπὶ τὸ μακάριόν τε καὶ θεῖον καὶ πάσης κατηφείας κεχωρισμένον ἀποκατάστασιν. οὐ γὰρ ὅσα δι’ ἀναστάσεως τὴν ἐπὶ τὸ εἶναι πάλιν ἐπάνοδον δέχεται, πρὸς τὸν αὐτὸν ἐπάνεισι βίον, ἀλλὰ πολὺ τὸ μέσον τῶν τε κεκαθαρμένων καὶ τῶν τοῦ καθαρσίου προσδεομένων ἐστίν. ἐφ’ ὧν γὰρ κατὰ τὸν βίον τοῦτον ἡ διὰ τοῦ λουτροῦ προκαθηγήσατο κάθαρσις, πρὸς τὸ συγγενὲς τούτοις ἡ ἀναχώρησις ἔσται· τῷ δὲ καθαρῷ τὸ ἀπαθὲς προσῳκείωται, ἐν δὲ τῇ ἀπαθείᾳ τὸ μακάριον εἶναι οὐκ ἀμφιβάλλεται. οἷς δὲ προσεπωρώθη τὰ πάθη καὶ οὐδὲν προσήχθη τῆς κηλῖδος καθάρσιον, οὐχ ὕδωρ μυστικόν, οὐκ ἐπίκλησις θείας δυνάμεως, οὐχ ἡ ἐκ μεταμελείας διόρθωσις, ἀνάγκη πᾶσα καὶ τούτους ἐν τῷ καταλλήλῳ γενέσθαι. κατάλληλον δὲ τῷ κεκιβδηλευμένῳ χρυσίῳ τὸ χωνευτήριον, ὡς τῆς ἐμμιχθείσης αὐτοῖς κακίας ἀποτακείσης μακροῖς ὕστερον αἰῶσι καθαρὰν ἀποσωθῆναι τῷ θεῷ τὴν φύσιν. ἐπεὶ οὖν ῥυπτική τίς ἐστι δύναμις ἐν τῷ πυρὶ καὶ τῷ ὕδατι, οἱ διὰ τοῦ ὕδατος τοῦ μυστικοῦ τὸν τῆς κακίας ῥύπον ἀποκλυσάμενοι τοῦ ἑτέρου τῶν καθαρσίων εἴδους οὐκ ἐπιδέονται· οἱ δὲ ταύτης ἀμύητοι τῆς καθάρσεως ἀναγκαίως τῷ πυρὶ καθαρίζονται.

Ce spun este că fără baia nașterii din nou (ἀναγεννήσεως) omul nu poate să aibă parte de înviere; dar nu am în vedere plăsmuirea din nou şi refacerea trupului nostru compus ‒ căci spre aceasta trebuie să meargă firea [noastră] fiind constrânsă de necesităţile proprii, potrivit iconomiei celui care a rânduit [astfel], fie că primește harul îmbăierii, fie că rămâne lipsită de o asemenea inițiere ‒ ci restaurarea (τὴν ἀποκατάστασιν) la o stare fericită și dumnezeiască, separată de orice tristețe (κατηφείας).

Căci nu toate cele care primesc prin înviere întoarcerea la existență se întorc la aceeași viață, fiindcă mare este distanța dintre cei curățiți și cei care [încă] au nevoie de curățire. Pentru cei a căror curățire s-a produs mai înainte, în viața aceasta, prin îmbăiere, pentru aceștia retragerea (ἀναχώρησις) va fi către ceva înrudit. Negreșit, curăției i se asociază nepătimirea, iar în nepătimire este fericire.

Cât despre cei ale căror patimi s-au învârtoșat și pentru a căror întinare nu s-a aplicat nicio curățire, nici apă mistică (ὕδωρ μυστικόν), nici invocarea (ἐπίκλησις) puterii dumnezeiești, nici îndreptare prin pocăință (μεταμελείας), este necesar ca și aceștia să existe în ceva potrivit cu starea lor ‒ după cum pentru aurul amestecat [cu zgură] potrivit este cuptorul ‒ încât răul care s-a amestecat cu ei să fie îndepărtat după îndelungi veacuri și natura lor să fie curățită și izbăvită pentru Dumnezeu. Deci, fiindcă există o putere curățitoare în foc și în apă, cei care prin apa mistică și-au spălat întinăciunea răutății nu mai au nevoie de cealaltă formă de curățire. Dar cei care nu au fost inițiați în această curățire în mod necesar sunt curățiți prin foc.