Citind ieri din excelenta carte a lui Diarmaid MacCulloch, Reformation: Europe’s House Divided 1490–1700 (2003), republicată în SUA sub titlul The Reformation: A History (2005), am aflat care este originea „coarnelor” lui Moise în reprezentările medievale și renascentiste. De fapt, „explicația” lui MacCulloch nu prea m-a lămurit („Jerome, mistaking particles of Hebrew, had turned this into a description of Moses wearing a pair of horns”), dar cel puțin mi-a indicat încotro trebuie să sap ca să mă luminez.
Greu de crezut poate, dar imaginea profetului „încornorat” are origine biblică. Textul de plecare este Exod 34:29, care în traducerea Cornilescu spune:
Moise s-a pogorât de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mână. Cînd se pogora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul.
Evident, în traducerea românească nu există nimic care să justifice coarnele lui Moise. Problema se află în Vulgata:
Cumque descenderet Moyses de monte Sinai, tenebat duas tabulas testimonii, et ignorabat quod cornuta esset facies sua ex consortio sermonis Domini.
Secvența „cornuta esset facies sua” (lit. ‘încornorată era fața lui’) traduce ebr. qaran ‘or panayw. Secvența ‘or panayw (‘pielea feței’) nu pune probleme de interpretare. Dificultăți pune verbul qaran, care este înrudit cu subst. qeren (‘corn’). Acesta din urmă înseamnă atât „corn de animal”, cât și „rază de lumină”. Un exemplu de utilizare cu acest ultim înțeles găsim în Hab. 3:4.
Nu am acum timp să văd ce au făcut Aquila și alți traducători greci, însă mi-e clar traducerea lui Ieronim păcătuiește prin literalismul ei, dovadă că ea a nu a fost păstrată în Nova Vulgata. Expresia qaran ‘or panayw a fost cumințită astfel: „strălucea pielea feței lui” (resplenderet cutis faciei suae).
Cumque descenderet Moyses de monte Sinai, tenebat duas tabulas testimonii et ignorabat quod resplenderet cutis faciei suae ex consortio sermonis Domini.
Prima traducere a Vulgatei în română (1760) folosește adjectivul „cornută” (vezi mai jos). Mă întreb ce au făcut traducătorii români mai noi.
Foarte bună mi se pare soluția din JPS, potrivit căreia pielea feței lui Moise „sent forth beams”.
And it came to pass, when Moses came down from mount Sinai with the two tables of the testimony in Moses’ hand, when he came down from the mount, that Moses knew not that the skin of his face sent forth beams while He talked with him.
29 decembrie 2013 at 8:31 pm
Da, filologic e o greşeală să încurci „qeren” cu „qaran”… Din pdv cultural, însă, nu e atât de grav: multe dintre divinităţile sumero-akkadiene erau reprezentate cu coarne, de fapt încornorarea însăşi era cea care arăta că o anumită persoană este o zeitate… Coarnele semnificau emisia de lumină… Ulterior în iconografie s-a folosit haloul sau nimbul.
În acest sens, în Sumer prima reprezentare a unui om încornorat este cea a unui personaj uman despre care se crede că ar fi fost Naram-Sin şi tocmai bătuse populaţia lullubi… Pe lângă faptul că este încornorat, el mai şi urcă, păşind peste duşmanii săi… Şi ascensiunea în sine este interesantă pentru istoria artei şi gândirii, întrucât fiind prima reprezentare a unei ascensiuni oblice, contravine regulilor artei de atunci, în care personajele erau amplasate în registre diferite, superior respectiv inferior, uneori median. Astfel, încornorarea şi ascensiunea par să indice spre prima mărturie artistică a ideii de apoteoză, aceasta fiind la milenii după aceea transportată în Imperiul roman via elenism (mai puţin probabil via Egipt).
31 decembrie 2013 at 2:34 pm
Dar cum ai traduce versetul respectiv în română?
31 decembrie 2013 at 5:05 pm
Doamna Istoc, ca discuţie „off-topicală”, e foarte interesantă ideea de moarte şi murire la etrusci… Am participat în septembrie la conferinţa „Death and Dying” de la Alba-Iulia, unde se susţinea incinerarea – eu fiind singurul care susţinea înhumarea… Dacă doriţi să lecturaţi despre Sumer, arealul în care a apărut prima dată consemnarea ideii de Tărâm Subpământean, vă pot trimite un link spre Brukenthalia, unde am publicat recent un eseu pe această temă.
Citind Exodul, 34:29, în ebraică, trebuie să spun că D. Cornilescu a tradus bine versetul… Dacă ar fi să fiu mai tehnic, aş ajusta un picuţ perfectul compus trecându-l la cel simplu: acesta este, într-adevăr, timpul basmelor, timpul fantastic dar, concomitent, este şi timpul folosit pentru a reda texte arhaice…
Şi, în sfârşit, dacă ar fi să fac o traducere literală, aş reda cam aşa:
Şi fu că se pogorî Moise de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mâna sa. Când se pogora de pe munte, nu ştia că îi strălucea pielea feţei sale, datorită vorbirii sale cu El.
„Şi (fu)” nu are valoare în sine, el este doar o tehnică narativă semitică, un soi de incipit al textelor semitice, oarecum asemănătoare cu majuscula europenilor.
Cât despre topică sau, în acest caz, plasarea verbului înaintea substantivului, aceasta este, iarăşi, un semitism. Cred că apare la fel – dar din alte raţiuni – şi în versiunile ortodoxe.
Fiţi binecuvântaţi!
2 ianuarie 2014 at 9:09 pm
Sigur m-ar interesa. Sunt pentru inhumare in primul rind pentru ca se pare ca Crestinii au practicat-o dintotdeauna si apoi pentru ceea ce vad ca provoaca din punct de vedere psihologic.
31 decembrie 2013 at 1:49 pm
Se pare ca expicatia de mai sus apartine unei persone care se pare ca stie ce spune. Ma bucur. E curiosa preocuparea pentru aceste amanunte si e bine ca ele sa fie clarificate.
Nu in aceeasi ordine de idei, dar vreau sa spun ca am descoperit sarcofagul Etrusc pe care il cautam in Septembrie, sigur nu are nimic de a face cu subiectul. Este la Musée Maillol unde se desfasoare de citava lunii o expowitie despre civilizatia etrusca. Interesanta acolo idea de trecre din moarte.
1 ianuarie 2014 at 10:26 pm
Tocmai citeam si eu zilele acestea in cartea lui Leon Poliakov `Istoria Antisemitismului` exact despre aceasta eroare de traducere si despre consecintele ei istorice in ceea ce avea sa fie reprezentarea antisemita a evreului…
1 ianuarie 2014 at 10:46 pm
Păi nu prea văd legătura. Ce are această traducere cu istoria antisemitismului?
2 ianuarie 2014 at 8:52 pm
Revin pentru ca povestea asta ma intriga. Banuiesc ca Ieronim este Jerome n’est ce pas? Sigur au circulat fragmente din Vulgata ici si colo si poate au fost introduse anumite modificari. Nu vad cum pot sa verific textul la ora asta dar mi-am amintit ca in arta renascentista gasim adesea un amestec de Crestinism si mitologie greaca, romana sau chiar influente din alte civilizatii chiar mai vechi. Este foarte vizibila la Rubens de exemplu, eu o gasesc chiar deranjanta atunci cind picteaza la cererea Mariei de Medicis viata lu Henri IV si a ei binenteles. Dar nu numai.
2 ianuarie 2014 at 9:51 pm
Da, Jerome e Ieronim. Cred că în reprezentările lui Moise din arta medievală și renascentistă traducerea lui Ieronim a fost decisivă.
2 ianuarie 2014 at 9:07 pm
Tocmai m-am uitat la traducerea lui Amdré Churaqui o traducere foarte aproape de textul evriesc; de fapt in franceza suna prost. La el cuvintul fata este la plural de citeva ori. In ce priveste perfectul simplu el se gaseste de loc alterneaza imperfecut cu prezentul desi perfectul simplu e foarte mult folosit in franceza pentru a relata o povestire, un eveniment trecut.
2 ianuarie 2014 at 9:48 pm
Ne puteți spune cum sună versetul în traducerea lui Chouraqui?
3 ianuarie 2014 at 3:33 pm
Merci pentru corectie. Este en effet Chouraqui nu stiu de ce ma tot grabesc eu< Care dintre versete. In cazaul in care ne referim la vs. 29 il scru. " Et c'est à la descente de Moshé du Mont Sinai , les deux tables du témoignage en main de Moshé, en sa descente de la montagne, Moshé ne savait pas que la peau de ses faces rayonnait. d'avoir parler avec lui: " Rayonnait este la singular pentru ca se refera la pielea care stralucea nu la fete. Interesant este ca in toate celelalte traduceri se foloseste cuvintul visage si nu face. Tocmai am verificat La Bilble de Jérusalem si la nouvelle TOB si cuvintul folosit este visage. De ce plural la Chouraqui? Nu stiu dar nu sunt ebraista. Un raspuns s-ar putea sa aiba Marie Noel Thabut care este o biblista de o finete rara.
Cit despre arta renascentista este o realitate ca amesteca crestinismul cu mitologia antica.
3 ianuarie 2014 at 4:11 pm
In vs. 30 cuvintul apare din nou tot la plural tot in forrma „la peau de ses faces rayonnait” iar apoi in vs:33 ” Moshé donne sur ses faces un voile. ”
Cuvintul se repeta tot la plural in vs. 35 de doua ori. Israelul este numit Le Benéi Israel..
3 ianuarie 2014 at 9:54 pm
Limba ebraică biblică era rudimentară şi nu stătea prea bine cu posibilităţile de a reda intensivul sau plenitudinea…astfel că una dintre variante era aceea de a trece substantivele la forma de plural: în cazul de faţă, paneah – panim.
Acest mijloc de redare a plinătăţii prin plural a dat uneori bătăi de cap creştinilor: ei s-au întrebat, de exemplu, dacă nu cumva Elohim, care are terminaţie de plural, -im (nu de plural dual) dar este pus în relaţie cu verbe la singular, ar fi o aluzie la Dumnezeul unitrinitarian?… Lehem ha-Panim, Pâinea Feţelor/ Pâinea pentru punerea înainte, nu cumva face aluzie, din nou, la Trinitate?… Etc etc.
Totuşi, pentru versetul de faţă (de feţe… 🙂 ) în original nu apare pluralul.
6 ianuarie 2014 at 1:10 pm
Nu am competenta nici sa va aprob nici sa va contrazic. Daca ar fi vorba de greaca as mai avea ceva de spus. Chouraqui este apreciat insa ca un bun cunoscator al limbii. Era de fapt evreu. El a tradus dupa textele masoretice, dupa cit sunt informata.
Pentru Manù, cit despre Biblia lui Jérome nu este de mirare ca a fost sursa de inspiratie pentru artisti. A fost singura care a circultat citeva secole.