(N.B. postare în curs de actualizare)

În istoria traducerii Bibliei în limba română un capitol substanțial ar trebui să-l ocupe diaconul Coresi, personaj pe care încă nu l-am „decriptat” și care mă intrigă peste poate, fiindcă pare să fi colaborat fructuos și echidistant cu luteranii, reformații (calvini) și ortodocșii (români).

Am nedeslușita impresie că activitatea lui a fost supusă unei constante mistificări de către o bună parte a istoriografiei „patrioate”, în sensul că se minimalizează cât se poate de mult influența curentului reformator din Transilvania asupra unor (celor mai multe?) tipărituri coresiene.

Îmi propun în această postare să adaug treptat studiile principale despre Coresi și activitatea lui, așa cum am făcut într-o altă postare cu Noul Testament de la Bălgrad.

Cu vremea, listele se vor lungi și vor fi (nădăjduiesc) de folos acelor fericiți cercetători pe care Dumnezeu îi va scoate din „casa robiei” la loc larg, în pământul făgăduinței unei burse post-doctorale.

***

2012. Urs, Adela Otilia. „Istoriografia coresiană (III). Bibliografia aspectelor lingvistice ale tipăriturilor coresiene”, în Revista Transilvania, nr. 9, 2012, pp. 28‒32.

2012. Urs, Adela Otilia. „Istoriografia coresiană. Partea a II-a. Bibliografia vieţii şi a activităţii diaconului Coresi”, în Revista Transilvania, nr. 8, 2012, pp. 50‒55.

2012. Corneanu, Emilian. „Gravuri în cărţile diaconului Coresi”, în Revista Transilvania, nr. 5-6, 2012, pp. 2-5.

2012. Urs, Adela Otilia. „Istoriografia coresiană. Partea I: Bibliografia tipăriturilor coresiene”, în Revista Transilvania, nr. 4, 2012, pp. 57‒61.

2009. Urs, Adela Otilia. Diaconul Coresi. Monografie și antologie de texte. Teză de doctorat coord. de Ioan Chindriș, Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Bariţiu” Cluj-Napoca, 363 pag.

2007-2009. Urs, Adela Otilia. „Probleme controversate referitoare la viaţa şi activitatea Diaconului Coresi”, în Biblioteca şi cercetarea, nr. I-III (XXVI-XXVIII), 2007-2009, p. 265-290.

Rezumat: Diaconul Coresi a fost un diacon, traducător şi tipograf român din secolul al XVI-lea, originar din Târgovişte. El este autorul primelor cărţi în limba română. A editat 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare şi răspândite în toate ţinuturile româneşti, contribuind la unificarea lingvistică a poporului român şi la apariţia limbii române literare. În 1559-1560 s-a stabilit definitiv la Braşov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări nu doar în limba slavonă, ci şi în limba română. Dintre volumele tipărite în limba română, menţionăm – Tetraevanghelul românesc (1561), Apostolul românesc (1566), Tâlcul evangheliilor sau Cazania I (1567), Psaltirea românească (1570), Liturghierul românesc (1570), Psaltirea slavo-română (1577), Evanghelia cu învăţătură sau Cazania a II-a (1581). Până la descoperirea textelor rotacizante, s-a considerat că Diaconul Coresi este traducătorul textelor pe care le-a tipărit. Trăsăturile de limbă ale acestor texte au dus la convingerea că originalele acestora depăşesc în vechime graniţa secolului al XVI-lea. Prin urmare, Diaconul Coresi nu a fost traducătorul cărţilor sale, ci numai tipograful care a tipărit texte care circulau mai înainte în manuscris. Se consideră că textele rotacizante erau supuse unei revizii efectuate de Diaconul Coresi înainte de a fi tipărite. (C.V.)

2007-2009. Urs, Adela Otilia. „Sursele româneşti manuscrise ale tipăriturilor lui Coresi”, în Biblioteca şi cercetarea, nr. I-III (XXVI-XXVIII) 2007-2009, p. 291-299.

Rezumat: Este cunoscut faptul că cel mai vechi text de limbă românească care s-a păstrat până astăzi este Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung din 1521. Studiile referitoare la textele rotacizante (Codicele Voroneţian, Psaltirea Şcheiană, Psaltirea Voroneţiană şi Psaltirea Hurmuzaki) arată că ele sunt cópii după alte traduceri manuscrise. Dacă aceste texte religioase existau înainte de începerea activităţii tipografice a diaconului Coresi de la Braşov, putem considera că acestea au fost folosite de către diaconul tipograf la alcătuirea versiunilor cărţilor româneşti pe care le-a tipărit şi că între textele rotacizante şi textele coresiene există un raport de filiaţie, ceea ce cercetătorii au şi demonstrat referitor la Apostol şi la Psaltire, textele coresiene care corespund cu textele rotacizante. Pentru celelalte tipărituri româneşti ale diaconului Coresi, s-a stabilit că sursele manuscrise româneşti ale acestora se datorează tot influenţelor religioase. În general, se confirmă teza lui I. Gheţie, care susţine că în regiunea Banat-Hunedoara, în secolul al XVI-lea, a existat un curent de traduceri în româneşte care s-a datorat acţiunilor prozelitiste reformate printre românii de aici, aceste traduceri fiind primele traduceri în limba română şi constituind originalele traducerilor româneşti din care derivă atât textele rotacizante, cât şi textele coresiene. (C.V.)

2001. Niculescu, Alexandru. „Ortodoxie și Reformă. Sec. XVI-XVII” în Vatra, nr. 12/2001, pp. 68‒71, republicat în Individualitatea limbii române între limbile romanice. vol. 4. Elemente de istorie culturală, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2003, pp. 253‒265.

1999. Niculescu, Alexandru. „Limbajul Reformei în cultura și limba română din sec. al XVI-lea”, în Individualitatea limbii române între limbile romanice, vol. 3. Noii contribuții, Cluj-Napoca, Editura Clusium, pp. 205-209.

1994. Gheție, Ion Gheție; Mareș, Al., Diaconul Coresi și izbânda scrisului în limba română, București, Editura Minerva, 1994.

1963. Dimitrescu, Florica. Tetraevanghelul tipărit de Coresi, Braşov, 1560‒1561, comparat cu Evangheliarul lui Radu de la Mănicești, 1574. București, Editura Academiei Republicii Populare Romîne.

1961. Piru, Al. Literatura romînă veche, București, Editura pentru literatură, 1961, pp. 61-69.

1914. Diaconul Coresi, Carte cu învăţătură  (1581), vol. 1, ed. Sextil Puşcariu şi Alexie Procopovici, Bucureşti, Atelierele Grafice Socec & Co., Societate Anonimă, 1914.