Prima parte AICI.

Domnia lui Saul începe, oficial, în 1 Samuel 13. În textul ebraic nu se spune câți ani avea noul rege, de aceea Cornilescu (și nu doar el) a introdus o completare numerică (destul de rezonabilă). O evaluare atentă a narațiunii privitoare la Saul ne duce la concluzia că Saul trebuie să fi domnit mai bine de două decenii.

Regele nu se remarcă prin multe calități. Cea mai evidentă este priceperea în arta războiului. Saul a purtat lupte cu amoniții, filistenii, amaleciții, moabiții, edomiții și regii din Țoba.

Mai numeroase sunt cusururile sale, care îi vor atrage pieirea. Începutul declinului său începe în cap. 15. Punctul de cotitură este neascultarea poruncii de a extermina poporul amalecit, pedepsindu-l pentru un vechi atac mișelesc.

Saul aplică porunca parțial, dar se arată foarte încrezător în conduita sa: „Am păzit cuvântul Domnului” (15:13).

Foarte evidentă mi se pare o altă slăbiciune: teama de „opinia publică”. Regele israelit ilustrează perfect (în mod tragic) proverbul care spune că „frica de oameni e o cursă” (Prov. 29:25).

Chiar și când este confruntat cu adevărul, Saul se încăpățânează să afirme, ca mai toți miniștrii români, că „nu are ce să-și reproșeze”. Incapacitatea de a percepe corect realitatea îl face un lider slab. Prin contrast, David manifestă o acuitate (politică) mult mai mare.

Tot un indiciu al slăbiciunii de caracter este incapacitatea de a transmite în mod eficient voia lui Dumnezeu către popor. Saul nu prea reușește să-i mobilizeze pe oameni ori să-i facă să-l respecte ca lider.

Chiar și când i se spune verde în față că a fost lepădat de Dumnezeu, regele se cramponează de putere în mod jalnic (îl prinde pe Samuel de pulpana hainei), dându-ne nouă, cititorilor, motive suplimentare să fim convinși că își merită pe deplin sentința.

Îmbolnăvit de virusul puterii, regele încearcă totuși să forțeze mâna lui Samuel. Este disperat să salveze aparențele. În final, Samuel îi face această concesie. De milă? De silă?

Ultima parte a episodului „Saul și amaleciții” (din cap. 15) conține o tușă de ironie macabră. Samuel ocupă prim-planul, umbrind, cu dârzenia lui, silueta șovăielnică a regelui Saul, dispărut, practic, în decor. Poftit să vină mai aproape, Agag, regele amalecit, își imaginează că pericolul cel mare a trecut și nu face niciun fel de efort să-și ascundă buna dispoziție. După un scurt rechizitoriu, judecata divină se abate asupra lui. Ascuțișul sabiei lui Samuel pune în act cumplitul mandat divin de pedepsire a vrăjmașilor Domnului. Vom întâlni același tip de îndârjire oțelită, la o scară mult mai mare, în viața celui mai năprasnic dintre toți profeții: Ilie.

(Va urma)

Anunțuri