Odată cu vizita pastorului penticostal Cristian Ionescu la Universitatea Baptistă „Emanuel” și la Biserica baptistă cu același nume, din Oradea (vezi AICI), urmată de vizita prof. univ. dr. Paul Negruț la Biserica Elim din Chicago (vezi AICI), relațiile dintre baptiști și penticostali intră într-o nouă constelație, a unei concordii și a unei frățietăți pe care, până de curând, din pricina puținei mele credințe, nu le socoteam posibile.

Cei a căror memorie istorică o întrece pe cea a unui peștișor auriu de acvariu își amintesc că în mod tradițional relațiile dintre cele două confesiuni au fost foarte tumultuoase. Penticostalismul s-a dezvoltat în România erodând prezența baptistă (Gheorghe Bradin a fost el însuși baptist înainte de a experia prezența Duhului de o manieră care i-a schimbat teologia), fapt care a dat naștere unor polemici înverșunate. E suficient să citim în diagonală presa confesională evanghelică a anilor ’30 și ’40 ca să ne dăm seama de stilistica dialogului din acea vreme.

Având atuul unei istorii mai îndelungate pe plaiurile românești, mișcarea baptistă a avut și un avans cărturăresc în virtutea căreia a privit-o cu superioritate pe mezina familiei neoprotestante din România. La rândul ei, aceasta n-a ratat ocazia de a-și critica sora mai mare, pentru ceea ce socotea a fi rigiditate, încremenire, uscăciune, dogmatism și, mai ales, carență de Duh.

Spiritul vechilor polemici interconfesionale nu s-a stins complet după Revoluție, ci a continuat să mocnească în ciuda înființării Alianței Evanghelice, organism decorativ din gama celor care arată minunat pe hârtie și care au avantajul de a induce membrilor confortul psihologic pe care îl resimte pacientul supus la experimentele medicale cu substanțe „placebo”.

Colegii mei mai vârstnici de la ITP au amintiri foarte intense din vremea în care examenele de licență erau susținute în fața unor comisii formate din profesori de la Institutul Teologic Baptist. Venerabilul profesor Ioan Bunaciu, navigator temerar și iscusit printre periculoasele Scila si Caribda ale perioadei comuniste, nu rata ocazia să-l picteze pe Gheorghe Bradin în termeni pe care mă sfiesc să-i reproduc într-un text public. În plus, studenții care îndrăzneau să abordeze teme „sensibile” (de pneumatologie) se înfățișau înaintea necruțătoarei comisii (cesaționiste) cu infinit mai multă sfială decât afișase regina Estera, eroina cărții biblice cu același nume, în timpul audienței la Ahașveroș

Ultimul episod care a clătinat stabilitatea fragilei corăbioare neoprotestante din România a fost incidentul „Străjerii”. Din gurile vulcanilor care au început atunci să pufăie cu năbădăi, de o parte și de alta a faliei doctrinare create de Iosif Țon, au ieșit în final nu doar fumuri toxice care au făcut o vreme greu respirabilă blogosfera evanghelică, ci și cenușa înecăcioasă a unei încrâncenări din alt ev teologic.

Mai nou, contrar previziunilor celor mai sceptice, phoenixul ecumenismului intraevanghelic pare să fi înviat din propria cenușă, odată cu strângerea legăturilor de către doi lideri evanghelici români cunoscuți. Evenimentul este de natură să surprindă, cunoscută fiind intransigența doctrinară a protagoniștilor acestei evoluții insolite. Intransigența pastorului Cristian Ionescu am simțit-o în câteva rânduri suflându-mi năprasnic în ceafă, în postări care metamorfozau în proiecte doctrinare gigantești și acaparatoare ceea ce în fapt erau simple și umile păreri personale pe care le expusesem pe blog, în chestiuni asupra cărora Cultul Creștin Penticostal îngăduie (deocamdată) o sănătoasă și robustă libertate de reflecție și de interogație.

Pastorul Cristian Ionescu sugerează el însuși că vizita sa iese din tipare: „Unii ar putea chiar să ridice întrebări cu privire la prezența unui pastor penticostal  într-o instituție cu identitate prevalent baptistă. Adevărat, sunt diferențe de doctrină, dar nu ne despart.” Cred că autorul acestor rânduri este primul penticostal care afirmă că diferențele de doctrină nu-i despart pe baptiști de penticostali. Impresia mea a fost toată vreme că Gheorghe Bradin și mica lui comunitate de credincioși s-au despărțit de biserica baptistă fiindcă diferențele s-au dovedit ireconciliabile.

Mai onestă și mai pragmatică ar fi adoptarea unui „ecumenism de catifea”, adică o declarație de tipul: „Da, există diferențe de doctrină ireductibile care ne despart, dar care nu ne împiedică să colaborăm. Avem deosebiri ireconciliabile, din perspectiva praxisului pneumatologic, dar mai numeroase sunt convingerile care ne unesc, decât diferențele care ne despart”. Altminteri, puțin lipsește să ajungem să credem că pastorul Cristian Ionescu se pregătește să-l invite pe pastorul prof. univ. dr. Paul Negruț nu doar la un dineu de fundraising pentru Universitatea Emanuel, ci și la o seară de botezuri cu Duhul Sfânt în biserica pe care păstorește.

Publicitate