Într-unul dintre dosarele cu scrisori despre versiunile românești ale Bibliei, din arhiva Societății Biblice Britanice, am descoperit și un document scris (în engleză) de slavistul Grigore Nandriș, care se afla în Anglia în perioada celui de-al doilea război mondial. Documentul nu este datat, însă trebuie să fi fost scris cândva între anii 1939‒1948, fiindcă îl menționează pe Nicodim ca patriarh.

Observ că autorul nostru pune în seama Vulgatei formula folosită de Cornilescu la Luca 2:14. Atribuirea merge prea departe. În mod cert este vorba de Segond, care urmează textul critic grec (cu paralelism semitic clar, pe care îl putem prezenta astfel: „Slavă lui Dumnezeu în înălțimi / și pe pământ pace între ἀνθρώποις εὐδοκίας”. Așadar, îngerii nu invocă trei elemente (slavă / pace / bunăvoință), ci doar două. Textul bizantin strică paralelismul și are în mod cert un caracter secundar, oricât de venerabil ar fi socotit de tradiția patristică. Fie că ne place sau nu, Vulgata este aici, și în alte multe situații, un „martor” fidel al unui text biblic timpuriu.

Redau mai jos documentul, fără alte comentarii.

***

În 1936 patriarhul Miron a comandat tipărirea întregii Sfinte Scripturii, după unele tipărituri parțiale realizate înainte. Această Biblie este bazată pe Septuaginta și reprezintă „o temeinică revizuire și, în bună parte, o largă muncă de traducere nouă” (Prefața Bibliei din 1938), făcută de episcopul Nicodim, mitropolit al Moldovei la acea vreme, acum patriarh al României și de Vasile Radu și Gala Galaction, profesori de exegeză a Vechiului și Noului Testament.

Cauza indirectă a acestei traduceri a fost rivalitatea confesională creată de unificarea țărilor române. Această rivalitate a revigorat activitatea sectelor protestante și a produs o pasiune pentru citirea și răspândirea Bibliei. Totuși, Biblia tradusă de sectari și răspândită în mod prodigios în toate clasele populației nu a fost în acord cu tradiția Bisericii Ortodoxe Române.

În 1938 o altă traducere a Bibliei a fost tipărită la București de Fundația pentru Artă și Literatură (B-dul Lascăr Catargi, 39). Această traducere a fost făcută de profesorii Vasile Radu și Gala Galaction și se bazează pe originalele ebraic și grecesc. În prefață, autorii spun că traducerea lor este o completare a vechii traduceri și că a fost necesară ca un ajutor pentru Biserică. „În lupta deschisă cu sectanții mai vechi și de ultimă oră, Biblia retipărită de Biserică va fi prea puțin folosită, atât de sectanți cât și de misionarii noștri ortodocși. Sectanții nu primesc cercetări și discuții decât pe baza textului biblic tălmăcit din originalul ebraic, iar misionarii noștri sunt constrânși, spre marea lor părere de rău, să se slujească tot de textul sectanților.” Prin urmare, traducătorii au folosit această traducere. Pe de o parte au revizuit în amănunțime acele părți ale vechii lor traduceri, care fuseseră incluse în Biblia publicată în 1936, și pe de altă parte au tradus din Septuaginta.

Această traducere a fost necesară fiindcă programul de studii teologice din universitățile românești le cere studenților să-și bazeze exegeza VT pe originalul ebraic. Studenții, totuși, nu sunt familiarizați cu limba ebraică. Între student și textul ebraic nu exista nicio traducere ortodoxă și studentul trebuia să folosească o traducere neortodoxă a VT. Autorii își exprimă speranța că traducerea lor ‒ după ce va fi cunoscută, discutată, verificată ‒ va deveni Biblia poporului român reunit într-o singură Biserică. Cu privire la limba acestei traduceri, autorii spun că s-au străduit să păstreze un curs de mijloc. Nu au păstrat toate arhaismele din Biblia de la 1688, tipărită de Șerban Cantacuzino, domnul Valahiei, nici nu au acceptat toate neologismele puriștilor care încearcă să elimine elementele nelatine din limbă.

Ortografia acestei traduceri este cea oficială a Academiei Române.

Traducerea constituie o lucrare literară remarcabilă și face cinste autorilor. Însă nu este considerată o lucrare definitivă nici de autorii înșiși. Nu a fost adoptată de Sf. Sinod.

Limba este frumoasă. Are măiestria literară a unui autor (Gala Galaction) și atmosfera populară a celuilalt (Vasile Radu). În virtuțile lui totuși, trebuie găsite și defectele acestei traduceri. Unele cuvinte populare ar putea fi resimțite de unele persoane drept prea comune și în unele locuri cuvintele alese au o savoare literară prea personală. În afară de aceasta, am putea suspecta o ușoară tendință de a interpreta, nu doar de a traduce originalul.

Fără să fi supus întreaga Biblie unei cercetări comparate, am făcut numeroase încercări, comparând diferite pasaje cu alte traduceri românești și cu ediții grecești, latinești, englezești (Autorizată și Revizuită), franceze, germane, pentru a testa traducerea românească. În general a rezistat acestui test. Unele pasaje însă par să fie ambigue sau insuficient de clare și nu strict în acord cu originalul.

Voi grupa greșelile în câteva categorii:

a. traduceri exacte care fac contextul ‒ așa cum reiese din alte traduceri ‒ ambiguu.
b. cuvinte nepotrivite ‒ regionale și colocviale, nu termeni preciși ‒ aleși uneori pentru noua lor valoare literară.
c. tendința de a interpreta, ci și de a traduce
d. introducerea unor cuvinte care nu există în alte texte
e. omiterea unor cuvinte care există în alte texte
f. greșeli de tipar
g. numerotarea continuă a versetelor, unde versete (aflate în original) au fost omise, iar punctuația este incorectă.

Se pare că această traducere este mai apropiată de Biblia engleză revizuită.

Concluzii privitoare la retipărirea Bibliei române.

1. Traducerea trebuie să corespundă în întregime cu tradiția Bisericii Ortodoxe Române și să nu adopte lecțiuni ale Vulgatei (cum a făcut Cornilescu, de ex. Luca 2:14). Pentru retipărire și traducerea românească veche ar fi foarte potrivită, revizuită cu ajutorul noilor traduceri; cărțile apocrife ar trebui să fie incluse.
2. Ilustrații tradiționale luate de pe frescele bizantine ale mănăstirilor românești pictate ar crește popularitatea ediției.
3. Ortografia: cea oficială a Academiei Române ar trebui folosită. Mici revizuiri ar putea fi făcute fără a pune în pericol unitatea și valoarea ei.
4. Indici, trimiteri, studiul arheologiei biblice și hărțile ar crește valoarea ei.
5. Ediții separate ale VT și NT ar crește difuzarea ei.

G. Nandriș