psb 9

Astăzi, un alt episod de un comic absurd. Ies de la spitalul „Marius Nasta” și zăresc în stânga suplele arcade ruginii ale monumentului din Parcul Carol. Fiindcă nu m-am învrednicit să vizitez acest parc până astăzi, îmi spun că, dacă tot am ieșit cu buza umflată din spital, măcar atâta compensație să am: o vizită răcoritoare pe aleile acestui parc.

De pe esplanada monumentului închinat Eroului Necunoscut se vede streașina hidoasă a Casei Boborului într-o parte, așa că decid să-mi continui drumul pe jos, spre Piața Unirii, cu gând să mă abat pe la librăria patriarhiei, pentru a cumpăra ultimele două cărți publicate în seria PSB (Părinți și Scriitori Bisericești).

Pe ușa librăriei, anunț de „concediu”. Vizitatorii sunt poftiți să meargă la ușa din stânga, la depozit.

De cum intru, mă iau în primire câteva personaje foarte ocupate. Le spun că vreau să cumpăr ultimele apariții din PSB, seria nouă.

Aflu că nu au nimic nou.

‒Păi sunt afișate pe site.

‒Da, sunt afișate, dar uneori le primim mai târziu.

Insist să aflu ce cărți noi au. Mi se înșiră niște titluri care nu mă interesează. Din nefericire, nu-mi pot aminti exact dacă ultima apariție din PSB e volumul de Scrisori ale lui Ieronim. Siguranța cu care mă contrazic „depozitarii” îmi clatină certitudinile pe care le avusesem la intrare.

Telefonez unui coleg de la Institut, rugându-l să se uite pe site-ul patriarhiei. Aflu că s-a publicat cel puțin o noutate: Vasile cel Mare: Scrieri morale și ascetice.

Îi spun vânzătoarei titlul și adaug: „E un volum mare, de vreo 700 de pagini”.

Vânzătoarea pur și simplu nu știe.

Mă întreabă dacă nu cumva e vorba de Constituțiile ascetice.

Se consultă cu ceilalți colegi.

Îmi propune alte titluri.

Ca un făcut, „vitrina” cu cărți nu conține decât Viața lui Constantin, de Eusebiu.

Sunt gata să mă dau bătut, dar mai arunc o privire iscoditoare în încăperea alăturată, unde sunt stivuite, de jos până la tavan, tot soiul de cărți înfoliate. Îmi atrage atenția un maldăr mare de volume verzi (culoarea seriei PSB), destul de grosuțe, și citesc titlul: Scrieri morale și ascetice, Sf. Vasile cel Mare.

‒Păi pe ăsta îl caut!!

‒Ah, păi așa spuneți: „pesebe 5”. Noi așa le zicem: „pesebe”.

‒…?!

Am luat două „pesebeuri” cu „morală și asceză” și m-am cărat. Eram deja în stație la metrou (Unirii) când colegul meu R.G. mă sună să-mi confirme că a fost publicat și „pesebe 9”. Adică Ieronim, Scrisori. Cred că erau și ele pe undeva în depozitul librăriei patriarhale. Dar nu cred că osârduitorii angajați care le țin sub cheie au habar de această noutate. Când se termină concediul și se redeschide librăria, promit să le fac o nouă vizită.

Având asupră-mi o dovadă imbatabilă: imaginea copertei.