Marcu Beza a fost cândva consul general la Londra și lector la London University. Am găsit numele lui într-o scrisoare din arhiva SBB fiindcă la un moment dat Robert Kilgour, coordonatorul departamentului editorial, a vrut să aibă o întrevedere cu el.

Zilele astea mi-a căzut în mână o cartea scrisă de Marcu Beza: Pe tărâmuri biblice. Palestina, Siria și țările învecinate (București, Editura Ziarului „Universul”, 1934).

De observat că în perioada interbelică se călătorea în „Palestina”, nu în „Israel”.

Redau mai jos un pasaj din care se poate vedea ce concepție avea autorul nu doar despre organizația Gideons, ci și despre Biblie.

***

Găsesc pe masa hotelului o biblie zisă a Gideonilor. Știu de oameni, cari se constitue în societăți spre a face cunoscută biblia, crezând că așa li se mai iartă din păcate. N’ar fi și Gideonii dintre aceștia? Numele, firește, le vine din Cartea Judecătorilor, unde se vorbește de unul, Gideon, supus în toate voinței cerești. Cași eroul ebraic, fiecare din Canadienii noștri ‒ că din Canada li se trage obârșia ‒ a primit dela Dumnezeu poruncă să răspândească biblia; de aceea s’au grupat laolaltă. Dacă Gideon singur a făcut o mulțime de isprăvi, dar atâția Gideoni la un loc! În adevăr, au umplut Ierusalimul cu biblii de-ale lor, cari au și o lature caracteristică ‒ arată la început ce anume să citească omul, mai folositor și mai potrivit dispoziției ori cerinței sale: „Dacă ești în necaz; dacă nu-ți merg bine trebile; dacă te-ai săturat de păcate; dacă ești stingher și turburat”… Asta din urmă, zic, este pentru mine, așa mă simt eu acuma: „stingher și turburat”. Mi se recomandă Psalmii 23 și 27. Unul începe: „Domnul mi-e păstor”; celălalt: „Domnul e lumina și scăparea mea”. Le citesc pe amândouă de repetate ori ‒ zadarnic. Nu găsesc alinare. O tristeță fără înțeles mă apasă.