Postez mai jos a doua serie de fotografii făcute pe parcursul vizitei în clădirea Adunării Naționale.

Cele mai multe cadre înfățișează hemiciclul și biblioteca. Am avut impresia că fotoliile din sala de ședințe asigură confortul necesar, dar nu chiar cât să-i aducă pe aleșii poporului în situația de a-și face veacul de parlamentari picotind.

Am fost criticat pentru mai multe afirmații din postarea anterioară. În speță, pentru că am făcut constatarea obiectivă că nu există simboluri religioase în spațiul public. Da, știu că Franța s-a produs separația clară a religiei de stat printr-o lege adoptată la 9 decembrie 1905, lege care îi viza nu doar catolicismul, ci și celelalte culte (confesiunile protestante, cultul iudaic). Potrivit acestei legi, Republica franceză „ne reconnaît ni ne salarie aucun culte”. Dar istoria Franței nu începe cu 9 decembrie 1905. A scoate din spațiul public tot ceea ce ar putea aminti de o istorie mai veche mi se pare nedrept.

Trebuie adăugat că evenimentele care au pregătit „the great divorce” au rădăcini mai adânci. Programul anticlerical de separare a Bisericii de Stat a fost susținut, între alții, de Gambetta, într-un discurs din 1869. La începutul secolului XX, între promotorii acestei idei se număra senatorul Emil Combes, fost seminarist, ajuns prim-ministru în 1902. Precum se vede „petit Père Combes” (cum era poreclit) a preschimbat fervoarea religioasă în zel secularist, transformând valorile Republicii în „metafizică de stat”. Singura obsesie a cabinetului său a fost, constată Jean Sévillia, reducerea puterii religiei catolice în Franța.

Politica lui Combes are un aer sinistru: 3000 de școli catolice închise la scurtă vreme după asumarea funcției de prim-ministru. Parlamentul adoptă rapid o lege al cărei scop este să dea un răspuns negativ cererilor de autorizare depuse de diverse congregații religioase. În plus, 400 dintre acestea sunt interzise, iar călugărițele sunt alungate din mănăstiri. Pe 29 aprilie 1903 călugării de la Grande Chartreuse sunt siliți să părăsească așezământul, încadrați de forțele de ordine. În perioada 1901-1904, între 30.000 și 60.000 de călugări și călugărițe ajung să părăsească Franța.

GC

O afacere tenebroasă este și programul de decatolicizare a armatei. Începând cu 1901, fiecărui ofițer i se întocmește o fișă în care se notează nu doar competențele sale, ci și ideile politice și comportamentul religios. Fișele, întocmite pornind de la indicațiile furnizate de lojele Marelui Orient, ajung la ministerul de război și permit împărțirea ofițerilor în două categorii: cei care trebuie îndepărtați și cei care trebuie promovați. Afacerea este făcută publică de un deputat moderat. Izbucnește un scandal uriaș, iar în ianuarie 1905 guvernul „părintelui Combes” se destramă. Totuși, forțele care conlucrează pentru secularizare sunt mai puternice, astfel că pe 9 decembrie 1905 este adoptată Legea separației, de care pomeneam mai sus. În mod straniu, la alegerile din 1906 dreapta mai pierde 60 de locuri. Îl las pe J. Sévillia să tragă concluziile: „Par une alchimie complexe où se mêlent l’esprit gallican et l’héritage de la Révolution, l’anticléricalisme fait recette”.

Pentru informațiile din această postare am folosit lucrarea lui Jean Sévillia, Histoire passionnée de la France, Perrin, 2013, un splendid dar primit recent din Franța.

Acum să vedem fotografiile.

Anunțuri