Stranii lucruri se mai petrec pe la colocviile care adună filologi din cele patru colțuri ale pământului.

La sesiune cu lucrări susținute în limba engleză ne-am dat seama că nici biata engleză nu e suficient de încăpătoare pentru a face posibilă comunicarea fără dificultăți între toți participanții.

De pildă, două dintre referate au fost susținute de cercetătoare din Georgia. Am aflat cu această ocazie că georgienii au tradiție scrisă de pe la anul 900. Prin comparație, românii, care au tradiție biblică de pe la 1550, sunt „late comers”.

La finalul unui referat despre „semitismele” din textele georgiene, încep dezbaterile. Profesorul Metzeltin (de la Viena) știe englezește, dar se simte mai în largul lui să vorbească în limba țării gazdă, așa că își exprimă (fin, dar ferm) dezacordul în română, tradus în engleză când de profesorul Munteanu, când de mine. Discuția se complică fiindcă se ajunge la siriacă și arabă și la discuții despre tranzitivitate. După zece minute de „serve” și „pase”, vorbitorii cad diplomatic la pace.

La următoarea comunicare lucrurile iau o turnură ușor diferită. Ruth Videsott (italiancă) vorbește tot în engleză, dar comunicarea ei (despre traducerea Bibliei în ladina dolomitică) atrage interesul profesorului Cesare Alzati, care intervine hotărât pe italienește, criticând cu mult patos decizia traducătorilor de a folosi Nova Vulgata ca text-sursă. Latineasca acesteia, spune profesorul Alzati, este artificială. Formularea lui Ieronim din Fil. 3:20 (nostra autem conversatio in caelis est) a fost sluțită în felul următor: noster enim municipatus in caelis est. Găselnița ieronimilor de școală nouă stârnește zâmbete. Dar o discuție în italiană le-ar lăsa pe dinafară pe cercetătoarele din Georgia. Ruth răspunde în engleză, pentru a face accesibilă măcar o parte din dezbatere. Profesorul Eugen Munteanu face câteva observații în germană, limbă în care s-a format profesional. Ruth, care vorbește bine germană, fiindcă studiază la Viena, răspunde tot în engleză. Mă duc cu gândul la un colocviu de la Leuven, de acum doi ani, în care mulți dintre participanți treceau cu o facilitate extraordinară de la engleză la franceză și de la franceză la engleză.

Comunicarea mea, ultima din sesiunea respectivă, nu stârnește pasiuni și controverse, pesemne fiindcă dosarul de texte de care mă servesc este considerat suficient de convingător. Profesorul Alzati mă oprește la final să-mi mulțumească și să-mi ceară adresa de email. Ne întindem la discuții și aflu de la el că bibliștii catolici din Germani și din Italia sunt foarte critici (îmi vine să zic, „protestanți”) față de interpretările tradiționale ale Bisericii catolice. Mi se pare că lumile noastre teologice nu mai sunt atât de etanșe cum erau pe vremuri. Dar, dacă mă gândesc bine, nici pe vremea lui Chiril Lucaris ori a lui Simion Ștefan nu erau lumile teologice chiar atât de ermetic închise. 🙂

Anunțuri