Nu puteam rata ocazia de a trece pe la Marion Wade Center, bibliotecă sine qua non pentru cercetătorii interesați de „Cei 7 magnifici ai literaturii engleze”: Lewis, Chesterton, Tolkien, MacDonald, Barfield, Sayers, Williams (ordinea exprimă gradul meu de familiarizare cu scrierile lor).

Fiindcă Denise Vasiliu, bursieră în același program, avea astăzi o întâlnire cu Marjorie Mead, directorul adjunct al centrului, am decis să o însoțesc. Am purtat o scurtă corespondență cu dna Mead pe vremea când lucram la traducerea cărții Surprins de Bucurie și am socotit că n-ar fi rău să reînnod relația viva voce.

După cum bănuiam, centrul Wade nu are nicio traducere în limba română a vreunei cărți de C.S. Lewis. Nada! Nici măcar Creștinismul redus la esențe, care a fost publicat de către SMR, cu sediul în Wheaton! Anticipând această realitate, am adus în bagajul de mână șase traduceri publicate de Humanitas, cu intenția de a le dona bibliotecii. S-a potrivit numai bine, fiindcă Denise Vasiliu avea nevoie de aceste lucrări pentru teza ei de doctorat.

M. Mead ne-a primit cu multă amabilitate, invitându-ne să zăbovim la o ceașcă de ceai. Ne-a povestit câte ceva despre centru și publicațiile apărute sub egida lor și s-a arătat interesată să afle mai multe despre felul în care e receptat C.S. Lewis în românește. Am aflat cu această ocazie că Centrul Wade publică VII: An Anglo-American Literary Review, ajuns deja la volumul 30. În numărul primit cadou de la M. Mean se află un articol extrem de interesant: „Early Prose Joy”: C.S. Lewis’s Early Draft of an Autobiographical Manuscript.

Presat de timp, le-am lăsat pe Denise și pe Marjorie Mead să continue discuțiile și am făcut un mic tur al instituției, sub amabila călăuzire a arhivistei, Laura Schmidt. Biblioteca are o colecție serioasă nu doar de surse primare și secundare, ci și de scrisori rămase de la cei 7 autori.

Chiar la intrare e o sală-muzeu în care sunt păstrate fotografii și memorabilia, în special de la Tolkien și Lewis. Într-una dintre fotografii puteți vedea unul dintre dulapurile sale. Legenda spune că e chiar dulapul pe care l-a avut în minte autorul când a scris primul volum din Cronici.

Mai jos o galerie de fotografii care nu necesită multe explicații.