„Real Hope in Chicago”, titlul cărții care povestește primii 20 de ani de activitate ai Bisericii Lawndale.

„Real Hope in Chicago”, titlul cărții care povestește primii 20 de ani de activitate ai Bisericii Lawndale.

Wayne Gordon nu e un pastor obișnuit. În America se spune, pe un ton șoptit, că e indicat să-ți vinzi casa când pe strada ta se mută o persoană de culoare, fiindcă valoarea proprietății va scădea considerabil și nu vei mai scoate banii pe care i-ai investit.

Wayne Gordon nu doar că ignoră astfel de sfaturi, ci le demontează în mod sistematic din 1975, când s-a mutat în North Lawndale, una dintre cele mai sărace zone din Chicago. Povestea felului în care și-a început pastorația o găsiți în cartea Real Hope in Chicago. Pentru pastorii care desfășoară activități în zone afectate economic și social, povestea lui Wayne Gordon ar putea fi de ajutor, fiindcă transformările pe care le-a adus în zonă biserica Lawndale sunt uriașe.

Absolvent de Wheaton, a lucrat ca profesor și antrenor de sport și acum păstorește o biserica afro-americană foarte dinamică, în care închinarea este o experiență pe care nu o poți uita prea curând. Se cântă din toți bojocii, ba chiar se holler (cum se spune aici), oamenii se leagănă, țopăie, bat din palme, își încurajează sistematic pastorul cu „amen-uri”. De altfel, vom avea plăcerea să-l ascultăm pe W. Gordon într-una din zilele la Wheaton și anticipez că ne va pune în uimire. Teologii sclivisiți (și sclifosiți) au nu doar de dușuri reci de „realitate”, ci și de interacțiunea cu oameni calzi, ca el.

Pastorul de la Lawndale e din acea rară categorie de oameni care farmecă prin frumusețea lor spirituală și care totodată îți impun un imens respect. W. Gordon nu e de găsit pe bloguri, nu se isterizează la tot ce i se năzărește, nu cheamă la boicot, nu se îndeletnicește cu somații, inchiziții, cruciade, sabotaje ori autodafeuri împotriva fraților de credință. Are treburi mai presante, cu adevărat relevante pentru funcția pe care o ocupă. W Gordon e de găsit între oameni, fiindcă inima lui bate pentru oameni. Biserica lui nu are amvon, fiindcă pastorul preferă să vorbească din mijlocul oamenilor, să fie aproape de ei.

Viziunea și pasiunea lui sunt slujirea comunității. Animat de aceste convingeri, a reușit să deschidă un centru medical, un centru de asistență juridică, un restaurant, un centru cultural pentru tineri, săli de sport și fitness, câteva organizații care se ocupă de refacerea locuințelor afectate de sărăcie etc. Are un doctorat (in ministry), a scrisă cărți, a primit numeroase premii și distincții, dar a rămas neschimbat. E dornic să-i salute personal pe enoriași la final și crede cu tărie în ideea de comunitate. Îi critică pe cei care vin cu mașina la biserică, deși stau la câteva străzi distanță, și declară (pe un ton mucalit) război garajului. „Când trăiești în suburbii parchezi în garaj. Apeși pe buton, se ridică ușa, intri în garaj, închizi ușa și intri în casă. Contactul cu vecinii e minim sau inexistent. Ideea de comunitate a dispărut.”

Cred că înțelege bine cultura afro-americană și pare să fi citit cu atenție autori precum Jawanza Kunjufu, care a atras atenția asupra pericolelor de care sunt pândiți adolescenții de culoare din America (Countering the Conspiracy to Destroy Black Boys).

Câteva fotografii de la serviciul de dimineață.