Astăzi a început cu adevărat vizita mea în America.🙂

Un bun prieten din Chicago mi-a făcut cadou o ieșire la The Art Institute of Chicago. Mi-ar fi părut nespus de rău să ajung în Chicago și să ratez acest extraordinar muzeu.

Am vrut să ajung la AIC în primul rând pentru Brâncuși (patriotisme oblige!) și pentru Marc Chagall, pictor care mă fascinează și ale cărui rădăcini evreiești sunt evidente în multe dintre lucrările sale de artă.

Muzeul AIC este deschis zilnic, de la 10.30 la 17.00 (joi până la 20.00). Vizitatorii erau destul de mulți încă de la prima oră, după cum se vede în fotografiile de mai jos. Prețul mi s-a părut foarte rezonabil, iar politica de fotografiere este foarte avantajoasă: se pot face fotografii (fără blitz) în toate galeriile permanente. O nouă probă că multe din muzeele românești mai au mult până să intre de-a binelea în civilizație.

Primul sfat pentru cei care vor să viziteze AIC: mergeți „la țintă”, în galeriile care vă interesează prioritar, fiindcă numărul exponatelor este uriaș. Într-o zi nu veți putea vizita decât o fracțiune.

Pe ansamblu, colecțiile de la AIC sunt foarte bune. Secția de presse-papiers, cea de miniaturi și cea de artă modernă sunt excepționale. Se stă mai slăbuț la artă clasică (greacă și romană). În acest domeniul nimic nu poate rivaliza cu Roma, Paris și Londra sau Berlin. De fapt, dacă stau și mă gândesc bine, Luvrul bate tot ce există pe piață. Am văzut totuși și la AIC sculpturi remarcabile. Iar colecția lor de amfore grecești nu este de lepădat.

Dar să nu mă abat de la subiectul postării. Chagall este prezent la AIC cu niște lucrări foarte bune. În primul rând cu cele trei ferestre (America Windows, 1977), un cadou făcut de artist orașului Chicago, în amintirea bicentenarului american.

O altă pictură foarte emoționată este The White Crucifixion, realizată în 1938 și menită să atragă atenția asupra persecuției îndreptate împotriva evreilor în anii ʹ30.

Într-o epocă în care evreitatea lui Isus era contestată sau trecută sub tăcere, Chagall pune în evidență rădăcinile lui Isus în mai multe feluri: coapsele Mântuitorului sunt acoperite cu un șal de rugăciune evreiesc, iar coroana de spini este înlocuită cu un turban* oriental. Să mai observăm că locul îngerilor care îl jelesc în picturile tradiționale este luat de figuri patriarhale îmbrăcate în haine evreiești.

Celelalte laturi ale tabloului zugrăvesc scene care amintesc de pogromurile împotriva evreilor: sate și sinagogi incendiate, încercarea de a salva Torah, oameni care se refugiază din calea prăpădului. La picioarele lui Isus se află menora, semn al iudaismului. Există deci speranță și lumină, chiar dacă Hristosul de pe cruce este părăsit de toți.

Mai jos galeria de imagini.

Cei interesați vor găsi AICI o analiză mai detaliată a picturii lui Chagall: Jeffrey, David Lyle, „THE CHRIST OF MARC CHAGALL”, First Things: A Monthly Journal Of Religion & Public Life, no. 242 (April 2014), pp. 26-30.

*Cititorilor tulburați (sau turbați?) de prezența termenului „turban” le atrag atenția că întrebuințez termenul cu sensul generic de headdress, ca în descrierea de AICI.