O tragedie de proporții uriașe este acum în desfășurare în Iraq: un creștinism vechi de peste un mileniu și jumătate este dezrădăcinat în mod violent de către o grupare islamistă fundamentalistă, sub ochii (închiși?) ai Occidentului, care poartă o bună parte a răspunderii pentru acest dezastru fără precedent.

Situația curentă este consecința politicii externe falimentare a SUA în zonă. Invadarea Irakului, pe care am considerat-o legitimă în vremea studenției mele, se dovedește extrem de nefastă pentru soarta creștinismului istoric din această regiune.

Citeam ieri, în lungul zbor spre San Francisco, unde am avut o scurtă escală, din două cărți extrem de interesante: The Throne of Adulis, despre războiul dintre Etiopia creștină și Regatul himyarit evreu (de pe teritoriul actualului Yemen) şi Jerusalem, de Simon Sebag Montefiore. Ambele lucrări scot de sub praf capitole tulburătoare din istoria Orientului Mijlociu. De pildă, vă puteţi imagina că în secolul V populaţiile arabe din sudul peninsulei Arabe s-au convertit la iudaism și că regii himyariți au declanșat persecuții brutale împotriva creștinilor din zonă? La vremea respectivă, regele (negus) Etiopiei (proaspăt convertite la creștinism) a decis să invadeze Ḥimyarul pentru a pune capăt represaliilor anticreștine.

Jerusalem, cartea lui Montefiore, este una dintre cele mai bune lucrări de popularizare a istoriei Ierusalimului. Am trecut deja de Declarația Balfour și au început să apară reacțiile în lumea arabă, rezistența de o parte și de alta a liniei care desparte etnic și religios cele două tabere care se înfruntă în zonă. Citind cartea lui Montefiore am rămas cu impresia clară că britanicii nu au știut în ce s-au băgat atunci când au cerut Mandat de administrare a Palestinei.

Nici americanii nu par să fi știut în ce se bagă atunci când l-au înlăturat pe Sadam Hussein de la putere. Consecințele se văd în mod lămurit acum. Și sunt teribile.

O analiză pertinentă (în limba engleză) AICI. Mai jos câteva fragmente:

***

For the first time in 1,600 years, Mass is not being said in Mosul: an ancient culture has been wiped out in a matter of weeks. It’s a war crime that, strangely, no one seems to want to talk about.

Mosul is the second-largest city in Iraq and the place where many Christians believe Jonah was buried. Since the Islamic State of Iraq and Syria (Isis) rode into town, their faith has been forced underground. Bells have been silenced, the hijab enforced with bullets. Tens of thousands fled after being offered an unattractive choice: convert, pay a religious tax, or be put to the sword. The levy was unaffordable. According to one local news agency, Isis troops entered the house of a poor Christian and, when they didn’t get what they wanted, the soldiers raped the mother and daughter in front of their husband and father. He committed suicide out of grief.

Having driven away the worshippers, the Isis fanatics are now trying to extinguish the physical legacy they left behind. A centuries-old church has been burned to the ground; Jonah’s tomb has been desecrated. Isis wants to create the Islamic equivalent of Year Zero, a brave new world with no evidence of Christianity, women’s rights, democracy or even that most subversive of instincts, human pity.