Astăzi, însoțit de Dana, sora mea cea mai mică, am dat o fugă la Londra pentru a vedea cum arată în prezent fostul sediu al Societății Biblice Britanice, din Queen Victoria Street, nr. 146. După cum spuneam și cu alt prilej, străzile și numerele din orașele britanice nu se schimbă decât în mod excepțional. În anii ’20, când Cornilescu venea la Londra pentru a se întâlni cu Robert Kilgour, editorul Societății, sau pentru a fi intervievat de Comitetul SBB, denumirea străzii era aceeași.

Fostul sediul SBB se află în apropiere de Catedrala St. Paul’s. Am trecut prin zonă cu alte prilejuri, însă n-am bănuit că de la catedrală la fosta Casă a Bibliei este un drum atât de scurt. Cum cobori de la St. Paul’s spre Tamisa, pentru a ajunge la Millenium Bridge, dai de o răscruce: în stânga e Armata Salvării și în dreapta e College of Arms. Dacă o iei în dreapta, ajungi imediat la nr. 146.

Astăzi clădirea adăpostește Biserica Scientologică din Londra. Fațada restaurată a clădirii, foaierul primitor, birourile luxoase și sălile elegant mobilate trădează puterea financiară a acestei mișcări religioase.

Îi spun recepționerului că sunt cercetător și că mă ocup de istoria unei versiuni a Bibliei publicate de SBB în anii ’20. Întreb dacă aș putea vizita clădirea și dacă fotografierea este permisă, fiindcă mi-aș dori să iau niște cadre cu noul look al fostei Bible House. Mi se spune să aștept până coboară un reprezentant al mișcării.

Persoana care ne ia în primire e un yuppy care lucrează în City și care a găsit „iluminare” în mișcarea scientologică. De vreo 13 ani lucrează nu doar în mediul de afaceri londonez, ci și ca voluntar „scientolog”. Îmi spune că și astăzi sosesc la sediul lor scrisori adresate SBB.

Mi se dau asigurări că pot face fotografii la discreție, dar numai în zonele unde nu există „enoriași” (parishioners) care studiază „Scriptura”. Avem să mă lămuresc mai târziu că prin „Scriptură” se înțelege corpusul de scrieri și prelegeri lăsate de Ron Hubbard, întemeietorul mișcării.

Ne întindem la vorbă despre istoria mișcării și despre „teologia” ei. Sora mea ațâță discuția cu întrebări din zone conexe, mai ales fiindcă scientologii au și programe antidrog sau de consiliere privind drepturile omului. Eu mă sustrag din când în când pentru a face fotografiile dorite.

Sora mea observă subversiv că mișcarea se numește „church”, dar că nu pare să aibă o teologie clar definită. „Nu, confirmă ghidul, nu avem formulări dogmatice, de aceea avem vizitatori din toate confesiunile și tradițiile religioase, inclusiv musulmani.”

Ne mai spune că duminica există un serviciu de închinare și că se predică. Au și ministers care pot oficia căsătorii, la cererea enoriașilor.

Fiindcă în diferite încăperi se poate vedea un anumit tip de cruce, îl întrebăm pe ghid ce înțeles are crucea pentru scientologi, în lumina faptului că acest simbol are o semnificație specială în creștinism. Îmi spune că pentru ei crucea nu are conotații creștine (fiindcă a fost utilizată ca simbol și de păgâni). Cele opt vârfuri ale ei simbolizează opt forțe (thrusts) care îi motivează pe oameni în general. Numai știu care sunt. Singurul lesne de reținut e cel reproductiv.

Discuția despre cruce mă duce la constatarea unei ironii cât se poate de amare: o mișcare necreștină are pe frontonul clădirii ditamai crucea, simbol consacrat de creștinism, iar mișcările evanghelice din România refuză cu obstinație afișarea crucii în lăcașele lor de cult, privilegiind în schimb porumbelul, trâmbița, altarul, sfeșnicul cu șapte brațe ori tablele Legii. Cred că nu este mai mult de o săptămână de când, în timpul periplului american, un prieten îmi spunea că un penticostal a încetat să frecventeze biserica în semn de protest față de decizia pastorului de a instala o cruce pe peretele din vecinătatea amvonului. Lesne de înțeles, odată cu plecarea pastorului din acea comunitate, crucea a fost mazilită și acum zace părăsită într-un basement.

Discuțiile cu scientologul se poartă în registrul politeții tipic britanice, așa că nu vrem să ne „luăm de suman” cu el. Cel puțin nu înainte de a ne asigura că știm ce crede. Generos și primitor, gazda ne spune că putem să ne facem și un test de personalitate, ca să aflăm mai multe despre noi înșine. „Asta numai dacă răspunzi sincer la întrebări”, o tachinez pe sora mea, lămurind apoi ghidului rostul maliției mele: „Este absolventă de Drept”.

Urcăm scările până la ultimul etaj și apoi coborâm în „capelă”. La loc de cinste se află portretul întemeietorului. Pe pereți sunt afișate Codul de Onoare și alte informații. Undeva scrie că omul e o ființă esențialmente bună. Și atunci cum de are nevoie de atâtea îmbunătățiri, câte propun scientologii, mă întreb în sinea mea.

Mai am timp pentru câteva fotografii și apoi coborâm la cafenea pentru un ceai și pentru a digera experiența. Cum vine asta: să te declari „biserică” fără credința în Hristos, capul Bisericii, să afișezi o „cruce” despre care spui că nu-i creștină, să spui că omul e bun în esență, dar să-i propui îmbunătățiri pe multiple planuri? Deși scopul Bisericii Scientologice este iluminarea spirituală a omului, nu sunt deloc sigur că am plecat de acolo mai iluminat de cum am intrat. Mă tem că singura iluminare pe care am căpătat-o a fost strict de ordin arhitectural. Cert este că actualii locatari au păstrat în condiții foarte bune clădirea și s-au arătat primitori. Nu sunt sigur că reprezentanții British Petroleum (care au cumpărat clădirea de la SBB) ar fi fost la fel de generoși. Ca să nu mai spun că la serviciul de Evensong, la St. Paul’s, o gardiană cu figură de zbir ne-a luat pe sus fiindcă am îndrăznit să facem fotografii în catedrală. Un fel de „După ce că vizitați catedrala pe gratis, în timpul slujbei, mai aveți și tupeul de a face fotografii”. Deh, și eu care avusesem naivitatea de a crede că o catedrală anglicană musai că este cel puțin la fel de primitoare ca o „biserică” scientologică!🙂

Mai jos câteva fotografii de la fosta Bible House.