IMG_4517

Din când în când cunoscuți și prieteni îmi semnalează prin email diverse postări din blogosferă care privesc persoana mea. Nu mă consider atât de important încât să se vorbească despre mine, însă câțiva proprietari de mahala blogosferică sunt de altă părere. Au făcut, se pare, o pasiune isterică pentru mine și m-au transformat în subiect de discuții şi comentarii. Am devenit, fără voia mea, locatar în universul lor sufletesc. De fapt, nu eu am devenit, ci o anumită proiecție a mea în blogosferă. Nu persoana, ci persona mea a devenit „interlocutorul” lor (precum „Wilson”, mingea de baschet din Cast Away). Sunt, așadar, personajul cu care polemizează, pe care îl iau în răspăr, îl ironizează, îl incriminează ori chiar îl demit din funcție după cum le dictează mecanica digestivă sau circulația umorilor în organism.

Deși s-ar putea discuta atâtea subiecte interesante care țin de sfera evanghelică, domnii cu pricina preferă să taie frunză la câini cu postări despre persona mea. Așa se face că un ins plicticos în viața reală ajunge să aibă o bogată „existență” paralelă pe internet. Iată de ce, în imaginația proprietarilor de mahala, sunt foarte influent în cercurile iezuite, aș putea, dacă mi-aș propune, să realizez fără efort unirea tuturor religiilor, mă aflu la per tu cu Papa Francisc (mai ales de când și-a cerut scuze de la mine personal pentru relele pe care le-au făcut coreligionarii lui alor mei), îl bag pe Brâncoveanu la apă ca să iasă turcii basma curată, în fine, sunt nu doar rău creștin, ci și rău patriot.

Toate aceste hachițe ale inșilor pe care îi am în vedere ar fi amuzante dacă s-ar păstra între limitele pamfletului. Nu mă iau atât de în serios încât să nu admit ironii pe seama persoanei mele. Însă postările la care mă refer nu au niciun strop din ironia sănătoasă care ar trebui folosită cu generozitate pentru aghezmuirea demonilor vanității care se ațin în preajma bibliotecilor ori a așezămintelor intelectualicești.

Dar postările care mă vizează au ca sursă ultimă resentimentul, ranchiuna, ura viscerală, irațională, oarbă, și sunt în mod foarte probabil expresii ale unor suflete diforme, înăcrite, pretins spirituale, dar în fapt încleiate în mundan. Când materia primă (aversiunea) îmbracă forma unor texte agramate, grotescul rezultat crește exponențial.

IMG_4532

Încerc uneori să mă pun în pielea (de sagri) a acestor autori și mă întreb: cum e oare să trăiești în acest infern labirintic (de fabricație proprie) populat cu stafii, conspirații, spectre, suspiciuni și umbre? Cum e să ai ca motor sufletesc ura? Să fii pus în mișcare de aversiune sau de alte patimi înrudite? Să scrii cu ochii sufletului injectați, cu încrâncenare și încremenire ideologică, fără un minim efort de a-ți înțelege adversarul? Și să pretinzi, după toate, că respectivele postări otrăvite au o finalitate duhovnicească…?

Sper ca Dumnezeu, în marea sa milă, să nu îngăduie niciodată să aflu răspunsul.