Urmează al zecelea fragment din cartea cu scrisorile de/despre Cornilescu din arhiva SBB.

Dacă lucrurile decurg conform planului, săptămâna viitoare textul și fotografiile vor intra „la paginat”. Mă aștept ca în 3 săptămâni să avem cartea tipărită. Asta cu atât mai mult cu cât pe 12 noiembrie vom avea la ITP un simpozion în cadrul căruia vom lansa cartea. Un al doilea simpozion dedicat memoriei lui Cornilescu și traducerii sale va avea loc pe 18 noiembrie. Voi reveni cu informații săptămâna viitoare.

***

Biblia Cornilescu 1924

În cursul anului 1923, în afară de semnalele pozitive venite din vânzările Bibliei Cornilescu, nimic nu anunţa că această versiune va fi adoptată și publicată de SBB în tiraje de masă ori că se va impune detaşat în preferinţele comunităţii evanghelice din România. În 5 decembrie 1923, Cornilescu se întâlnea cu Robert Kilgour, unul dintre editorii SBB, care îi ceruse detalii despre metodologia sa de lucru ca traducător al Scripturii. Versiunea din 1921, în forma ei inițială, nu întrunea condiţiile pentru a fi adoptată ca text al SBB.[1] Obiecția cea mai serioasă cu privire la ediția princeps a Bibliei Cornilescu rămâne abuzul de parafraze, după cum lesne poate constata chiar și un nespecialist care parcurge, la întâmplare, câteva pagini la rând. Pentru a ilustra această trăsătură, propunem cititorului următorul pasaj (Gal. 2:15‒21):

 15 Noi sîntem Iudei din naștere, iar nu păcătoși dintre Neamuri. 16 Totuș, fiindcă știm că omul nu este pus într’o stare după voia lui Dumnezeu, prin faptele cerute de Lege, ci prin credința în Iisus Hristos, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să fim puși într’o stare după voia lui Dumnezeu, prin credința în Hristos, iar nu prin faptele cerute de Lege; pentrucă nimeni nu va fi pus într’o stare a omului după voia lui Dumnezeu prin faptele cerute de Lege. 17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim puși, în Hristos, într’o stare după voia lui Dumnezeu, și noi înșine am fi găsiți ca păcătoși, ar însemna aceasta oare că Hristos ne îmbărbătează să păcătuim? Nicidecum! 18 Căci, dacă ridic iarăși în picioare lucrurile Legii, pe cari le-am stricat, arăt prin faptul acesta că n’am avut dreptate cînd le-am stricat. 19 Cît despre mine, eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și cît despre viața, pe care o trăesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m’a iubit și S’a dat pe Sine însuș pentru mine. 21 Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă starea omului după voia lui Dumnezeu se capătă prin Lege, însemnează că degeaba a murit Hristos.

După discuţia dintre Cornilescu şi Kilgour, lucrurile erau încă în suspensie. Societatea înclina mai degrabă către ideea revizuirii unui text consacrat. Pentru Cornilescu, ultimele zile ale lui 1923 au fost marcate de frământări puternice. În 27 decembrie i-a scris lui Kilgour o pledoarie în favoarea propriei versiuni, dar nu s-a putut hotărî să o trimită decât în 31 decembrie, împreună cu o altă scrisoare. Factorul care l-a determinat în final să o trimită a fost vestea despre intențiile SBB de a iniția revizuirea și publicarea unei Biblii mai vechi. În acest context, Cornilescu îi scria lui R. Kilgour: „Vă trimit acum scrisoarea pe care am scris-o cu ceva timp înainte, după ce am reflectat îndelung cu privire la Biblia în limba română. […] Vă rog să nu uitați că această decizie va fi de o mare importanță pentru viitorul limbajului biblic al acestei țări, de aceea nu trebuie să ne grăbim cu decizia.”[2]

[1] Politica editorială a SBB cerea ca versiunile publicate de Societate să fie cât mai literale, fără note şi fără intertitluri. Se dorea astfel evitarea publicării, în paginile Bibliei, a oricărui material interpretativ, care ar fi putut da naştere acuzaţiei de partizanat confesional.

[2] D. Cornilescu către R. Kilgour, Gislingham, 31 dec. 1923, (Doc. nr. 143).