A rămas mai puțin de o lună până la organizarea primului colocviu dedicat traducerii Cornilescu, a cărei ediție revizuită a ajuns anul acesta la a nouăzecea aniversare.

Mai jos puteți citi al unsprezecelea fragment din cartea în curs de publicare la Editura Logos din Cluj.

***

Biblia Cornilescu 1931

Despre Biblia „britanică” 1931 se crede că a fost tradusă de Cornilescu din dorinţa de a răspunde criticilor celor care i-au reproşat libertăţile pe care şi le-a luat în ediţiile precedente. Această presupusă nouă versiune (pornind de la textele originale) ar fi avut deci rolul de a dovedi că traducătorul are capacitatea şi de a produce un text literal, după metoda folosită de ceilalţi traducători de până la el.

Documentele din arhiva SBB arată însă că D. Cornilescu n-a făcut o traducere nouă, ci o revizuire a Bibl.1911. Adeptă a principiului că Biblia trebuie să fie publicată în diferite formate, pentru diferite categorii de cititori, în 1929 Societatea era pe punctul de a republica o Biblie în format mare („de familie”), folosindu-se de vechile plăci tipografice. Cornilescu a luat cunoştinţă de acest proiect şi i-a scris lui Robert Kilgour, atrăgându-i atenţia asupra numeroaselor neologisme supărătoare din ediţia 1911. Traducătorul propunea culegerea textului din nou, adăugând: „Mă ofer să revizuiesc întregul text, pentru a schimba toate cuvintele franţuzeşti şi străine care au făcut versiunea precedentă atât de expusă criticilor din acest punct de vedere, şi să confrunt textul cu originalul.”[1] La sfârşitul scrisorii, Cornilescu anexa şi o mică listă cu versete sau secţiuni problematice.[2] Una dintre aceste secţiuni este 2 Împărați 24:6–7, afectată de două haplografii,[3] după cum se poate constata prin compararea Bibl.1874 şi a Bibl.1911. Versetele scrise cu aldine în Biblia de la Iaşi lipsesc în ediţia 1911:

Bibl.1874 6Atuncea eĭ veniră până la Galaadŭ şi in pămêntulŭ Tahtimŭ-Hodşi şi eĭ veniră la Danŭ-Iaanŭ şi imprejurŭ până la Sidonŭ; 7Şi eĭ veniră până la cetatea Tirŭ şi în tóte cetăţile Heveilorŭ şi a Cananeilorŭ, şi eşiră spre partea de médă-di a luĭ Iuda cătră Beerŭ-Şeba.

Bibl.1911 6 Atuncia ei veniră la Dan-Iaan şi împrejur până la cetatea Tir şi în toate cetăţile Heveilor şi a Cananeilor, şi ieşiră spre partea de miazăzi a lui Iuda către Beer-Şeba.

După cum se poate constata lesne, prezenţa unor cuvinte care se repetă (veniră, până la) este cauza acestei erori multiple. Aceste omisiuni şi altele sugerează că editarea Bibl.1911 s-a făcut neglijent şi că o corectare a ei ar fi fost binevenită. În orice caz, Cornilescu arunca în balanţă încă un argument important: „Voi face munca fără a fi remunerat, din dorinţa de a vedea Societatea producând un lucru de cea mai bună calitate şi din dragoste pentru ţara mea.” Robert Kilgour i-a acceptat oferta, invitându-l la o discuţie în cadrul căreia să fie stabilite coordonatele proiectului.[4] În 20 august 1929 cei doi au discutat amănuntele revizuirii, pe care Cornilescu a declarat-o necesară mai ales la Vechiul Testament. Kilgour s-a arătat interesat să folosească textul veterotestamentar din traducerea produsă de Cornilescu, însă traducătorul a recunoscut că ea nu fusese revizuită şi i-a reamintit editorului că Vechiul Testament era deja pregătit pentru tipar atunci când i s-a pus în vedere să alinieze traducerea sa la standardele cerute de Societate. În 6 septembrie 1929 Cornilescu îi cerea lui Kilgour şi aprobarea de a include „trimiteri” în textul biblic, precizând că lipsa lor va fi un impediment serios în calea vânzării noii ediţii.

[1] D. Cornilescu către R. Kilgour, Brighton, 31 iulie 1929 (Doc. nr. 471).

[2] Cele mai multe sunt haplografii prin parablepsis: 1 Împ. 22:18; 2Împ. 2:10; 2 Împ. 3:23; 2 Împ. 19:11; 2 Împ. 23:25.

[3] Potrivit Dicționarului de studii biblice (Editura LOGOS, Cluj-Napoca, 2007, p. 64), haplografia este o „eroare în procesul de copiere a unui manuscris, survenită când scribul a omis o literă, un cuvânt sau o expresie, mai ales dacă în apropiere sunt alte litere, cuvinte sau expresii similare.”

[4] R. Kilgour către D. Cornilescu, Londra, 15 august 1929 (Doc. nr. 476).