Despre pilda ispravnicului nedrept am mai scris cândva pe blog (vezi AICI).

Tema fundamentală a pildei, când mă uit iarăși peste text, mi se pare „îmbogățirea față de Dumnezeu” (prin milostenie?).

Pentru evreul de rând din sec. I, bogăția masivă (aram. מָמוֹן și מָמוֹנָא) este esențialmente „mamona nelegiuirii” („avuția caracterizată de nedreptate”). Ea nu-și poate avea originea decât în împilare, asuprire, exploatare, silnicie, apăsare. Ajunge să citim Iacov 5:4 ca să ne dăm seama cam cum sunt văzuți bogații de jos în sus: „Iată că plata lucrătorilor, cari v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.”

Mai puneți la socoteală că în același capitol, Luca 16, un bogat insensibil la sărăcia din jurul său, se perpelește în văpaia hadesului, în vreme de săracul este dus de îngeri „în sânul lui Avraam”.

Conform mărturiei date de evanghelistul Luca, îmbogățirea față de Dumnezeu se face prin milostenie: „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, cari nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia” (Luca 12:33).

Acesta este testul final la care este supus conducătorul între două vârste (nu tinerelul!) care vine la Isus cu întrebări despre felul în care poate fi moștenită viața veșnică.

Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: ,,Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.” (Luca 18:22).

Același tip de teologie, specific înțelegerii iudeo-creștine timpurii, se întâlnește în Didahia 4:5-8, pasaj potrivit căruia binefacerea trebuie practicată mai ales în relație cu membrii săraci ai comunității de credincioși. Didahistul îi critică deschis pe cei care întind mâna să ceară și o trag înapoi când trebuie să dea. Mai mult (și mai problematic, din perspectiva teologiei protestante), Didahia înțelege dărnicia ca mijloc de a face „răscumpărare” (λύτρωσιν) pentru păcate. Cu asta, îmi spunea un coleg astăzi, Didahistul „o ia pe ulei” soteriologic.

Numai că pe Didahist nu trebuie să-l judecăm cu teologia sistematică a lui Calvin la subsuoară. Didahistul scrie în altă epocă, pentru alți cititori. Afirmația lui e o dezvoltare (periculoasă!, va adăuga același coleg) a unei spuse a Mântuitorului: „Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate” (Luca 11:41).

Bun, veți protesta clocotind de indignare, dar mântuirea vine numai prin credința personală în Isus Hristos! Asta spune apăsat, de o mie de ori, apostolul Pavel!

Da, dar Luca îi întreabă pe bogați: acum, că ai crezut în Isus Hristos, cu bogăția ce faci?

Răspunsul exemplar îl găsim în Luca 19. Vă las plăcerea de a reciti pasajul.