Mai jos ultima parte a meditației despre viața creștină ca pelerinaj către Ierusalimul ceresc.

9. „Din pricina Casei Domnului, Dumnezeului nostru, fac urări pentru fericirea ta.”

Psalmul nostru începea cu o referire la „Casa Domnului” și se încheie cu o referire la același subiect. Pentru psalmist, Ierusalimul n-ar însemna nimic fără templu, denumit aici Casa Domnului. Aici este locuința lui Dumnezeu, cel care sfințește locul și îi dă valoare.

Știm din istoria veterotestamentară că evreii au ajuns să se raporteze greșit la Templu. Au considerat că frecventarea Casei Domnului şi îndeplinirea jertfelor este suficientă pentru a avea o relaţie corectă cu Dumnezeu. Pentru a-i dezvăța de această gândire, Dumnezeu a adus nimicirea peste Ierusalim, iar Templul a fost dărâmat de babilonieni. Ulterior a fost rezidit, însă a avut nevoie de o curățire radicală, săvârșită chiar de Domnul Isus Hristos, în timpul vieții sale pământești. În anul 70 Templul a sfârșit prin a fi dărâmat din nou, de această dată de romani.

Dărâmarea în două rânduri a Casei Domnului, eveniment catastrofic pentru identitatea iudaică, întâmplat o dată în VT și o dată în epoca NT, rămâne o lecție și pentru Biserică: când instituțiile religioase abdică de la mandatul lor divin, ele cad sub judecata lui Dumnezeu.

Potrivit NT, Templul nostru este Isus Hristos:

19 Isus le-a zis: ,,Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” 20Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci şi şase de ani ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?” 21Dar El le vorbea despre Templul trupului Său.

Apostolul Pavel ne spune că cetatea căreia îi aparținem noi este Ierusalimul ceresc.

26Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. 27Fiindcă este scris: „Bucură-te, stearpo, care nu naşti de loc! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decît copiii celei cu bărbat.” (Gal. 4:26-27)

Autorul epistolei către Evrei vorbește în mod repetat despre cetatea către care ne îndreptăm:

Avraam a locuit în corturi fiindcă aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. (Ev. 11:10)

Patriarhii Avraam, Isaac și Iacov „doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. (Ev 11:16)

Voi v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor (Ev. 12:22)

Noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. (Ev. 13:14)

Cartea Apocalipsa întregește și detaliază această imagine, cu ajutorul viziunii Noului Ierusalim care se coboară de la Dumnezeu. În Apoc. 21:22 citim că „În cetate n-am văzut niciun Templu, pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei.”

Concluzie

Aceasta este cetatea în care ni s-a dat și nouă drept de cetățenie. Aceasta este cetatea către care trebuie să ne ridicăm privirile, pe care trebuie să o așteptăm. Suntem pelerini nu către o cetate pământească, ci către una cerească. Pelerinajul nu va fi ușor, însă ni s-a promis călăuzire și putere de Sus. Avem o cetățenie pământească, ne rugăm pentru binele cetății în care ne-a așezat Dumnezeu, ne rugăm pentru cei care conduc această cetate, însă năzuința noastră este către Noul Ierusalim și către Templul ei, care este Dumnezeu însuși.