Lucrând zilele trecute la traducerea unui fragment din limba coptă, nu i-am putut da de cap fără apel la litera grecească.

M-am dus deci la textul grec și m-am luminat. Și, dacă m-am lămurit, mi-am spus că n-ar fi rău să postez traducerea din greacă în română.

Patericul mă interesează din două motive. Sunt penticostal și găsesc în Pateric numeroase fenomene „penticostale”. Sunt și filolog, iar textul grec al Patericului îmi place fiindcă nu pune aceleași dificultăți pe care le-aș întâlni la scriitorii greci clasici sau la scriitorii bisericești cu formație filozofică.

Să vedem cum sună textul „la grecie” și apoi în încercare de traducere. Dacă aveți sugestii, le aștept bucuros.

Διηγήσατο γέρων ὅτι ἀδελφός τις ἀναχωρεῖν βουλόμενος ἐκωλύετο ὑπὸ τῆς ἰδίας μητρός. ῾Ο δὲ οὐκ ἐπαύετο τοῦ σκοποῦ λέγων• Σῶσαι θέλω τὴν ψυχήν μου. ῾Ως δὲ πολλὰ σπουδάσασα ἐμποδίσαι αὐτὸν οὐκ ἴσχυσεν, ὕστερον παρεχώρησεν. ᾿Απελθὼν δὲ καὶ μονάσας ἐν ἀμελείᾳ τὴν ἑαυτοῦ κατηνάλωσε ζωήν. ᾿Εγένετο δὲ τὴν μητέρα αὐτοῦ ἀποθανεῖν, καὶ μετὰ χρόνον ἀσθενήσαντα αὐτὸν ἀσθένειαν μεγάλην γενέσθαι ἐν ἐκστάσει καὶ ἁρπαγῆναι εἰς τὴν κρίσιν καὶ εὑρεῖν τὴν ἑαυτοῦ μητέρα μετὰ τῶν κρινομένων. ᾿Εκείνη οὖν ὡς εἶδεν αὐτὸν κατεπλάγη καὶ εἶπεν• Τί ἐστι τοῦτο, τέκνον; Καὶ σὺ εἰς τὸν τόπον τοῦτον ἐλθεῖν κατεκρίθης; Καὶ ποῦ οἱ λόγοι σου οὓς ἔλεγες ὅτι• Σῶσαι θέλω τὴν ψυχήν μου; ᾿Εντραπεὶς οὖν ἐφ’ οἷς ἤκουσε κατώδυνος ἵστατο μὴ ἔχων τι πρὸς αὐτὴν ἀποκρίνασθαι. Κατ’ οἰκονομίαν δὲ τοῦ φιλανθρώπου Θεοῦ μετὰ τὸ ἰδεῖν ταῦτα ἐγένετο αὐτὸν ἀναλαβεῖν ἀπὸ τῆς ἐπικειμένης ἀσθενείας αὐτῷ• Καὶ λογισάμενος θεόθεν αὐτῷ γενέσθαι τὴν τοιαύτην ἐπισκοπήν, κατακλείσας ἑαυτὸν ἐκάθητο φροντίζων τῆς σωτηρίας ἑαυτοῦ, μετανοῶν καὶ κλαίων ἐφ’ οἷς ἔπραξεν ἐν ἀμελείᾳ τὸ πρότερον. Τοσαύτη δὲ ἦν αὐτοῦ ἡ κατάνυξις ὥστε πολλοὺς παρακαλεῖν αὐτὸν ἐνδοῦναι μικρὸν μήποτε καὶ βλάβην τινὰ ὑπομείνῃ διὰ τὴν ἀμετρίαν τοῦ κλαυθμοῦ. ῾Ο δὲ οὐκ ἤθελε παρακληθῆναι λέγων• Εἰ τὸν ὀνειδισμὸν τῆς μητρός μου οὐκ ἤνεγκα, πῶς τὴν ἐπὶ Χριστοῦ καὶ τῶν ἁγίων ἀγγέλων αἰσχύνην ἐνέγκω ἐν ἡμέρᾳ κρίσεως;

Un bătrân a povestit că un frate voia să se retragă [în pustiu], dar era oprit de mama lui. El însă nu se abătea de la ținta lui, ci zicea: „Vreau să-mi mântuiesc sufletul!”. După ce s-a străduit din răsputeri să-l împiedice, fără sorți de izbândă, în cele din urmă a încuviințat.

Ajuns într-un așezământ monahal, [fratele] și-a irosit viața trăind în delăsare. [Între timp], mama lui a murit. După o vreme, îmbolnăvindu-se el de o boală grea, a avut parte de o răpire sufletească, a fost dus la judecată și a aflat-o pe mama lui printre cei care aveau să fie judecați. Când l-a văzut, [mama lui] s-a minunat și i-a spus: „Ce este aceasta, fiule? Și tu ai ajuns în acest loc pentru a fi judecat? Unde sunt vorbele pe care mi le spuneai: ‘Vreau să-mi mântuiesc sufletul’?” Rușinat de cele auzite, stătea întristat, neavând ce să-i răspundă.

Potrivit planului lui Dumnezeu cel iubitor de oameni, după ce a văzut acestea, [fratele] s-a înzdrăvenit din boala care îl apăsase. Și, fiindcă socotea că de la Dumnezeu i-a venit această cercetare, s-a zăvorât [în chilie] și a șezut ca să cugete la mântuirea lui, ca să se pocăiască și să-și plângă faptele săvârșite în delăsare, mai înainte. Și atât de mare era străpungerea lui, că mulți l-au îndemnat să-și mai domolească [jalea], ca să nu sufere vreo vătămare din pricina plânsului fără de măsură. Dar el nu voia să fie mângâiat, ci spunea: „Dacă nu am putut răbda mustrarea mamei mele, cum voi răbda rușinea în ziua judecății în fața lui Hristos și a sfinților îngeri?”