Acum câteva zile am aflat că prelegerea pe care am ținut-o la Arad pe 11 ian., la Biserica Metanoia, este disponibilă pe internet. A doua parte a evenimentului a fost ocupată de dialogul pe care l-am avut cu pastor conf. Emil Bartoș, pe același subiect.

Dacă aveți de gând să urmăriți cele două materiale, înarmați-vă cu răbdare, fiindcă nu sunt cel mai fascinant orator pe care l-ați ascultat vreodată. Dacă nu comit o impietate împrumutând o expresie paulină, aș spune că sunt mai degrabă ἰδιώτης τῷ λόγῳ. Mă descurc mai bine în scris, fiindcă îmi pot alege cu mai multă atenție cuvintele de care am nevoie pentru a spune ceea ce am în minte.🙂

Ideea de a comprima istoria Bibliei românești într-o singură prelegere este „misiune imposibilă”, deci nu pretind că am reușit să spun ceea ce ar trebui spus despre subiect. Prin forța împrejurărilor am lăsat pe dinafară unele capitole importante. Cei care se simt nedreptățiți mă vor ierta.

În privința întrebărilor care mi-au fost puse aș revizui ori nuanța unele răspunsuri. În plus, concizia în vorbire nu este punctul meu forte, deci îi rog pe cititorii blogului să aibă în vedere că nu am epuizat nici întrebările care mi s-au pus.

Le mulțumesc organizatorilor pentru primirea frumoasă pe care mi-au făcut-o și sper că aceste seri vor deveni o platformă importantă pentru dezbaterea unor probleme importante care privesc spațiul evanghelic și dialogul nostru cu societatea laică.

Prezentarea generală a Serilor Dialogos o puteți vedea mai jos.