Mai jos puteți citi a treia parte din seria de postări scrise de Christian Sălcianu pe baza lecturii volumului de documente despre Biblia Cornilescu. Primele două părți AICI și AICI.

Parafraza – o sabie cu dublu tăiș

Cornilescu a apelat de multe ori la parafraze, căutând prioritar claritatea textului și respingând siluirile conformiste. Iată cum și-a justificat metoda:

„Am evitat parafrazele, pe cât posibil. Dar când nu a existat un cuvânt potrivit în românește pentru a transmite înțelesul adevărat din original, nu am putut evita parafraza. Nu am putut inventa un cuvânt nou, de aceea a trebuit să spun mai multe cuvinte în loc de unu, pentru a da adevăratul sens. De pildă, nu avem un cuvânt adecvat în românește pentru „righteousness”. În versiunea veche era „justice” [„dreptate”], de aceea a trebuit să pun ceva de genul „stare potrivit voii lui Dumnezeu”.”[1]

Cum arăta în mod concret un text al versiunii care circula atunci și cum arăta în parafraza versiunii lui Cornilescu? Am ales Galateni 2:16.

„Știind că nu se îndreptează omul din faptele legei, ci numai prin credința lui Iisus Hristos, și noi întru Iisus Hristos am crezut, ca să ne îndreptăm din credința lui Hristos, iar nu din faptele legei; că nu se va îndrepta din faptele legei tot trupul.” (Sinodală, 1914)[2]

„Totuși, fiindcă știm că omul nu este pus într’o stare după voia lui Dumnezeu, prin faptele cerute de Lege, ci prin credința în Iisus Hristos, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să fim puși într’o stare după voia lui Dumnezeu, prin credința în Hristos, iar nu prin faptele cerute de Lege; pentrucă nimeni nu va fi pus într’o stare a omului după voia lui Dumnezeu prin faptele cerute de Lege.” (Cornilescu, 1921)

Alternativa era asumată: ori se alegea un singur cuvânt, cu riscul de a fi insuficient și cu potențial derutant, ori se apela la o expresie clară, care însă venea cu dezavantajul lungimii ei. Un susținător din tabăra SBB exemplifica tentativa lui Cornilescu:

„În Romani, pentru „justificați” (cap. 5) folosește o parafrază lungă: «puși într-o stare a omului după voia lui Dumnezeu». Este adevărat că termenul «îndreptățiți», folosit în alte versiuni, este foarte nesatisfăcător și că parafraza clarifică înțelesul. Dar aș spune că o astfel de expresie lungă este imposibilă pe termen lung. Este atât de greoaie […].” [3]

Editorul Emanuel Conțac afirmă că la baza acestui demers – apelul la parafrază – stă convingerea protestantă că omul trebuie pus față în față cu textul nemijlocit și inteligibil al Scripturii. „Recursul frecvent la parafrază poate sugera și că textul Scripturii nu este întotdeauna simplu și că el trebuie explicat pentru a putea fi înțeles de cititorul obișnuit.”[4] Cornilescu însuși trecuse printr-o astfel de experiență. Tocmai dorința curată de a explica Scriptura a fost ceea ce i-a adus lui Cornilescu probabil cea mai mare dilemă și criză a traducerii sale. „Obiecția cea mai serioasă cu privire la ediția princeps a Bibliei Cornilescu rămâne abuzul de parafraze.”[5]

Din două părți i-au venit critici sau sesizări, pe de-o parte dinspre competitori, spre exemplu Gala Galaction[6], care a ridicat obiecții asupra modului în care Cornilescu a tradus (1921) dikaios și dikaiosyne, pentru care foarte rar a folosit termenii „drept” și „dreptate”; pe de altă parte reprezentanții SBB care doreau ca versiunea nouă (1924) să fie cât mai literală posibil, fără apelul la note, intertitluri, parafraze. Orice adaos la textul biblic ar fi putut da naștere interpretărilor (care nu au lipsit) că acolo ar fi fost, în fapt, inserții partizane unei anumite confesiuni, lucru străin de politica SBB.

În fața evaluărilor primite, răspunsul traducătorului a fost unul onest: „Nu pot spune că traducerea mea este una ideală. Dar acum este cea mai bună”[7]. În propria-i evaluare, versiunea sinodală era „foarte literală, oficială și învechită”, în timp ce versiunea sa era „în limbajul viu, curent, al oamenilor”[8]. Totuși, în urma sesizărilor și criticilor primite, traducătorul a făcut o serie întreagă de modificări. Probabil reperul cel mai important pentru îndreptarea versiunii sale este materialul SBB cu titlul „Reguli pentru traducători”. În urma consultării regulilor, Cornilescu mărturisește că acestea „au fost un vademecum pentru mine.”

În ciuda tuturor criticilor adversarilor lui, Cornilescu era cunoscut ca un creștin autentic: „A trecut prin experiențe religioase profunde și autentice care l-au adus în mod clar de partea adevărului evanghelic. Este un om convertit în mod temeinic, căruia convertirea i-a schimbat perspectiva.”[9] Cineva remarca avantajul clar dat de faptul că „traducătorul însuși este un om cât se poate de rezonabil, care nu este înclinat să se războiască pentru versiunea sa, ci dorește cu adevărat să accepte orice sugestie care ar îmbunătăți traducerea.”[10] Doveditor, Cornilescu spunea: „Am cerut altor persoane să facă o listă a alternativelor pe care ar dori să le introduc în noua mea ediție și le-am luat pe toate în considerare.”[11]

Emanuel Conțac reține atenția asupra faptului că „de departe însă cea mai dureroasă schimbare propusă era revizuirea sintagmelor «stare după voia lui Dumnezeu» (pentru dikaiosyne) și «om într-o stare după voia lui Dumnezeu» (pentru dikayos).”[12]

Obiecția majoră – dikaiosyne

Editorul continuă: „O problemă majoră asupra căreia i se atrăsese atenția era traducerea termenului dikaiosyne, pe care Cornilescu refuzase să-l echivaleze cu «dreptate», preferând în schimb «neprihănire».”[13] Cineva recunoștea că, de fapt, „singura parafrază la care au fost obiecții a fost cuvântul pe care l-a folosit pentru «righteousness» [gr. dikaiosyne].”[14]

Dincolo de explicația lui Cornilescu, dată mai sus, și alții recunoșteau dificultatea: „Nu există un singur cuvânt pentru «righteousness». Cuvântul românesc trimite mai degrabă la «justice» [justiție, dreptate]. Este foarte greu de găsit un cuvânt simplu pentru «justificare».”[15] Până azi se recunoaște în lumea teologică faptul că „este dificil de găsit cuvintele potrivite care să corespundă în mod adecvat termenului «îndreptățire» – gr. dikaioō – și tuturor termenilor asociați acestuia.”[16]

Situația era cunoscută și se căutau soluții: „Cornilescu mai spune că principala acuzație de parafrazare a avut în vedere traducerea de către el a cuvântului corespunzător lui «righteousness» [dreptate, neprihănire], al cărui echivalent românesc ar însemna «dreptate». Acesta din urmă este problematic, fiindcă nu trimite la «justificare» și în acest caz ar putea foarte bine să pună o notă acolo unde apare prima dată.”[17] (italicele adăugate)

Sugerat în subtitlul cărții Cornilescu – din culisele…, demersul editorului Conțac ne ajută să privim în spatele cortinei, a manuscriselor, în atelierul unui traducător. Cornilescu se destăinuia: „M-am frământat cu aceste cuvinte «righteousness» și «justification» timp de aproape șapte ani și nu am putut găsi un cuvânt adecvat care să le reprezinte.” Pentru el era „un aspect foarte important, deoarece”, continua scrisoarea, „cu vechea traducere, «justice» [«dreptate»] cititorul roman nu poate înțelege textul și își face o idee greșită despre acest subiect cât se poate de important.”[18] Pentru el era un subiect „cât se poate de important”, iar în altă parte l-a numit „aspectul central al Bibliei”. Cornilescu retrăia experiența lui Martin Luther, pentru care îndreptățirea era „rezumatul tuturor doctrinelor creștine”. Luther însuși remarca faptul că „această doctrină este greu de înțeles și că puțini oameni o învață și îi învață pe alții așa cum se cuvine.”[19]

În cele din urmă Cornilescu a renunțat la parafraza „stare după voia lui Dumnezeu”, decizia fiind luată în ceea ce pare a fi cel mai mișcător episod al experienței sale. Este o altă viziune asupra lucrării și tensiunilor unui traducător, evocată într-o nouă destăinuire a lui Cornilescu.

(Va urma)

[1] Scrisoarea 179 (4 martie 1924).

[2] Text este aproape identic cu cel al Bibliei de la Blaj (1795). Aceeași idee de „îndreptare” apăruse și în ediția Cantacuzino (1688). Mai târziu, găsim „îndreptățit” (Nitzulescu, 1921) dar „îndreptează” (Galaction, 1939).

[3] Scrisoarea 197 (21 martie 1924).

[4] Conțac, Cornilescu, p. 69.

[5] Conțac, Cornilescu, p. 79.

[6] Conțac, Cornilescu, p. 76.

[7] Scrisoarea 142 (27 decembrie 1923).

[8] Scrisoarea 179 (4 martie 1924).

[9] Scrisoarea 5 (28 august 1919).

[10] Scrisoarea 69 (6 august 1921).

[11] Scrisoarea 179 (4 martie 1924).

[12] Conțac, Cornilescu, p. 81.

[13] Conțac, Cornilescu, p. 80.

[14] Documentul 144. Convorbire cu D. Cornilescu (15 ianuarie 1924).

[15] Documentul 144. Convorbire cu D. Cornilescu (15 ianuarie 1924).

[16] Arnold V. Wallenkampf, Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire, Editura Viață și Sănătate (București: 2014), p. 46. Una din cele două opțiuni ale lui Wallenkampf pentru dikaiosyne este identică cu cea aleasă inițial de Cornilescu „am fost puși într-o stare după voia Lui”, p. 204.

[17] Scrisoarea 145 (16 ianuarie 1924).

[18] Scrisoarea 179 (4 martie 1924).

[19] Timothy George, Teologia reformatorilor, Editura Institutului Biblic „Emanuel” (Oradea: 1998), pp. 74-75.