CTP se dedă iarăși la speculații de factură biblico-teologică. Dacă ar fi citit cu mai mare atenție Scriptura, sau ar fi avut parte de o minimă catehizare, poate așa n-ar mai fi spus senin lucruri năstrușnice precum cele de mai jos. Tot articolul (năstrușnic în proporție de 90%), AICI.

„Personajului Iisus îi lipsesc şi anumite trăsături sufleteşti. Nu îl vedem a se teme de nimeni şi de nimic, nu urăşte pe nimeni, nu are nici îndoială, nu râde şi nici nu îi face pe alţii să râdă, fiind complet lipsit de simţul umorului.
Dar golul cel mai mare în existenţa Lui este absenţa prieteniei. Iisus Hristos a avut doar fani şi duşmani. Şi oameni care i-au stârnit mila. Cu toţii, fiinţe inferioare Lui în plan moral, ca inteligenţă, cunoaştere şi tărie de caracter.”

Contrar celor afirmate de CTP, Evanghelia după Ioan afirmă clar că Isus avea un cerc de prieteni apropiați. Citez mai jos câteva versete ilustrative.

„După aceste vorbe, le-a zis: ,,Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn.” (Ioan 11:11)
„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13)
„Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.” (15:14)
„Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. (Ioan 15:15)

Știm despre Maria, Marta și Lazăr că erau oameni legați de Isus printr-o prietenie deosebită. La mormântul prietenului său Lazăr, Isus se înfioară și plânge.

Cei doisprezece ucenicii se numără și ei între prietenii lui Isus. Fiindcă Isus nu este „larger than life”, ci egal cu sine și consecvent cu propriile declarații („Cel care iubește cu adevărat se jertfește pentru prietenii săi”), își dă viața pentru ucenici. La rândul lor, aceștia vor muri pentru el. Nu ca o obligație, ci fiindcă moartea înseamnă glorificare; crucea înseamnă înălțare.
La Cina cea de Taină (Ioan 13:23), ucenicul pe care îi iubea Isus are acces privilegiat la o informație importantă: identitatea celui care îl va da pe Isus în mâinile adversarilor săi.

Ideea că Isus nu are prieteni „de la egal la egal” nu poate mira decât pe cineva care pornește de la premisa că Isus e un simplu om. Or, evangheliile nu vorbesc despre un simplu om. Prin urmare, a judeca relatarea din evanghelii după criteriile enunțate de CTP e un semn de gândire precară. Înțeleg că jurnalistul nostru este ateu și că socotește evangheliile un mit! Să-mi fie îngăduită nițică nebunie, de dragul demonstrației ad absurdum. Păi dacă te raportezi la ele ca mit, interpretează-le după criteriile mitului. Căci socotesc că CTP, când citește creații literare precum Legenda meșterului Manole, nu spune despre Manole că e un „fraier care își sacrifică nevasta pentru niște betoane” ori că Ana e „o gâsculiță care se prinde într-un joc fatal, din care i se trage moartea”. În altă ordine de idei, oare ce ar spune domnul CTP unui filozof feminist care ar cere scoaterea Legendei meșterului Manole din programa de literatură, pe motiv că această creație întărește stereotipurile patriarhale despre rolul femeii, condamnate la subordonare în raport cu soțul ei și redusă în mod silnic la condiția de victimă a scopurilor abuzive (criminale, chiar!) ale celor din jurul ei.

Dar Evanghelia nu este un mit (decât pentru cine nu a citit mituri și e complet lipsit de antrenament literar la acest capitol!), prin urmare criticile lui CTP sunt cu atât mai ridicole!

Una peste alta, nu știu de ce tocmai CTP s-a găsit să constate că „Isus este complet lipsit de simțul umorului”. Mai sumbru, încruntat și lipsit de simțul umorului decât CTP, cel pururea pătruns de o seriozitate care e de găsit numai la Atlas, purtătorul globului pământesc și al tuturor problemele lui, nu cunosc pe nimeni. În legătură cu prietenii și prieteniile domnului CTP nu știu ce să-mi imaginez, ca să nu greșesc. Dacă prietenia adevărată înseamnă opoziție, îl vor trage prietenește de urechi pentru năzdrăvăniile pe care le scrie în ultima vreme.