Astăzi am revenit în Belgia, la Leuven, pentru o conferință despre Reformă. De data aceasta călătoria a fost mai lungă, fiindcă nu am venit via Bruxelles, ci via Charleroi, care se află la cam 1h40m de Leuven. Că Charleroi ar avea vreo legătură cu Bruxelles e o păcăleală practicată fără jenă de companiile aeriene, o găselniță nerușinată similară celei de tipul „Paris-Beauvais.”

Complicațiile călătoriei de la Charleroi la Leuven m-au făcut să scap astăzi trenul către Bruxelles care mi-ar fi dat posibilitatea să prind concertul cu muzică de Orlandus Lassus (Lagrime di San Pietro), organizat astăzi la St. Michael Church (cu Capella Nova și Het Danshuis), ca parte a conferinței la care particip.

Aș fi avut două minute să prind trenul, dacă n-aș fi insistat (față de mine însumi) să cer informații asiguratoare de la un ghișeu (singurul deschis la ora respectivă). Atât că la ghișeu cerea informații interminabile un individ care, vrând pesemne să pună la cale o călătorie cu Orient-Expressul, voia detalii despre fiecare stație pe unde ar fi urmat să treacă.

Colac peste pupăză, un adolescent de culoare a cerut la un moment dat voie să intre în față pentru că pierdea trenul (același pe care l-am pierdut eu fiindcă l-am lăsat să treacă înaintea mea!).

Politețea exemplară a funcționarului de la ghișeu nu a diminuat cu nimic mica mea revoltă interioară în fața descoperirii că mult visatul concert s-a dus pe apa sâmbetei. În locul „Lagrimelor” Sf. Petru au fost, de data asta, „lagrimele” mele personale.

În așteptarea următorului tren (programat peste vreo 30’) M-am repliat pe o bancă din gară, am scos „kinzălul” și am început să rumeg „mocnit” din Letopisețul lui Ioan Neculce, în care am găsit pagini absolut delicioase, mostre de hâtrie moldovenească și de umor fin cum pare-mi că nu se află în Istoria Țării Românești a lui Constantin Cantacuzino.

Neculce cunoaște la detaliu multe chestiuni despre care scrie. Uneori nu se dă în lături să vehiculeze cancanuri și bârfe pentru a-și pipera narațiunea. Când am să termin cartea sper să pot transcrie pe blog citate. Ar fi păcat ca alți cititori să nu ia contact, fie și prin intermediar, cu farmecul de povestitor al lui cronicarului moldovean.

Nu mai pun la socoteală că o lectură de felul acesta este de rigueur pentru un filolog. Astăzi, de pildă, am găsit verbul „a îndrepta” folosit cu sens „judiciar”, ca la Apostolul Pavel. S-a întâmplat să fie folosit tocmai în legătură cu execuția mârșavă care a curmat firul vieții lui Miron Costin. Am să revin, sper, cu detalii.

Mâine va fi o zi încărcată, cu sesiuni peste sesiuni și lucrări peste lucrări. Sper să mă pot întâlni într-o pauză și cu profesorul Patrick Nullens, rectorul ETF, care și-a exprimat dorința să stăm la voroavă ca la un ceas, după ora amiezii.

P.S. Fotografii nu voi posta, fiindcă n-am vrut să mai car o tăgârță după mine (aparatul de fotografiat). Am aflat abia în aeroport că Ryanair îți dă voie să ai două bagaje de mână și că aș fi putut să-mi iau și camera foto.

P.P.S. Mi-ar fi plăcut să am timpul și energia necesare să relatez în detaliu convorbirea pe care am avut-o astăzi cu șoferul de taxi care m-a dus la aeroport. În general fac figură de ursuz pierdut în gânduri, fapt care nu prea le dă ghes oamenilor să lege discuții. Dar șoferul cu pricina, ortodox (mai degrabă nepracticant și cam anticlerical), părea interesat de fenomenul religios și m-a întrebat ce Institut e cel la care lucrez. Nu auzise de alți penticostali decât recent botezatul Cristian David , nutrea o mare simpatie față de papa Francisc (e de mirare?) și avea un dinte împotriva preoților ortodocși fiindcă se căsătoresc! Am încercat să-l conving că Inchiziția n-a omorât mai mulți oameni decât nu știu care ciumă, dar nu cred că l-am clintit din convingeri, fiindcă „văzuse la televizor un documentar”. Ei, cu documentarele nu te pui! La un moment dat m-a întrebat dacă Isus a existat. Cred că avea dubii. Era însă destul de sigur că ceva-ceva din Codul lui DaVinci e adevărat. Numai că nu putea spune ce anume. Ceva cu Templierii sau cu Constantin.